Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

100

GALERIE
radu popescu
  • radu popescu
- +

Republica Moldova a ieşit cu bine din prima criză majoră pe care a avut-o de gestionat, noua echipă guvernamentală dând peste cap comunicarea mincinoasă a socialiştilor filoruşi. „Tineri şi experimentaţi” este termenul corect pentru cabinetul proeuropean de la Chişinău.

„Tineri şi neexperimentaţi”, aşa au primit indicaţii socialiştii de la Chişinău să îi discrediteze pe proeuropenii care guvernează astăzi Republica Moldova. De la Igor Dodon, fostul Preşedinte care şi-a luat tălpăşiţa înspre Moscova, până la Ion Ceban, actualul primar al Chişinăului căruia i-a fost repartizat rolul de „tehnocrat apropiat de România”, opoziţia socialistă încearcă să iasă din profunda criză de imagine în care se află jucând cartea minimizării rezultatelor livrate până acum de către noul Guvern al Republicii Moldova.

Primele 100 de zile de mandat nu au fost nici pe departe uşoare pentru tânăra garnitură guvernamentală de la Chişinău, cabinetul premierului Gavriliţa trebuind să gestioneze o ţară rămasă într-o profundă criză economică şi sanitară în urma fostelor guvernări girate de către socialistul Dodon şi oligarhul Plahotniuc.

În doar trei luni de guvernare, noul Guvern de la Chişinău a reuşit să găsească soluţii pentru cea mai mare creştere a pensiilor din istoria recentă a Republicii Moldova, a demarat un proces de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, a scos ţara din izolarea diplomatică în care se afla de ani de zile şi a demarat - aşa cum îşi asumase încă din campania electorală - un amplu proces de curăţare internă în cadrul instituţiilor statului. Ziariştii de la Deutsche Welle Moldova au sintetizat şi primele rezultate ale luptei cu corupţia după doar 100 de zile de guvernare pro-europeană: „Procurorul general al Republicii Moldova şi adjunctul său au fost arestaţi pentru fapte de corupţie, iar restul echipei de conducere a Procuraturii a demisionat «de bună voie». Şi tot în premieră pentru Republica Moldova, un judecător a fost condamnat cu executare pentru îmbogăţire ilicită în timp ce mai mulţi procurori şi judecători caută soluţii pentru justificarea averilor ilicite dobândite în perioada dezmăţului oligarhic.”

Lupta cu corupţia asumată de către noul Guvern de la Chişinău a mai generat un efect neaşteptat, şi anume dispariţia de pe scena publică a mai multor figuri discutabile din Republica Moldova. Dacă unii au ales să fugă din ţară, în speranţa că vor scăpa de atenţia noilor procurori, alte „victime” colaterale pot fi consideraţi şi mai mulţi lideri politici care s-au retras, înţelegând că epoca lor s-a încheiat. Conform aceloraşi ziarişti de la Deutsche Welle, lista celor care au făcut un pas înapoi nu este deloc una scurtă: Andrian Candu (finul oligarhului Plahotniuc) s-a retras de la conducerea partidului Pro-Moldova, Pavel Filip (premierul marionetă al oligarhului Plahotniuc) s-a retras de la conducerea partidului Democrat, Renato Usatîi s-a retras din funcţia de primar al municipiului Bălţi, Dorin Chirtoacă (fostul primar liberal care a cochetat până şi cu George Simion în încercarea de a se reinventa) a declarat că „ia o pauză” din activitatea politică, iar Gheorghe Cavcaliuc (liderul partidului PACE şi fost şef adjunct al Inspectoratului General de Poliţie în perioada oligarhului Plahotniuc) a fugit din ţară pentru a evita investigaţiile procurorilor. Asta ca să nu mai vorbim, desigur, şi despre Igor Dodon care şi-a depus şi el mandatul de deputat şi de preşedinte al Socialiştilor, plecând ulterior la Moscova.

Dar în afara crizelor interne care încep - pas cu pas - să fie rezolvate, tânăra garnitură guvernamentală de la Chişinău a trebuit să mai gestioneze în primele 100 de zile de mandat şi o provocare majoră generată de problema energetică regională: criza gazelor şi semnarea noului contract cu Gazprom. Deşi iniţial toate indiciile arătau că Republica Moldova era în pericol să nu mai primească gaz metan fix acum, în prag de iarnă, ofensiva diplomatică fără precedent dusă de către proeuropenii de la Chişinău a dat roade în procesul de negociere cu ruşii de la Gazprom. Bucureşti, Baku, Ankara, Viena, Varşovia, Budapesta, Bruxelles, capitalele relevante în contextul crizei gazelor au fost contactate şi au dat semnale de sprijin pentru Republica Moldova. La fel, conform presei de la Chişinău, un sprijin important a venit şi din partea lui Angela Merkel şi Ursula von der Leyen. Faptul că noul guvern de la Chişinău şi-a recâştigat încrederea partenerilor vestici a fost dovedit şi de masivul sprijin mediatic extern primit de la prestigioase instituţii de presă precum BBC, Euronews, Financial Times, Deutsche Welle ori Bloomberg, toate relatând corect contextul în care se află Republica Moldova. Toate aceste elemente, adunate la un loc, au adus şi ele o presiune externă suplimentară, iar rezultatul final - chiar dacă neaşteptat de socialiştii fostului preşedinte Dodon - a fost semnarea unui nou contract cu Gazprom pentru furnizarea gazelor. 

Republica Moldova a ieşit cu bine din prima criză majoră pe care a avut-o de gestionat, noua echipă guvernamentală dând peste cap comunicarea mincinoasă a socialiştilor filoruşi. „Tineri şi experimentaţi” este termenul corect pentru cabinetul proeuropean de la Chişinău.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri