Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIDEO: Alt cutremur ucigător în Japonia. Numărul morților este în creștere

GALERIE
cutremur
  • cutremur
- +

Regiunea Kumamoto care s-a aflat aproape de epicenterele celor două cutremure este cea mai afectată de pe insula Kyushu, din sudul Japoniei. La scurt timp după cutremure, s-au declanşat ploi puternice care îngreunează accesul serviciilor de intervenţii la posibilii supravieţuitori mai ales din zonele rurale care sunt practic izolate, producând alunecări de teren, surpări de drumuri şi de poduri.

UPDATE ORA 18:10

Seria de cutremure survenită de joi în sud-vestul Japoniei a provocat cel puțin 41 de morți și echipele de salvare se tem de noi replici și un bilanț mai grav, cu oameni care trăiesc îngropați sub dărâmături.

UPDATE ORA 16:45

Bilanţul victimelor a ajuns la 32 de morţi şi peste 1.500 de răniţi, după ce două cutremure de 6,5 grade şi 7,3 grade s-au produs la o zi distanţă în sudul Japoniei, iar autorităţile ajung cu greu la supravieţuitori pe fondul ploilor intense.

Un oficial din cadrul prefecturii Kumamoto, Riho Tajima, a declarat că ultimul bilanţ în cazul celui de-al doilea cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade de vineri noapte este de 22 de morţi. Oficialul nipon a mai precizat că 184 de răniţi sunt în stare gravă, iar peste 91.000 de persoane au fost evacuate din locuinţe.

Circa 20.000 de militari, poliţişti şi pompieri au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvarea a mii de oameni prinşi printre dărâmături.

Potrivit presei japoneze, circa 200.000 de locuinţe au rămas fără electricitate, iar 400.000 nu au acces la apă potabilă.

Yoshihide Suga, şeful de cabinet al premierului japonez, Shinzo Abe, a anunţat sâmbătă că peste 1.500 de persoane au fost rănite în urma celor două seisme, dintre care 80 se află în stare critică. Circa 70.000 de persoane au rămas fără locuinţe, a mai precizat oficialul nipon.

Cel puţin 97 de cazuri de persoane prinse sau îngropate sub dărămâturi au fost sesizate poliţiei japoneze, în timp ce alte zece persoane au fost prinse în alunecări de teren în trei oraşe din prefectura Kumamoto, pe fondul ploilor intense care au însoţit seismul, potrivit Kyodo News.

Cel de-al doilea seism a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la ora 01.25 (vineri, ora 19.25, ora României) în regiunea Kumamoto, în sudul Japoniei, la adâncimea de doar 10 kilometri, după ce cu o noapte înainte un prim seism de 6,5 grade s-a produs la o distanţă de 18,3 kilometri de oraş, în condiţiile în care până vineri dimineaţă fusese urmat de 130 de replici.

Vineri dimineaţă, oficialii japonezi susţineau că replicile se încheiaseră, dar avertizaseră asupra riscului pentru alte replici ale cutremurului, spunând că rămânea în vigoare pentru încă o săptămână.

Potrivit Agenţiei Japoneze de Meteorologie, seismul de vineri noapte de 7,3 grade ar fi principalul cutremur, cel de joi noapte de 6,5 grade fiind un precursor.

UPDATE ORA 09:35

Un puternic cutremur de magnitudine 7,3 a lovit sudul Japoniei sambata devreme, ucigand cel putin 16 persoane, ranind alte sute si blocand alte multe persoane in cladiri prabusite, la doar o zi dupa ce un alt seism ucisese noua persoane in aceeasi regiune.

Salvatorii sapa prin resturile cladirilor prabusite si namol sambata incercand sa ajunga la cei prinsi inauntru, dar replicile ce apar in continuare ingruneaza eforturile si alimenteaza temerile privind noi cutremure puternice.

„Deja am consemnat cateva replici de peste 5 grade magnitudine si nu am fi surprinsi daca in urmatoarele zile si saptamani am vedea mai multe cutremure de asemenea marime’, a spus John Bellini, geofizician la Supravegherea Geologica din SUA (USGS).

Epicentrul a fost in apropierea orasului Kumamoto de pe insula sudica Kyushu si a fost consemnat la o adancime mica, de 10 km, a anuntat USGS.

Cel putin 80 de persoane sunt prinse in cladiri cazute, 170.000 de gospodarii sunt fara energie electrica si 385.000 fara apa curenta.

Japonia este una dintre cele mai active zone seismice de pe planetă, iar aici au loc 20% dintre cutremurele cu magnitudinea de 6 grade sau mai mult. Seismografele înregistrează, în medie, un cutremur la fiecare cinci minute.

hotnews.ro și agerpres.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri