Eurotrip
mesterescu

sambata, 25.10.2014

USLIP a deschis baza de agrement de la Ciric

GALERIE
baza de agrement Sindi-Ciricbaza de agrement Sindi-Ciric2promovare baza de agrement Sindi-Ciric
  • baza de agrement Sindi-Ciric
  • baza de agrement Sindi-Ciric2
  • promovare baza de agrement Sindi-Ciric
- +

Angajaţii din învăţământul ieşean pot închiria terasa, scena pentru o serbare sau terenul de tenis de câmp. Suma investită a fost în jur de 20.000 de lei.

Angajaţii din şcoli îşi pot petrece timpul liber, sărbători onomasticile sau evenimentele speciale din viaţa lor la baza de agrement a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP). Au fost finalizate lucrările de reabilitare şi amenajare a bazei de agrement Sindi de la Ciric, iar cei interesaţi pot veni să se relaxeze aici oricând. Acestea au presupus o investiţie din partea sindicatului de aproximativ 20.000 de lei. „Suma investită de noi n-a fost foarte mare, până în 20.000 de lei, şi sper să o recuperăm chiar din vara asta”, a precizat Laviniu Lăcustă, preşedinte USLIP. Baza de agrement, destinată cu precădere membrilor de sindicat, se află la 300 de metri distanţă de Hotelul „Ciric” şi se întinde pe o suprafaţă de 12.000 pătraţi. Aici sunt disponibile spaţii pentru grătar, un teren pentru tenis de câmp, dar şi pentru volei, un foişor, o cabană şi o terasă-bar. „Din punctul nostru de vedere, baza de agrement Sindi poate fi accesată oricând, în special de către membrii noştri de sindicat, dar nu numai. Credem că baza asta s-ar preta foarte bine pentru serbările şcolare şi în special pentru serbările preşcolarilor. Am făcut special o scenă pentru serbările celor cei mici. Este o zonă împădurită, răcoroasă, care oferă un ambient unic la nivelul Iaşului ca bază de agrement şi maximum de confort şi pentru părinţi, şi pentru copii. Asigurăm şi partea de sonorizare, de aceea pică foarte bine pentru serbări, dar şi pentru banchete, onomastici, chiar nunţi, botezuri. Orice se pretează acolo”, a subliniat Laviniu Lăcustă.

Preţurile pentru serviciile oferite urmează să fie definitivate. Cert e că membrii de sindicat vor trebui să facă consumaţie obligatorie de minimum 10 lei pentru a avea acces în baza de agrement şi că nu vor plăti pentru închirierea meselor de grătar. De exemplu, dacă vor dori să închirieze terasa-bar pentru un banchet ar trebui să plătească în jur de 300 lei, iar dacă vor solicita rezervarea scenei pentru o serbare ar putea achita 150- 200 lei. Mai multe informaţii pot fi consultate pe site-ul www.sinditour.ro sau cerute telefonic administratorului bazei de agrement (Iustin Mateciuc) la numărul 0742858705.
 

Comentarii Facebook

Ultima ora

editorial

Fără “răutăcisme”, despre Simona

Nicolae GRECU

Fără “răutăcisme”, despre Simona

Deşi înconjurată încă de un ocean de neîncredere, Simona Halep este româncă de-a noastră şi merită preţuită.

Filmuletul zilei

opinii

‘Telectuali

Briscan ZARA

‘Telectuali

Asta e cauza majoră pentru care ne aflăm acum unde ne aflăm: invazia non-intelectualilor. Cei care conduc acum sunt o amestecătură de oameni cu carte şi de tractorişti care au decis să preia frâiele pentru că „ăştilalţi” nu fac nimic.

România în UE (I)

Sorin CUCERAI

România în UE (I)

Până la alegeri, nu mai vreau să mai fac niciun comentariu. Doar cifre, care să ne ofere un tablou cât mai complet al situaţiei în care ne aflăm. Astăzi, prima parte.

Tartuffe: un spectacol pentru actori

Dana ȚABREA

Tartuffe: un spectacol pentru actori

Teatrul cu implicaţii sociopolitice îşi face loc în prim-planul atenţiei publice. Oameni care ar putea deveni interesaţi de soarta lor pot fi regăsiţi şi responsabilizaţi într-o sală de teatru. Ce îmi spun astăzi un violonist uitat pe o bancă în Copou, un angajat concediat de patron pentru că nu mergea spre serviciu suficient de repede din cauza unei deficienţe cardiologice, un actor mort la numai 27 de ani pentru că şansa nu îi atinge decât pe cei care ştiu cum să se integreze jocurilor măsluite într-o societate perfidă?! Ce îmi spune acum Tartuffe sau Ipocritul de Molière?

Propunerea redactorului sef

Robert Turcescu nu trebuie să iasă aşa din scenă

Toni HRITAC

Robert Turcescu nu trebuie să iasă aşa din scenă

Ar trebui să calculeze ravagiile făcute în breaslă şi să încerce o cât de câtă “acoperire” a acestora. Trebuie să meargă cu mărturisirile până la capăt.

Caricatura zilei

Vorbitul la telefonul mobil poate fi dăunător

 

Editia PDF

Intrebarea zilei

Mergeţi la alegerile prezidenţiale?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.