Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Viceprimarul Chirica pune bustul lui Păunescu în braţele judecătorului Anton

GALERIE
Adrian Paunescu
  • Adrian Paunescu
- +

Viceprimarul Mihai Chirica s-a dezis de iniţiativa de amplasare a unui bust în Grădina Copou pentru poetul Adrian Păunescu. După ce proiectul a aprins spiritele printre literaţii ieşeni şi oamenii politici, edilul a punctat că ideea nu aparţine Primăriei.

Conform lui Chirica, iniţiativa de a instala bustul poetului în Grădina Copou a venit din partea Prefecturii şi din partea judecătorului Dan Anton. Acesta din urmă ar fi solicitat printr-o adresă înregistrată la Primărie pe 9 aprilie ca poetul Adrian Păunescu să aibă un bust în Grădina Copou, vizavi de cel al poetului Grigore Vieru. „Sunt mai multe solicitări. Pe de o parte, Prefectura Iaşi a adus în discuţie un asemenea subiect, noi am precizat că acesta a mai fost adus în discuţie şi de alte persoane prin scrisori înaintate Primăriei, iar Comisia de Cultură a Consiliului Local se poate pronunţa asupra oportunităţii sau nu a unui asemenea bust. Nu este iniţiativa mea personală, nici a primarului, nici măcar a Primăriei“, a declarat Chirica. Conform acestuia, Primăria nu a început niciun demers pentru punerea în aplicare a proiectului care nu a trecut încă de avizul de la Comisia de Cultură. „Nu s-a luat nicio decizie din partea Primăriei, nu s-a ales un loc de soclu, nu s-a ales un artist plastic care să-i elaboreze bustul. Mai mult, nici nu s-a întocmit Comisia de Cultură a Consiliului Local în vederea susţinerii sau nu a unui astfel de demers“, a subliniat Chirica.

Viceprimarul Iaşului şi-a retras şi declaraţiile prin care apăra ideea amplasării unui bust al lui Păunescu vizavi de cel al lui Grigore Vieru. Acum două zile, Chirica a detaliat pentru „Ziarul de Iaşi“ câteva argumente în favoarea propunerii: „A fost un scriitor care a influenţat generaţii întregi de tineri. A fost un scriitor dedicat neamului său şi idealului de unitate naţională. Fireşte, trebuie şi un Ivănescu, şi un Bălaşa sau Ursachi, nu spunem că nu. Dar Ursachi are o casă de cultură care îi poartă numele. Primăria a făcut un monument deosebit al poetului. Nu cred că este loc de vehemenţă atunci când vorbim despre poeţi şi despre busturi“. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri, viceprimarul Chirica şi-a reconsiderat poziţia: „Alte comentarii despre personalitatea Adrian Păunescu sau lucruri care pot fi făcute interpretabile la un moment dat nu avem de gând să facem. Îi lăsăm pe cei care se pricep. Considerăm că este un subiect care aparţine în totalitate oamenilor de cultură, urmând ca ei să se pronunţe cât de prolifică sau nu a fost activitatea lui Adrian Păunescu pentru noi ieşenii şi noi românii“.

CITEȘTE ȘI:

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri