Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Venice Outlet: Veneţia de dincolo de aparenţe expusă la Palas

GALERIE
afis expo
  • afis expo
- +

Expoziţia de fotografie Venice Outlet de Dario Barin (Italia). 13-31 octombrie, Atrium Palas Mall. Vernisaj: 16 octombrie, ora 16.00. Prezintă: Petru Bejan, critic de artă.

Fundaţia Iaşi-Capitală Culturală Europeanăîn colaborare cu Centrul Italian “Leonardo da Vinci”vă invită să descoperiţi Veneţia de dincolo de aparenţe, prin expoziţia de fotografie “Venice Outlet”, semnată de artistul italian Dario Barin.

Expoziţia va fi deschisă publicului în Palas Mall, zona Atrium, în perioada 13-31 octombrie, iar vernisajul va avea loc pe 16 octombrie, ora 16.00, în prezenţa autorului, a criticului de artă Petru Bejan, a organizatorilor şi a invitaţilor din ţară şi din străinătate.

“Venice Outlet”conţine 40 lucrări alb/negru şi color, realizate din anii ’70 până în prezent, lucrări care ilustrează o„Veneţie” naturală, firească, mai puţin comercială, care nu încearcă să fie spectaculoasă cu orice preţ. Veneţia lui Dario Barin este “Veneţia din spatele Veneţiei”, melancolică, profundă, provocatoare, unică şi inconfundabilă până în cele mai mici detalii.

Artistplastic şi fotograf, Dario Barin afost profesor de teoria comunicării vizuale la Universitatea Internaţională din Veneţia şi estespecializat în zona artelor vizuale, a arhitecturii şi în fotografie. A expus în galerii naţionale şi regionale în cadrul unor expoziţii personale sau colective, a furnizat material fotografic pentru edituri şi publicaţii şi a obţinut o serie de premii la concursurile de artă fotografică.

Expoziţia transmite pe lângă mesajul artistic, descifrat de fiecare vizitator cu mijloace proprii şi o invitaţie la dialog şi cunoaştere. “Veneţia, cu bogăţia ei imensă, de istorie, de artă, de arhitectură se oferă, iese în întâmpinarea viitorilor ei prieteni conştientă fiind de faptul că prin cultură, te îmbogăţeşti doar dacă (te) dăruieşti” (Dario Barin).

Prin acest eveniment, organizatorii îşi propun să creeze un cadru stabil şi permanent de promovare a culturii italiene în Iaşi şi să încurajeze schimburile culturale dintre România şi Italia.

Centrul Italian “Leonardo da Vinci” reprezintă un proiect al Asociatiei “Romeni & Moldavi InVeneto” din Venetia şi nu este la prima colaborare cu oraşul Iaşi. În ianuarie 2014 a adus o expoziţie de pictură dedicată lui Eminescu la Galeria “Pod Pogor”, în care au fost prezente lucrările a 12 pictori italieni.

Expoziţia “Venice Outlet” este inclusă în programul Sărbătorilor Iaşului 2014 şi se înscrie în seria proiectelor care susţin candidatura oraşului Iaşi la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri