Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Democraţia se face pe bani grei

Vosganian, cel mai „scump“ parlamentar ieșean. Mandatul aleșilor: 6,5 milioane euro

GALERIE
vosganian
  • vosganian
- +

Iaşul are 17 parlamentari pentru care statul alocă în jur de 140.000 de euro lunar, după creşterile de indemnizaţii şi sume forfetare decise în vară. Doi aleşi ieşeni explică modul în care se cheltuiesc banii în cadrul birourilor parlamentare.

Costurile pentru susţinerea activităţii parlamentarilor de Iaşi se ridică la peste 1,6 milioane euro într-un an de mandat. Acestea aproape s-au dublat după creşterile semnificative decise în această vară de către Parlament ce au fost aplicate atât în ceea ce înseamnă indemnizaţia, cât şi sumele forfetare.

Iaşul are 17 parlamentari, dintre care 12 sunt deputaţi, iar cinci sunt senatori. În fiecare lună, doar valoarea totală a indemnizaţiilor acestora ajunge la peste 226.000 lei (brut), adică o medie de circa 13.300 lei pe parlamentar. Dar, la această sumă, se adaugă sumele forfetare în limită maximă de circa 24.000 lei pentru fiecare parlamentar. Astfel, într-o singură lună, bugetul de stat susţine activitatea celor 17 deputaţi şi senatori ieşeni cu o sumă totală de 634.000 lei, adică aproape 140.000 euro. Pentru o legislatură de 4 ani, suma totală ajunge la 6,5 milioane euro.

Cine este cel mai bine plătit parlamentar ieşean

Indemnizaţia lunară a parlamentarilor porneşte de la o sumă fixă brută: 13.050 lei. Aceasta creşte în funcţie de poziţiile pe care le ocupă un deputat sau senator în structuri de conducere din Legislativ.

La Iaşi, cea mai mare indemnizaţie este a deputatului Varu­jan Vosganian, respectiv de 14.500 lei în­trucât el este lider al grupului parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor începând din luna septembrie 2017.

Pe locul doi în top se află Camelia Gavrilă (14.065 lei), ea fiind preşedinte al Comisiei de învăţământ.

Alţi cinci parlamentari ieşeni au indemnizaţii peste medie, trei fiind vicepreşedinţi de co­misii permanente (13.630 lei: Costel Alexe, Vasile Câtea şi Dumitru Oprea), iar doi sunt secretari de comisii (13.340 lei: Marius Bodea şi Vasilică Toma). Ceilalţi zece parlamentari ieşeni au indemnizaţia brută de 13.050 lei.

Pe ce cheltuiesc parlamentarii sumele forfetare

Doi dintre parlamentarii ieşeni au explicat pentru „Ziarul de Iaşi“ pe ce cheltuiesc sumele în plus alocate de la bugetul de stat pentru susţinerea activităţii lor: senatorul Doru Pănescu (PSD) şi deputatul Petru Movilă (PMP).

Pănescu a primit în cont în luna septembrie suma de 16.404 lei.

„Din suma forfetară, mie nu-mi intră în cont toată valoarea, ci se reţin contribuţii pentru angajaţi (ai biroului parlamentar - n.r.), şi astfel suma care se virează în contul meu şi din care fac plăţile este diferită. De exemplu, eu am angajat încă un consilier în luna septembrie, dar nu de la începutul lunii, astfel că va fi o diferenţă între septembrie şi octombrie - în octombrie voi deconta mai mult“, a declarat senatorul Pănescu.

El a explicat că 3.697 lei i-a achitat pentru salariile celor trei consilieri, iar 15.389 lei pentru funcţionarea cabinetului parlamentar: chirie, utilităţi, contracte cu terţi (securitate, cu­răţenie, monitorizare media, reclamă în presă, TV şi internet), şi cheltuieli cu materiale consumabile pentru imprimantă, protocol pentru primirea invitaţilor, taxi, materiale de curăţenie şi întreţinere. Ultimele cheltuieli amintite au şi cel mai mare cuantum: 9.787 lei.

„Se vede că am cheltuit ceva mai mult decât am primit în cont, dar de fapt am încă o sumă rămasă din lunile anterioare. Oricum, la sfârşitul anului se fac calcule şi previziunea mea este aceea că voi avea de returnat ceva bani, din cauza cheltuielilor mai mici din prima parte a anului“, a explicat senatorul.

La rândul lui, deputatul Movilă a precizat că, din suma forfetară, circa 8.000 de lei a cheltuit în luna septembrie pentru salariile celor patru angajaţi ai cabinetului, iar 2.000 lei pentru organizarea de dezbateri şi conferinţe.

„Unul dintre angajaţi ţine secretariatul, altul e specia­lizat pe drept - sunt oameni care vin în audienţă cu probleme care ţin de juridic. Ceilalţi doi angajaţi se ocupă de relaţia cu presa şi documentarea pentru întrebări şi interpelări adresate Guvernului“, a declarat Movilă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri