Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Virgil

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

„În teatrul de păpuşi, în spatele cortinei se petrec lucruri greu de imaginat. Ei, bine, cu sau fără voia lor, prin intermediul gesturilor ce au conexiuni adânc înfipte în subconştient ele răbufnesc pe scenă…”

Mult timp după ce am părăsit fascinanta lume a teatrului de marionete am rămas în suflet cu o nostalgie şi un gol pe care am încercat să-l umplu cu amintiri şi cu imaginile unor personaje pe care le-am întâlnit în lumea scenei. Spectrele lor îmi bântuie şi astăzi somnul. Astfel, deseori, în clipele mele de răgaz, în faţa ochilor îmi apare fabulosul meşter păpuşar Virgil S., un adevărat magician al lumii de cârpă şi carton. În largul meu birou, dar şi în atelierul său de la demisol, am purtat discuţii îndelungi legate de arta păpuşarului, dar şi despre artă în general. Nu ocoleam cancan-urile, nici politica, nici alte subiecte fierbinţi. Încercam să-l trag de limbă pe Virgil întrebându-l ce mai e nou prin teatru şi care-i atmosfera. Dar pictorul nu intra în jocul meu, dezamorsând din timp capcana pe care i-o întindeam. Dacă apăreau probleme în colectiv, mă povăţuia să fiu prudent. Pe ocolite, mi-a atras atenţia că vechile microfoane din biroul directorial, dar şi din cabinele actorilor au fost înlocuite cu alte mai noi, mult mai sofisticate, greu de depistat. Bine că nu sunt şi la WC, i-am spus. Virgil a schiţat un zâmbet strâmb şi a clătinat din cap. ”Dacă te duci în cabina maestrului de sunet şi lumini, poţi să auzi când se trage apa.” „Nu mă interesează astfel de amănunte”, am zis. „Pe alţii însă îi interesează”, a replicat meşterul. Am râs şi nu l-am luat în seamă. Dacă aş fi fost mai atent la ceea ce-mi spunea, ocazional, şi fragmentat Virgil, aş fi scăpat de multe încurcături. După atâta amar de timp, tind să-i dau dreptate. „Dacă vrei să ştii cu adevărat care-i atmosfera-n teatru, nu trage cu ochiul în culise. Nu vei afla nimic interesant de-acolo. Mergi în sală de spectacol şi urmăreşte ca simplu spectator mişcarea marionetelor pe scenă. La fiecare spectacol ele se mişcă altfel. Jocul păpuşilor, însoţit de mişcarea de umbre şi lumini, de anumite nuanţe ale glasurilor, îţi vor aduce culisele pe scenă.” ”Am urmărit, dar n-am văzut mai mult decât ce s-a putut vedea… Sunt piese pentru copii, Alba ca zăpada şi ei şapte pitici, Punguţa cu doi bani, Capra cu trei iezi, Fata babei şi fata moşneagului… Ce aş putea învăţa din ele?!” „Dacă vei urmări, repet încă o dată - replică Virgil -, jocul păpuşilor vei înţelege nu numai starea de spirit a trupei de actori, dar cred că îţi vei da seama şi despre starea de spirit a naţiunii…” „Nu exagerezi, Virgil?, îl întrebam. Nu te avânţi prea tare?” „Nu mă avânt”, răspundea Virgil, trebăluind prin raftul cu păpuşi. „În teatrul de păpuşi, în spatele cortinei se petrec lucruri greu de imaginat. Ei, bine, cu sau fără voia lor, prin intermediul gesturilor ce au conexiuni adânc înfipte în subconştient ele răbufnesc pe scenă…” „Zici că răbufnesc?” ”Răbufnesc şi încă cum răbufnesc! Dacă nu eşti atent şi nu le stopezi la timp, te trezeşti cu scaunul levitând prin biroul tău…” „Imaginea e chagalliană, am  spus… Directorii levitând cu gâtul sucit în urma scaunelor pe care au şezut…” „Chagalliană pe naiba. N-aş vrea să avem parte de astfel de spectacol pe aici…” „De ce nu, am glumit. Mie mi-ar place să levitez prin teatru…” Şi chiar am levitat, pe deasupra mulţimii dezlănţuite în sala de şedinţe, deşi atunci, ca să mă ferească de ghinion, Virgil bătuse cu degetul îndoit în propria sa frunte ca într-un lemn. Levitam eu, levita şi mulţime în urma mea, ţinându-se cu mâinile de spătarul altor scaune, smulse din sala de spectacole. Ne învârteam în cerc în jurul unui punct mort, fără să ne putem opri. Legea inerţiei ne ţinea legaţi ca într-un lanţ al slăbiciunilor. Nimeni nu îndrăznea să rupă veriga de la mijloc fără un semnal clar ce trebuia dat de la centru. La un moment dat, semnalul s-a dat şi atunci totul s-a destrămat de la sine, ca un castel de cărţi de joc înălţat pe baricadele unor idealuri, ce au servit drept paravan pentru cei care au venit la putere după prăbuşirea dictaturii, instaurând un regim ambiguu. Începuse mica restauraţie. Şi oamenii vechiului regim deveniseră indispensabili noului regim, fiind repuşi înapoi în funcţii. Asta a fost prima scauniadă, cea mai veritabilă de altfel. Au urmat apoi şi altele, mai puţin vizibile. Mai seci.

Pe Virgil îl cunoscusem cu mult timp înainte de Revoluţie, când habar nu aveam că destinul îmi va hărăzi să-l întâlnesc la teatru. În ciuda faptului că pictorul frecventa „Corso” cu asiduitatea unui disperat ce găsea în compania de acolo paiul salvator de la înec, alternând marşurile de o săptămână cu perioadele de abstinenţă ce nu durau prea mult, era un camarad discret, care nu obişnuia să-şi bage nasul în treburile altora, având pretenţia ca nici alţii să nu se bage în treburile sale. Arareori l-am văzut iritat. Şi arareori l-am auzit bârfindu-şi camarazii de pahar. Alţii o făceau. Virgil era discret. Potrivit de statură, slab, cu faţa uscăţivă, încadrată de o barbă lungă, castanie, frumos pieptănată,Virgil avea răbdarea să stea ore întregi aplecat asupra unei ceşti de cafea sau a unui pahar de vin sau de coniac. Chipul lui Virgil, desprins parcă de pe o frescă bizantină, emana o anumită curăţenie interioară. Îi poreclisem Sfântul din Montparnasse din pricina faptului că semăna cu Brâncuşi. Era un Brâncuşi descins din Muppetsilor, pe care o venera, de altfel. Parafrazându-l pe Brâncuşi, Virgil spunea adesea: „Eu nu mai sunt al acestei lumi: sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - trăiesc în lumea păpuşilor esenţiale…” Şi tot el, clipind pişicher din ochi, adăuga: „Brâncuşi a vrut să înalţe totul dincolo de pământ. Eu vreau să înalţ totul dincolo de cer. Păpuşile mele cântă. Şi marionetele mele dansează în tării…”

Am părăsit fascinanta lume a teatrului având sedimentată în minte, drept rod al discuţiilor purtate cu meşterul Virgil, imaginea directorului ideal ce ar trebui să oblăduiască lumea Thaliei. Iat-o: în faţa intrării personalului artistic, o statuie confecţionată din cârpe, paie, lut, sfori, câlţi, arcuri şi tot felul de instrumente muzicale (cât mai multă sfoară, cât mai multe instrumente de tortură, aceasta fiindcă în teatru, în culise, dar şi pe scenă, la pupitrul orchestrei, dar şi în ateliere, se trag atâtea sfori, se cântă şi se descântă pre atâtea limbi şi se prefigurează atâtea sentinţe, încât ai impresia că ai nimerit într-un muşuroi de furnici proaspăt răvăşit de un agresor veşnic nevăzut şi neştiut) de care se sprijină o scară de incendiu. Jos, lângă scară: o căldare de smoală şi un şomoiog. Pe pieptul mogâldeţei, o plăcuţă cu inscripţia: Directorul general al Teatrului Cutare sau Directorul general al Teatrului cu Tare. Şi îndemnul: „Nu vă sfiiţii, aveţi dreptul să vă exprimaţi în scris nemulţumirea... Sau să-i trageţi câţiva pumni în cap”. Îndemnul nu trebuie rostit/ citit de două ori: în scurt timp pieptul mogâldeţei se umple de inscripţii (nu e cazul să insistăm asupra conţinutului: orice cititor obişnuit să parcurgă inscripţiile şi desenele mâzgălite de adolescenţi pe ziduri, fără să facă un cine ştie ce efort, îşi poate imagina şi singur cam ce ar putea scrie pe pieptul unui şef al instituţiei angajaţii săi!), iar faţa de „cucuie” şi „zgârieturi”.

În lumea teatrului, îmi spunea Virgil, directorul reprezintă răul absolut. El este responsabil pentru orice eşec suferit de actor, pe plan profesional sau sentimental. Asupra lui îşi revarsă toată ura nu numai colectivul artistic, dar şi contabilii şi maşiniştii. El e paratrăsnetul care trebuie să anihileze toată energia negativă ce se roteşte în aerul epocii şi buretele ce-absoarbe toată mâzga adunată pe culoare ei... Să te ferească Dumnezeu să ajungi director de teatru în zilele noastre. Şi totuşi unii, în loc să devină indezirabili, chiar dacă nu au merite personale, ci dimpotrivă, reuşesc, prin nu se ştie ce minune, să se menţină la suprafaţă şi să se facă iubiţi. Astfel de directori, în zilele noastre, sunt din ce în ce mai rari. Da, în lumea teatrului directorul e răul general. Dacă pe cineva îl apucă brusc o durere de dinţi de vină e directorul. Dacă pe scenă un actor uită o replică, vina se dă, desigur, pe director. Directorul e un fel de sac de box, în care fiecare participant trage cu pumnii în surdină, până îl apucă transpiraţia. Actorii sunt cei mai raţionali şi mai sentimentali oameni cu putinţă. Ei îşi trăiesc condiţia de artist la modul paroxistic. Ei văd totul monstruos, şi simt totul monstruos.

Naşterea unui spectacol e la fel dramatică şi fascinantă ca naşterea unei naţiuni. După gongul final, urmează liniştea, şi ropotul de aplauze. Scurtul „răgaz” în care actorul, directorul şi toţi ceilalţi trăiesc din plin apoteoza.

Iubiţi-i, admiraţi-i şi, vorba magistrului Ursachi, fie-vă milă de ei, căci pentru această clipă efemeră ei sunt în stare să-şi sacrifice liniştea familiei şi viaţa. 

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri