Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Vorbitul şi scrisul

GALERIE
Ioan Milica200
  • Ioan Milica200
- +

În ciuda scripturalităţii plenare care ne învăluie ca o manta, vieţuim într-o binecuvântată oralitate. Nu trăim noi în ţara în care orice analfabet talentat poate ajunge şef de şef? Mai uşor trece analfabetul funcţional prin meandrele concretului decât omul educat prin urechile acului.

Într-o lucrare de referinţă, savantul Claude Lévi-Strauss nota că una dintre deosebirile de fond dintre omul arhaic şi cel modern este reflectată de atitudinea faţă de limbaj. Marca omului modern, comentează antropologul francez, este excesul comunicativ. Spre deosebire de culturile primitive, dominate de numeroase prescripţii şi interdicţii de uz lingvistic, culturile moderne sunt, în mare parte, culturi ale locvacităţii. Pentru omul modern, notează Lévi-Strauss, lipsa de moderaţie în întrebuinţarea cuvântului face ca orice pretext să fie bun „pentru a ne exprima, a întreba, a comenta” (Antropologia structurală, 1987, p. 83).

În ciuda sărăciei cronice, noi, românii, suntem un popor locvace. Într-o ţară în care o însemnată parte a populaţiei îşi face nevoile în fundul curţii sau chiar în văzul lumii, internetul pârâie, sfârâie şi duduie. La noi, tot cerşetorul care se respectă are telefon mobil cu ecran tactil. Statistica întăreşte exemplele. Reţelele de telefonie mobilă au raportat că anul trecut s-au consumat 63,6 miliarde de minute, ceea ce înseamnă un total de puţin peste 121.000 ani. În medie, un cetăţean vorbeşte la telefon timp de 53 de ore pe an. Unii spun că e mult, alţii, că e loc chiar de mai mult.

Constatând că în patria noastră există mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă (aproape 23 de milioane) decât persoane în carne şi oase (nu cu mult peste 20 de milioane), adăugăm că nu este cu putinţă să calculăm în mod eficient cât timp zilnic ocupă vorbitul de dragul vorbitului. Totuşi, intuiţia ne ajută să observăm că bârfa şi zvonistica sunt sporturile cu acoperire naţională.

Dacă ar fi să alcătuim un top imaginar, am putea spune că cel mai mare exces de zel comunicativ îl fac gazetarii, deşi trebuie arătat că în cazul lor e vorba despre o deprindere profesională transformată pe alocuri în boală. Pe locul al doilea ar putea fi plasaţi funcţionarii. Rareori mi-a fost dat să intru într-un birou ocupat de doi sau mai mulţi indivizi fără să am sentimentul că tocmai am întrerupt o cozerie cu otrăvuri mai mult sau mai puţin fine. În sfârşit, locul al treilea ar putea fi rezervat profesorimii. Prin natura profesiei, această categorie de vorbitori excelează în arta colportajului lingvistic. Vivisecţiile verbale sunt elaborate, precise şi pătimaşe. Nimic nu se pierde, totul se comunică.

Oare cum arată universul discursiv al unui funcţionar cu trecut gazetăresc şi cu limbuţie de cadru didactic? Mai bine să ne întoarcem la oile noastre…

Evidenţele ne îndeamnă să credem că, în ciuda scripturalităţii plenare care ne învăluie ca o manta, vieţuim într-o binecuvântată oralitate. Nu trăim noi în ţara în care orice analfabet talentat poate ajunge şef de şef? Mai uşor trece analfabetul funcţional prin meandrele concretului decât omul educat prin urechile acului.

Pe terenul limbii române, pofta de a vorbi mult şi fără rost a ieşit învingătoare în lupta cu rigorile scrisului. Un comentator maliţios ar evidenţia că atât de legată este condiţia scrisului de vorbire încât ţelul nostru ortografic a fost de a simplifica, de a căuta, dacă se poate, corespondenţa perfectă între sunet şi literă. Un sunet - o literă! La alte popoare, graniţele dintre vorbire şi scriere sunt bine trasate. Cu alte cuvinte, deosebirile de ordin ortoepic (privind rostirea corectă) şi ortografic (privind scrierea corectă) reflectă faptul că scrisul este un câştig cultural major. La noi, suprapunerile între rostire şi scriere tind să devină atât de ferme încât mulţi dintre şcolari nu pot face deosebire între sunete şi litere, iar ortogramele le fac părul măciucă. Cu această ultimă observaţie ajungem la subiect: precaritatea scrisului în limba română.

An de an, după examenele naţionale, presa difuzează „perle” din exprimarea elevilor. Dincolo de hazul pe care îl stârnesc, respectivele inadecvări sau greşeli pun în evidenţă o carenţă majoră a şcolii româneşti şi anume lipsa deprinderilor compoziţionale. La şcoală nu se mai scriu compuneri, ci se redactează eseuri. Şcolarii nu mai trebuie să descrie sau să povestească, ci să argumenteze şi să interpreteze. Adolescenţi şi tineri care abia desluşesc sunetele de litere sunt invitaţi să formuleze judecăţi, să-şi delimiteze weltansicht-ul şi să-şi legitimeze weltanschauung-ul. Oameni care nu ştiu bine a citi, darămite a pricepe un text, sunt declaraţi experimentaţi utilizatori de limbă.

În şcoala românească, instituţie aflată cu un picior în Evul Mediu şi cu altul în Mileniul Digital, scrisul nu mai este instrumentul cu rol activ în şlefuirea gândirii, ci unealta servilă a barbologiei. Forma fără fond are un capăt în curriculumul profesoral şi un altul în repetarea mecanică de fraze oarbe. În timp ce profesorii luptă donquijoteşte cu morile de vânt ale Metodei, elevii ajung, vorba lui Eminescu, „pictori orbi şi sculptori fără de mâni”.

„Poezia este prea tristă şi are sentimente de tristeţe”, scrie, doct, un utilizator experimentat de limbă română. „Şocant şi şukar”, cugetă un altul despre titlul unei poezii „grele”. Exegeza este, în general, sinceră: „nu am ce să spun, jos pălăria, dar nu prea ştiu ce vrea el să zică”, iar aplombul hermeneutic e dopat cu ingenuitate: „Contemporan, ce mă-sa o mai fi şi asta?”. Exemplele sunt grăitoare în a semnala două aspecte:

1. Nu e deloc departe vremea în care compoziţiile şcolare vor fi integral redactate în limbaj sms. Mă mir că înţelepţilor de la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare nu le-a trecut prin cap să formuleze subiecte având ca suport experimentele poetice ale lui Ovidiu Nimigean: „n xst kvnte pt c smt akm pt tne” (sms story). Sînt sigur că toţi elevii ar fi înţeles despre ce e vorba în text.

2. Trăim deja în vremea în care rostirea şi scrierea caracterizate de fluenţă şi de corectitudine sunt ţinte de neatins pentru unele din splendidele exemplare aflate la conducere: „Din Craiova pân’ la Iaşi/ Se resimte lipsa sării,/ Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi/ Au ajuns la cârma ţării”.

Mă întreb şi vă întreb: oare nu s-a copt vremea să renunţăm la moftul numit scris? În felul acesta, am fi şi noi primii la ceva.

 
Ioan Milică este lector universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri