Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Viitorul culturii ieşene. Raport din 1999 (III)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Având în vedere că avem noi echipe de conducere atât la nivelul judeţului, cât şi al municipalităţii, mi-ar plăcea ca acestea să pună în discuţie, după alte priorităţi, şi o strategie de dezvoltare culturală a Iaşului pentru viitor. Voi face câteva sugestii în acest sens, dar pentru că lipsesc o perioadă din ţară, aş vrea să prezint cititorilor mei, câteva extrase dintr-un raport pe care l-am făcut, în 1999, pentru experţii internaţionali care au redactat o analiză asupra subiectului cerută de preşedintele Emil Constantinescu şi care au avut Iaşul ca studiu de caz. Las la latitudinea celor interesaţi identificarea progreselor după aproape două decenii.

3.1. Praguri de distorsiune. Atât analiza conceptuală, cât şi direcţiile de construcţie şi de aplicare a politicii culturale au relevat condiţia specială pe care Ministerul culturii prin serviciul său public, descentralizat, de la nivelul judeţului o are de îndeplinit: mijlocitor între creaţia şi receptarea culturii. Creator de condiţii de dialog, de canale de comunicare eficiente între artişti şi publicul lor, Inspectoratul pentru cultură are de asumat, cu mijloace, din nefericire, din ce în ce mai sărace, o funcţie de dinamizare a comunicării culturale. In acest scop trebuie să creeze condiţii competitive pentru afirmarea valorilor, dar, în acelaşi timp, trebuie să formeze şi să mobilizeze un public cunoscător şi degustător de valori. Lucru nu tocmai la îndemână, pentru că are de surmontat o serie întreagă de obstacole materiale, financiare, de mentalitate sau de organzare. Să le inventariem pe cele de la Iaşi:

Sechele comuniste. În perioada postbelică, sub presiunea ocupanţilor sovietici sau a oamenilor lor plasaţi la conducerea ţării până în 1989, viaţa publică românească a încetat să mai fie liberă. Chiar dacă actul de creaţie a mai putut fi asumat, sporadic, ca un act de libertate interioară1 - mai ales după transformarea represiunii staliniste în teroarea psihologică care a generat internalizarea fricii şi autocenzura din perioada ceauşistă - viaţa publică şi instituţiile erau total subordonate aparatului de partid. Cultura nu a reprezentat decât un canal de ideologizare, un mijloc de creare a "omului nou", iar tehnica de discreditare a profesionalismului şi de afirmare a mişcării de "amatori" a fost o comandă a aparatului de represiune politică. Subordonarea strictă faţă de secretarul cu propaganda şi, pe cale de consecinţă, selectarea personalului de conducere din instituţiile statului pe criteriul maleabilităţii şi al lipsei de personalitate au generat nu numai persistenţa, în funcţii de conducere, a unor clienţi de partid, deprofesionalizaţi şi umili, dar, mai mult, a înrădăcinat mentalitatea că statul trebuie să finanţeze cultura. Dacă utilizarea de subordonaţi deprofesionalizaţi şi umili, simpli executanţi, a constituit o practică curentă şi a guvernelor post-decembriste, mai ales în prima jumătate a anilor '90, acum acest proces de selectare după criteriul obedienţei pierzându-şi din relevanţă, în schimb persistenţa la creatorii culturali a mentalităţii de "asistat" este de natura evidenţei. Aşa cum rezultă din fişele instituţiilor ieşene, unele dintre ele au statut de "mare întreprindere", cu un număr de angajaţi variind între 200 şi 330. Există suprapuneri nefireşti (două orchestre simfonice şi două coruri), situaţii absurde (reducerea personalului de pază la muzee, prevalenţa personalului administrativ faţă de cel artistic etc.) sau ridicole (un actor al Naţionalului a pretins salariu la Teatrul "Luceafărul" doar pentru numele său, nejucând deloc). A le explica celor peste de 1000 de angajaţi din instituţiile publice de cultură că a pretinde salariu "de la stat" este un reflex al vechii orânduiri şi că integrarea europeană s-ar putea să le pună slujble în pericol este un demers sortit eşecului. Rămâne, în faţa acestei situaţii, doar consolarea palidă că restructurarea ar trebui totuşi să asaneze, cu prioritate, alte domenii cu forţă de muncă excedentară până să ajungă şi la cultură. Oricum, reglementarea statutului juridic al creatorului şi artistului, al profesiunilor liberale de tip cultural şi renunţarea la conceptul de "artist-funcţionar de stat"2 rămân priorităţi pentru strategia culturală a României.

Clişee şi stereotipuri. Un adevărat delir verbal declanşează invocarea numelui Iaşi în rândul mediocrităţilor de tot felul (politice, mediatice, artistice sau proletare). "Capitala culturii", "inima culturală a României", "străveche vatră de simţire si civilizaţie", "oraşul din inimă", "dulcele Târg" etc, etc, etc3. Mitologizarea trecutului potrivit principiului că "urmaşii moştenesc vitejia şi înţelepciunea strămoşilor în mod natural, precum ochii albaştri" generează constant, un cor de admiratori neobosiţi care flatează iresponsabil orgoliul maselor care se hrănesc din această necritică admiraţie faţă de trecut. Aici găsim, pe de o parte, una din explicaţiile conservatorismului şi a inerţiei publicului cultural, iar, pe de altă parte, tot acest tremolo demagogic exercită o presiune fantastică asupra receptării culturale. Orizontul de aşteptare din domeniul cultural, care ar trebui să fie exigent şi critic, se lasă adormit de o frazeologie care gâdilă patriotismul local şi care îndeamnă la superficialitate şi neatenţie civică4. De aceea, publicul ieşean este mai puţin sensibil la avangardă şi la formele de expresie artistică alternative. (Continuarea, în numărul din 15 iunie)

1 generând apoi, în "tranziţie", ascensiunea conceptului de "rezistenţă prin cultură" ca alibi pentru laşitatea civică din perioada naţional-comunismului ceauşist

2 cf. Programul de guvernare 1998-2000 În MO nr. 152/16.04.1998, cap.3

3 interesant de remarcat e şi faptul că topos-ul simetric, al Iaşului ca "loc al ratării" (vezi celebra remarcă a lui Păstorel "La Iaşi nu ai decât două drumuri: unul care duce la cimitir şi altul care duce la gară") este ocultat cu grijă

4 un bun mânuitor al acestei frazeologii, primarul C. Simirad refuză constant orice finanţare culturală reală însă distrage atenţia opiniei publice lansând proiecte fantasmagorice precum "desemnarea Iaşului drept oraşul cultural al anului 2000" printr-o hotărâre de guvern unde nu se prevede nici o finanţare.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri