Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Viitor de 600 milioane euro pentru Iaşi. Proiectele propuse de CJ

GALERIE
proiecte iasi1
  • proiecte iasi1
- +

Consiliul Judeţean se simte în stare să cheltuiască cel puţin 100 milioane de euro anual. Suma reprezintă valoarea medie a proiectelor considerate esenţiale pentru dezvoltarea infrastructurii, consolidarea economiei judeţului, protecţia mediului şi creşterea calităţii vieţii. Numai cele 83 de proiecte prioritare identificate de Consiliul Judeţean însumează o valoare de 2,66 miliarde lei, adică aproximativ 600 milioane euro. La acestea s-ar adăuga şi proiectele celor 98 de comune şi oraşe din judeţ.

La un an de la lansarea sa în dezbatere publică, strategia de dezvoltare a judeţului s-a aflat pe ordinea de zi a ultimei şedinţe în plen a CJ. Proiectul de strategie a fost amânat la solicitarea consilierilor judeţeni PSD, care au invocat faptul că nu au avut timp să-l lectureze.
Pentru punerea în aplicare a strategiei, principala sursă financiară identificată este reprezentată de fondurile ce vor fi alocate României de către Comisia Europeană.

Strategia vizează perioada 2014-2020, respectiv cel de-al doilea exerciţiu financiar de la intrarea României în Uniunea Europeană. Anul 2014 a fost luat în calcul întrucât proiectul de strategie a fost lansat în dezbatere publică la începutul anului trecut, el fiind completat pe parcursul anului trecut cu proiectele propuse de primăriile din judeţ.

Conform proiectului de strategie, cele mai importante fonduri ar urma să fie absorbite de infrastructura de transport şi cea de apă-canal. De altfel, cel mai scump proiect planificat a fi realizat până în 2020 este continuarea investiţiilor în modernizarea şi extinderea reţelei de apă-canal, pentru care se prevăd cheltuieli de 304,5 milioane lei, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare.

Alte 252,45 milioane lei ar urma să fie utilizate pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de colectare, procesare, depozitare şi eliminare a deşeurilor, în continuarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, aflat în derulare.

O sumă de un miliard de lei ar urma să se transforme în asfalt pentru drumurile judeţene şi cele comunale. Astfel, în capul listei se află realizarea celor trei axe majore de transport rutier, pe rutele Iaşi - Gropniţa - Sireţel - Lespezi - limită judeţ Suceava, Iaşi - Miroslava - Ţibana - Tansa - Dagâţa şi centura de trafic uşor din nordul municipiului. Lucrările ar urma să se desfăşoare pe o lungime totală de 217,4 km şi să consume aproximativ o jumătate de miliard de lei. Pentru celelalte drumuri judeţene se prevăd cheltuieli de reabilitare şi modernizare în valoare de 142,5 milioane lei, iar pentru cele comunale, 73,46 milioane lei.

Cu alte 30 de milioane lei ar urma să fie înfiinţate perdele forestiere cu rol de parazăpezi. Aproximativ 100 km din cei 1.035 km de drumuri judeţene parcurg zone cu acumulări de zăpadă în timpul iernii sau afectate de viscol. Pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii a drumurilor, se prevăd cheltuieli medii anuale de 20 milioane lei. Contra sumei de 91,67 milioane lei, o parte a drumurilor judeţene ar urma să fie acompaniate de piste pentru biciclişti, pe trasee de cicloturism.

Investiţii importante sunt prevăzute şi în municipiu sau în imediata apropiere a acestuia. Astfel, finalizarea lucrărilor de extindere şi modernizare a Aeroportului a fost evaluată la 256 milioane lei. Suma ar acoperi prelungirea actualei piste de la 2.400 m la 3.000 m, construirea unui nou terminal spre Aroneanu, care să le înlocuiască pe cele două existente şi pe al treilea aflat în lucru, amenajarea zonei cargo, ca şi construirea unui nou drum de acces, dinspre centura nordică a municipiului. Proiectul centrului de transport intermodal de la Holboca, care ar permite conectarea reţelelor de transport feroviar, aerian şi rutier ar urma să însemne cheltuirea altor 45,5 milioane lei. În municipiu, construirea unei noi autogări s-ar putea face contra sumei de 25 milioane lei.

80 de milioane de euro pentru economia judeţului

Instituţiile publice din judeţ ar urma să aibă o amprentă ecologică zero prin introducerea de sisteme energetice din surse regenerabile. Implementarea proiectului a fost evaluată la 16,12 milioane lei. Alte 89 milioane lei ar urma să reprezinte investiţii în surse regenerabile de producere a energiei electrice.

Pentru dezvoltarea economiei judeţului se prevăd cheltuieli de 344 milioane lei. Peste jumătate din această sumă, respectiv 180 milioane lei, ar fi dedicată construirii de parcuri industriale. Agricultura este văzută în strategie ca una din cele mai importante ramuri ale economiei judeţului.

Pentru dezvoltarea reţelei de afaceri în domeniul agricol din jurul viitorului parc agroindustrial Transagropolis sunt prevăzute cheltuieli de 18,7 milioane lei, alături de proiecte de sprijinire a asocierii producătorilor agricoli, a iniţiativelor de economie socială din mediul rural, a pieţelor agroalimentare, a târgurilor de produse tradiţionale sau a promovării consumului de produse locale. Pentru înfiinţarea de incubatoare de afaceri sau centre de transfer tehnologic se doreşte alocarea a 13 milioane lei. În cadrul strategiei se prevede şi formarea personalului din administraţia publică judeţeană şi locală pentru relaţia cu mediul de afaceri.

Pentru reabilitarea monumentelor istorice şi de patrimoniu se prevăd cheltuieli de 45 milioane lei, alte 11 milioane lei urmând să fie utilizate pentru amenajarea siturilor naturale cu potenţial turistic şi realizarea proiectului „Drumul Vinului“. Este prevăzută şi realizarea unei strategii culturale a judeţului, contra sumei de 250.000 lei. Susţinerea unui circuit al muzeelor private ar costa 1,4 milioane lei. Este vizată şi înfiinţarea unui Centru European de Traductologie, idee rezultată din desfăşurarea celor două ediţii de până acum a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, ca şi digitizarea patrimoniului de carte veche al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi“.

Reabilitarea şi dotarea şcolilor din mediul rural a fost evaluată la 65 de milioane lei, iar cea a spitalelor, la 55 milioane lei. Punerea la punct a asistenţei medicale ar urma să fie completată cu proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii medicale din mediul rural, evaluate la 5 milioane lei. Nu a fost uitat nici sediul CJ, pentru modernizarea şi extinderea căruia se prevede o sumă de 15 milioane lei.


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri