Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Nicio autoritate, din România sau de peste Prut, nu s-a oferit să ajute câtuşi de puţin familia modestă material a studentului ucis, fost premiant

Victor, studentul ucis în cămin, nu a apucat să se apere. Îi puteţi ajuta familia

GALERIE
victor nour
  • victor nour
- +

„Ziarul de Iaşi“ a stat ieri de vorbă cu un membru al familiei studentului ucis în cămin. Povestea acestuia este una emoţionantă. Victor Nour, un licean de nota 10 pe tot parcursul şcolii, era în anul I la Economie: un student silitor şi cuminte. Şi-a dorit din suflet să studieze în România, venind aici împotriva dorinţei părinţilor, ambii profesori cu salarii extrem de modeste. Transportul special al sicriului, dar şi înmormântarea, au secătuit practic resursele şi aşa minime ale familiei, care a apelat la rude pentru a face faţă. Demn de remarcat este că nicio autoritate sau instituţie, indiferent de pe care mal al Prutului, nu a făcut nici cea mai mică donaţie pentru a ajuta familia atât de lovită de soartă. Cei care pot face, din generozitate, o cât de mică donaţie pot contacta redacţia „Ziarului de Iaşi“.

„Ziarul de Iaşi“ a reuşit să discute ieri, în exclusivitate, cu un membru din familia studentului decedat în urma incidentului de luni dimineaţă din că­minul C4 al campusul Târguşor Copou. Ruda tânărului care a fost ucis a venit la Iaşi în această perioadă şi s-a ocupat de toate formalităţile necesare pentru ca trupul lui Victor Nour să fie trans­portat în Republica Moldo­va. Din spusele acestuia, po­vestea lui Victor era una de succes, a unui tânăr care s-a luptat să vină în România în căutarea unui trai mai bun şi pentru a-şi găsi o meserie pe care s-o înveţe şi din care să se întreţină.

Pro­venit dintr-o familie de profesori, fără posibilităţi financiare foarte mari, Victor mai fusese admis la alte trei facultăţi din Chişinău la care putea începe cursurile, însă el a insistat, îm­potriva dorinţei tatălui, să vină să studieze la Iaşi, pentru că el credea că va avea şanse mai bune.

„Era un băiat ambiţios, învăţa bine, voia studii care să-i ofere o şansă în viaţă. Tatăl a fost permanent împotriva veni­rii la Iaşi, pentru că se temea pentru siguranţa şi securitatea lui. În final a acceptat această universitate, că era şi aproape de casă, cu gândul că îi va ve­dea mai des şi că va fi mai în siguranţă. Vedem rezultatul... Părinţii au pierdut sensul vie­ţii“, povesteşte ruda băiatului.

Acesta a mai spus că, în fiecare weekend de când a început facultatea, Victor se întorcea acasă să petreacă timp cu familia, cu excepţia săptămânii trecute, când a fost primul şi ultimul week­end petrecut singur în Iaşi.

Un student de nota 10, mândria familiei

Victor a fost un elev de nota zece, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut liceul pe care l-a absolvit, iar la Iaşi a venit împreună cu doi colegi buni de-ai săi, de care era nedespărţit. Ieşeau împreună, petreceau timp împreună şi stăteau aproape tot timpul împreună când nu erau la facultate.

Având media mai mare, Victor depusese cerere pentru căminele renovate ale universităţii din complexul respectiv - C2 sau C3. Ceilalţi doi colegi ai săi au prins loc în C3, însă cererea sa a fost rătăcită la nivel administrativ, din spusele familiei, şi el a fost repartizat au­tomat în C4, de unde spera să se mute. Tocmai din cauza acestei prietenii, Victor îşi petrecea toată ziua în C3 în camerele prietenilor săi, venind în camera 49 din C4 doar noaptea, ca să doarmă. De aceea nici nu a apucat să interacţioneze prea mult cu colegii săi de cameră.

„L-am întrebat şi eu dacă nu are pro­bleme cu băieţii din cameră, şi a spus că nu au mare treabă, că sunt ei, cei trei din Basarabia, care stau împreună, iar pe ceilalţi îi vede doar seara şi dimineaţa. Aşa s-a întâmplat şi în seara cu pricina, cu incidentul“, povesteşte sursa citată.

Din informaţiile pe care vi le-a prezentat ieri în exclusivitate „Ziarul de Iaşi“, se poate contura noaptea de duminică spre luni până la ora 23.45, când Ion Radu, prietenul lui Casian Har­pă, tânărul grav rănit, a plecat în camera sa şi i-a lăsat în camera 49 pe Aurelian Giosan şi pe Ca­sian Harpă. Victor Nour a ajuns în camera sa din C3 la ora 01.30 dimineaţă şi l-a găsit pe Casian dormind, singurul prezent în cameră, din ce povestesc rudele băiatului. Apoi, acesta a vorbit cu prietenii săi pe Facebook pâ­nă la ora 2, când s-a culcat.

Era mort înainte să înceapă incendiul

Restul poveştii pe care au aflat-o rudele băiatului este de la salvatori. Aceştia povestesc că, în momentul în care Casian Harpă a fost scos din cameră inconştient, şi-a recăpătat pentru câteva momente simţurile, a strigat de două ori numele lui Aurelian, presupusul agresor, ca apoi să leşine din nou.

„I-au scos pe amândoi din cameră, iar pe băiatul acela, care nu dă­dea semne de viaţă, l-au resuscitat şi el şi-a revenit câteva clipe, când a strigat de două ori prenumele colegului“, a spus ruda lui Victor.

Mai mult, fami­lia spune că băiatul nu juca po­ker şi nici nu consuma băuturi alcoolice.

„Niciodată nu a fu­mat, nu consuma droguri, nu făcea abuz de alcool, avea un mod sportiv de viaţă. A fost unul dintre cei mai buni elevi ai liceului pe care l-a absolvit, fiind mândria părinţilor săi. Victor era încă un copil, care niciodată nu ar îndrăzni să se implice sau, cu atât mai mult, să provoace o încăierare“, a spus ruda acestuia.

Pentru a-i putea duce trupul înapoi acasă, familia a scos o adeverinţă me­dico-legală de IML care a fost depusă la Parchet. Pe aceasta se precizau mai multe detalii importante pentru anchetă. Pri­mul dintre ele este faptul că Victor nu prezenta urme de autoapărare, ceea ce înseamnă că a fost luat în surprindere de atac şi nu putea să survină în urma unei încăierări în care se afla faţă în faţă cu agresorul său. Apoi, acesta nu avea căile aeriene afectate de fum, semn că nu mai respira în momentul în care a pornit incendiul. Medicii au concluzionat şi faptul că, dintre cele 40 de răni suferite, una gravă inclusiv la nivelul gâtului, mai multe dintre ele au fost lovituri care puteau să provoace de­cesul tânărului.

Ruda cu care am discutat a precizat că nimeni nu a oferit ajutor familiei, care a fost nevoită să se îndatoreze pentru a face faţă evenimentului tragic.

„Să fie clar. Niciuna din­tre autorităţile sau institu­ţiile oficiale de pe ambele ma­luri ale Prutului nu a oferit sau nu a încercat să ofere sprijin financiar familiei. Tot ce s-a făcut până acum a fost din banii familiei noastre. Să nu mai declare altceva în presă!“, a conchis aceasta.

Ca o posibilă reparaţie morală şi financiară (pe care, de precizat, ei nu au solicitat-o, probabil din bun-simţ, fiind iniţiativa noastră), cei care pot face o cât de mică donaţie pot contacta autorul articolului, pe adresele sau telefoanele redacţiei, pentru a-i pune în legătură cu familia distrusă de acest nefericit eveniment.

Suspectul a fost arestat ieri

Decizia magistraţilor a fost luată în baza probelor procurorilor, acuzatul continuând să susţină că el a fost victimă, nu atacator.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus în cursul după-amiezii de ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Aurelian Giosan, tânărul din judeţul Neamţ care este principalul suspect al crimei din Căminul C4 din Iaşi. Aurelian Giosan a fost prezentat judecătorilor după ce, în prealabil, fusese reţinut 24 de ore şi audiat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, fiind pus sub acuzare pentru omor şi tentativă la omor.

În timpul audierilor de la Parchet, Giosan a negat în continuare că ar fi făptaşul, spunând că, de fapt, o a patra persoană ar fi comis fapta. Din spusele sale reiese că întreg conflictul ar fi izbucnit în urma unei partide de poker din cameră şi că, de fapt, el ar fi fost cel provocat şi rănit. Din acest motiv ar fi fugit din camera de cămin.

Explicaţiile acestuia privind motivul pentru care nu a sunat la 112 deşi colegii săi erau şi ei atacaţi şi nu au mai putut fugi, sau motivul pentru care a plecat spre Roman cu maxi-taxi, dar a coborât cu 10 km înainte de a ajunge acasă, rătăcindu-se într-o pădure, au fost incoerente, susţin surse din cadrul anchetei. Această variantă a fost combătută de procurorii ieşeni, care adunaseră până în cursul zilei de ieri îndeajuns de multe probe pentru a-i convinge pe judecători să emită un mandat de arestare pentru o lună. 

Înainte de începerea şedinţei de judecată, tatăl lui Aurelian Giosan, Aurel, a dat presei declaraţii despre fiul său, luându-i apărarea.

„A vrut să îi spună poliţistului, ieri (n.r. - alaltăieri), când a fost anchetat, că a fost ameninţat. Eu am spus: de ce nu căutaţi a patra persoană? Băiatul meu a spus că se roagă la Dumnezeu să trăiască persoana rănită, ca să poată spune adevărul. A venit acela şi l-a provocat la poker, el nu a jucat poker până acum sau jocuri, păcănele, cum s-a zis. El ţine toate posturile, din conştiinţa lui“, a spus Aurel Giosan.

Casian Harpă, studentul rănit luni dimineaţă, era ieri internat la spital. Tânărul se afla în comă indusă, fiind ventilat mecanic. Medicii erau mai optimişti cu privire la şansele sale de supravieţuire. Audierea acestuia va avea loc atunci când medicii îşi vor da acordul, şi în momentul în care orice şoc emoţional aferent audierilor, chiar în condiţii de conştienţă, nu îi va pune în pericol sănătatea.

Aurelian Giosan este acuzat de omor şi tentativă la omor fiind principalul suspect al crimei descoperite, luni dimineaţă, în căminul C4 din Iaşi. Atunci, un coleg de facultate, Victor Nour, originar din Republica Moldova, a fost găsit mort, fiind înjunghiat cu aproximativ 40 de lovituri de cuţit.

Cătălin HOPULELE, Ionuţ BENEA

CITIŢI ŞI:

Alt student în vârtejul CRIMEI DIN COPOU. Suspectul şi-a sunat părinţii din pădure

Dosarul crimei din Copou pare în impas: deşi toate dovezile duc la el, suspectul principal nu îşi recunoaşte cu nici un chip vinovăţia. Aurelian Giosan este extrem de reticent în a oferi orice detaliu, iar puţinele vorbe pe care le-a scos au fost total ambigue, adesea aiuritoare, şi nu au lămurit încă întrebările anchetatorilor. Culmea, acesta afirmă că un alt coleg, prieten cu el, dar dintr-un cămin alăturat, ar fi autorul masacrului.

 

Studenţii înjunghiaţi se mutaseră cu CRIMINALUL de teama altor colegi

„Ziarul de Iaşi“ a reuşit ieri să vorbească cu tatăl lui Casian Harpa, studentul în­jun­ghiat de 12 ori, internat la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

 

CRIMĂ ODIOASĂ ÎN CĂMIN! Şi-a înjunghiat colegii de zeci de ori, apoi le-a dat foc

Noapte a cuţitelor lungi, scăldată în sânge, într-o cameră din căminul C4, complexul Târguşor. Un student de anul I şi-a căsăpit efectiv colegii de cameră, apoi a fugit, fiind căutat de Poliţie de ieri dimineaţă. Atacul a avut loc la primele ore ale dimineţii de ieri, după ce criminalul ar fi venit de la club. Cea care a dat alarma a fost femeia de serviciu, care a auzit strigăte de ajutor, ea aflându-se în căminul de alături. Un paznic al unităţii de cazare, împreună cu un student de pe acelaşi palier cu camera groazei, a spart uşa. Ceea ce au văzut le-a făcut părul măciucă: două paturi, în care se aflau corpurile a doi studenţi, ardeau. Camera, paturile, podeaua, toate erau pline de sânge.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri