Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Arhiepiscopia Iaşilor a organizat la finele lunii trecute un concurs care a avut o concurenţă surprinzător de mare.
Astfel, pentru ocuparea postului de preot paroh al Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ din Tomeşti I, care aparţine de Protopopiatul Iaşi II, au fost 14 preoţi, absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „Al.I. Cuza“, care şi-au depus dosarul, după ce au obţinut binecuvântarea chiriarhului.
Concursul a fost destinat doar preoţilor care provin din Arhiepiscopia Iaşilor, şi a fost valabil doar pentru transfer, nu pentru candidaţi proaspăt absolvenţi. Majoritatea dosarelor au provenit din parohii mult mai mici decât cea din Tomeşti, din mai toate protopopiatele Arhiepiscopiei - Iaşi I, II şi III, Paşcani, Hârlău, Săveni şi Dorohoi. Şi notele au fost strânse între primele poziţii.
Dacă cel de pe locul 14 a avut 8.41, locul al III-lea a luat 9.53, locul al II-lea 9.76 şi locul I a câştigat cu 9.85. „Ţinând cont de ordinea mediilor candidaţilor prezentate în tabel, pr. Leuştean Ion Teofil a fost numit în postul de preot paroh al Parohiei «Naşterea Maicii Domnului», începând cu data de 1 aprilie 2018“, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei, precizând că au fost mai multe candidaturi, dar nu toate au îndeplinit condiţiile statuare de transfer.
Ion Teofil Leuştean provine din parohia Chipereşti, Protopopiatul Iaşi II.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |