Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

38 de noi posturi didactice validate la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“

GALERIE
tuiasi
  • tuiasi
- +

Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ (TUIASI) a validat în această săptămână 38 de posturi didactice pe perioadă nedeterminată, concursurile fiind validate în cadrul şedinţei Senatului TUIASI de joi, 14 februarie. Din cele 38 de posturi, cinci sunt posturi de profesor, 12 de conferenţiar, 18 de şef de lucrări sau lector şi trei de asistent universitar.

În cazul posturilor de profesor, unul este la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu“, două la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, unul la cea de Electronică Telecomu­nicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi unul la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino“.

Spre deosebire de anii trecuţi, conducerea Politehnicii ieşene a remarcat că interesul pentru posturile didactice a crescut, iar creşterea salariilor din învăţământ ar putea fi unul dintre motivele pentru care mult mai mulţi tineri decid să urmeze o carieră didactică.

„Cele mai multe poziţii au fost ocupate de persoane din universitate, de pe posturi inferioare, dar avem şi posturi pe care au concurat cei din afara universităţii. După cum se poate observa, predomină posturile de conferenţiar şi şef de lucrări. Putem spune că se menţine în continuare problema penuriei de personal în domeniul IT, pentru că există o concurenţă majoră din mediul privat, dar în acelaşi timp cariera academică universitară începe să devină atractivă, şi prin creşterea salariului. Şi la acest concurs am avut două persoane ce au candidat pe un post de şef de lucrări, ambele din afara sistemului. Ne aşteptăm ca, pe viitor, numărul de candidaţi să devină din ce în ce mai mare“, a declarat prof.univ.dr.ing. Neculai Seghedin, prorectorul responsabil cu activitatea didactică la TUIASI.

Concursurile pentru posturile didactice au avut loc în perioada 5-7 februarie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri