Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

“Înapoi” la muncă

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

E aproape o chestiune psihologică: omul nu mai poate trăi normal fără muncă cruntă. El nu mai poate sta degeaba. Dacă stă, i se pare că iroseşte timpul. Dacă maimuţa muncea până obţinea hrană, omul munceşte continuu, şi dincolo de hrană, către idealuri infinite.

Mă confrunt din ce în ce mai des în ultima perioadă cu o dilemă, anume să răspund solicitării ce stă între mine şi accesul la vreun cont de e-mail sau mai ştiu eu ce site: “Nu sunt robot”. Să dovedesc, cu alte cuvinte, ceea ce pentru mine este evident, că nu sunt maşină.

Ţin minte că prima dată când am văzut negaţia asta atribuită mie de pe ecranul unui computer cu aluzia evidentă “Ştim că nu eşti, dar hai, demonstrează!” m-a făcut să râd. Am crezut chiar că era o formulă menită să distreze vizitatorii făcută de cei care administrează site-ul respectiv în întâmpinarea diverselor filme SF la modă. Apoi, în a doua fază, când am văzut că nu era o glumă şi că nu puteam trece mai departe, m-am simţit jignit, apoi furios. Stai aşa un pic, adică eu, om în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să îmi pierd vremea cu demonstrarea unui fapt evident? Chiar aici s-a ajuns? O parte din timpul meu de acum trebuie dat şi demonstrării unui truism? Nu sunt destule parole, click-uri, link-uri, reclame peste care trebuie să trec? Acum trebuie să mai arăt şi că am scuipat în gură în loc de şuruburi? Pe bune? Nu-mi venea să cred că s-a ajuns până acolo încât să se facă această distincţie, între mine şi un oarecare… robot.

Mai apoi, când am fost confruntat din nou cu problema, m-am îngrijorat. Adică, stai aşa, chiar poate fi un Terminator la butoane undeva care vrea să îmi facă ceva mie sau restului umanităţii? Iar noi trebuie să începem să ne apărăm? Uau, e groasă!... În idioţenia mea de analfabet în ale computerelor îmi şi imaginam o tablă cu ochi în faţa unui ecran care spunea: “Băi, să-mi bag picioarele, cum să fac eu să par om ca să intru pe site-uri pentru oameni?!… Eventual cu femei goale şi alte alea…”

Apropo de asta, oare a monitorizat cineva traficul pe respectivele site-uri să vadă dacă nu cumva au fost accesate şi de roboţi? Ce, problema devine deschisă… Trebuie să ne apărăm cu dinţii ce e încă al nostru, cu carne, piele, păr, grăsime, secreţii şi altele asemenea…

Sunt sigur că nu va trece mult până ce va apărea aceeaşi solicitare şi la intrarea în magazine, în blocuri de locuinţe, în instituţii, peste tot. Nu avem destule probleme, acum trebuie să demonstrăm şi că suntem oameni! E culmea.

În fine, mai în glumă mai în serios, încetul cu încetul trebuie să ne obişnuim cu faptul că roboţii vor face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Şi mă refer la roboţii aceia cu care ai ce vorbi nu cu cei de bucătărie cu butoane, motoraş şi diferite cuţite de tăiat legumele… Lucrurile au început să funcţioneze în direcţia asta. Din ce în ce mai mulţi umanoizi vin în întâmpinarea unei înţelegeri optime între ei şi maşinării, se pun cumva în “pielea” lor. Aceştia se robotizează, se lasă prinşi de bună voie în culoare fixe, invariabile, în rutine infinite, în concepţii plate, constante şi împărtăşite de toţi în egală măsură. Parcă se înmulţesc de pe o zi pe alta concetăţenii care merg pe o bandă rulantă imaginară precum cele de pe liniile de asamblare din fabrică, care se lasă prinşi de nişte tipare ca nişte reguli invariabile: casă, serviciu, bani, carieră, maşină, casă, serviciu, bani, carieră, maşină…

Nu mai ştiu de unde aflasem ideea asta, oricum era cu mult timp urmă, când eram prin liceu. Un mare înţelept scriitor de romane SF spunea că evoluţia firească a omului e să facă în aşa fel încât să predea tot ce e mai greu din viaţa sa, respectiv munca şi grijile, unor maşinării construite tot de el în acest scop, astfel încât să aibă libertatea de a trăi cu adevărat viaţa exact aşa cum îşi doreşte. Ţin minte că ideea m-a fascinat. Era perspectiva unui viitor lipsit de probleme şi de libertate totală. De aia am şi reţinut-o. Acum mă întreb dacă suntem aproape de acel moment sau dacă mai e mult. Nu mai sunt eu în stare să văd realitatea aşa cum este de fapt, sau în momentul de faţă omul munceşte mai mult ca oricând, ca un nebun? A uitat oare de dorinţa de a preda într-un viitor munca respectivă roboţilor? Mie mi se pare că a devenit el însuşi un robot, unul ghidat de idealuri străine lui. E aproape o chestiune psihologică: omul nu mai poate trăi normal fără muncă cruntă. El nu mai poate sta degeaba. Dacă stă, i se pare că iroseşte timpul. Dacă maimuţa muncea până obţinea hrană, omul munceşte continuu, şi dincolo de hrană, către idealuri infinite.

Cred că se va întâmpla o fază de-a dreptul hilară: pe viitor, oamenii vor munci mai ceva ca sclavii, iar pe lângă ei roboţii se vor bucura de o viaţă tihnită. Roboţii şi animalele, să nu uit. Şi acestea din urmă se vor opri din muncă şi se vor lăfăi în huzur. Caii nu vor mai trage la căruţă, câinii nu vor mai păzi curtea, pisicile nu vor mai vâna şoareci, toţi se vor uita la televizor, în timp ce vor ronţăi crănţănele, la filme cu oameni muncind şi alte animale trăind aventuri… Haha, ce lume minunată!

Zilele trecute, bunăoară, cu Crăciunul şi Revelionul, oamenii au rupt uşile instituţiilor unde munceau pentru a se scufunda în relaxare totală. Au fugit care încotro pe unde au apucat ori s-au trântit pe canapea unde au zăcut până ce s-a terminat concediul, într-o dorinţă de a face “ceea ce vor” fără margini. Ironia e că mulţi, dacă nu majoritatea, după trei zile de relaxare totală, adică de inactivitate şi odihnă, au început să se simtă inutili. Nu ştiau ce să facă cu timpul rămas liber. Asta pentru că munca a devenit o dependenţă, o nevoie de consumare a energiilor. Din ce în ce mai puţini oameni stau azi într-o meditaţie continuă 7 zile, merg într-o plimbare continuă prin pădure, se joacă fără reţineri cu proprii copii; azi ei trebuie neapărat să facă ceva, orice, dar să fie ceva care aduce un rezultat. Există o asemenea presiune pe creierul individului că timpul este scurt şi că viaţa trece, încât îi este teamă să stea ca de moarte...

De fapt astăzi singura activitate fără scop concret care nu te face să te simţi vinovat în timpul în care nu munceşti e să te odihneşti ca să capeţi puteri pentru a porni din nou la muncă… Ridicol, nu?

Evident că în articolul de faţă nu mă refer la specia pe cale de dispariţie a moldoveanului autentic prezent în unele sate din Vaslui, Iaşi şi Botoşani pe care l-am identificat într-un articol mai vechi şi care, da, este total inert la orice înseamnă muncă şi roboţi şi care poate sta continuu zile întregi. El este febleţea şi idealul meu, dar, din păcate, este izolat şi va dispărea foarte curând, nemaifiind acceptat de societate…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri