Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Şpilul” lui Dragnea

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

Argoticul „şpil” nu pare să mai păstreze prea mult (sau, în orice caz, nu în prim plan), în obişnuitele lui tipare de, alunecoase, context şi semantică, din germanul Spiel (egal joc). Interogativ (care-i şpilul?) sau afirmativ (acesta-i şpilul), accentul cade întotdeauna pe ideea de viclenie, de ademenitoare capcană, când nu de pur şi simplu şmecherie. 

Nu vreo seducătoare libertate a ludicului, aşadar, ci prevalenţa unei calculate autofavorizări, care însă îşi face jocul, propriul simulacru de joc (pentru că: aducător de foloase), ceea ce exclude tocmai esenţa a ceea ce însemna, încă neargotizată, vocabula nemţească.

Multă lume se va fi întrebat „care-i şpilul” convocării Congresului PSD, cu atâta grăbire, acum, în martie. De unde până unde o atât de subită accelerare şi voinţa intempestivă de la vârf (adică a lui Dragnea, fără nici un fel de adaos others, doar a lui, orgolios boss care se scaldă, în euforia apoteotică, a înălţării sale de sine, în slăvi, desigur) de întronizare prin Congres? Ce anume nu mai putea suporta nicio amânare şi de ce? Întrebări pe care, legitim, şi le vor fi punând şi mulţi pesedişti de rând. Cât îi priveşte pe cei cu pretenţii mai mari în ierarhia PSD, sunt deja atâtea semne ale agitaţiei în curs de negocieri, tatonări şi reconfigurări, dar mai curând tactice şi dependente de greutatea şi influenţa unor baroni locali, urmaţi orbeşte de alaiuri clientelare. Destul ca să alimenteze atâtea ceasuri de taifasuri tv. În fond, la ce ne putem aştepta?

Ca să răspunzi, e nevoie să pui în dialog conspectul deja întâmplatelor cu variantele ipotetic posibile în materie de iminente alte întâmplări. N-a uitat nimeni cum a tras Liviu scaunul de sub Rovana Plumb, lăsată de Ponta ca şefă interimară a PSD la abdicarea sa. Bizuindu-se pe meritele de cadrist, cu antene şi susţinători prin toate judeţele, teleormăneanul a simţit ocazia şi a acţionat prompt. Ceva mai târziu, a evitat „aristocraţia” PSD, palier la care se temea de eventuali contracandidaţi şi mai ales de alianţe ale acelora care nu-l voiau pe el „în capul mesei”, făcându-se atunci „ales” prin democraţia directă a masei pesediste (şi sunt de bănuit exigentele criterii ale unor x şi y din partid), dribling care, cum s-a văzut, a dat rezultate: în primul rând a intimidat orice opoziţie internă. Deşi era o cale inspirată mai curând din practici africane, ca a lui Gadaffi: „poporul”, fără intermediari. Şi, în fine, n-a stat cu mâinile în sân nici după aceea, şefia multor filiale locale fiind acordată nu prin alegeri, ci prin numire. Cum de cine? Măria sa LD, ca să fie mai sigur, şi-a numit protejaţii în funcţii. La fel de discreţionare propuneri de prim-miniştrii şi miniştrii în guvernele apoi rase tot la porunca sa.

Doar cea mai recentă înscăunare (Dăncilă), uşor coafată „democratic”, din motive, ca să-l cităm pe el însuşi, de „mână proastă” (Grindeanu, Tudose): Dar nu mâna era proastă, ci premierii puşi acolo nu erau destul de proşti şi docili pentru exigenţele megapremierului, altfel deloc retras în umbră. Ei, cam de aici vine şi zorul, nerăbdarea care au decis congresul. Dacă se acreşte treaba şi cu Vasilica? Nu-i trebuie lui Daddy o întronizare democratică la timp, cât încă nu sunt prea numeroase crâcniri? Şi nu i-ar surâde o astfel de alegere şi ca o aureolă de „cel mai iubit fiu” al PSD, totodată ca prilej de eliminare a celor de pe lista neagră, plus şansele, de pe o asemenea poziţie, de a-i mai muia şi pe procurorii DNA sau măcar pe judecători? Vedeţi, cam „acesta-i şpilul”.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri