Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a organizat în cursul zilei de ieri un fastuos curs festiv pentru cei peste 1.700 de absolvenţi de la toate cele patru facultăţi ale instituţiei de învăţământ superior medical, inclusiv cei de la liniile cu predare în limba engleză şi franceză. Ceremonialul care a avut loc în Piaţa Naţiunilor, din esplanada din faţa UMF, s-a bucurat de participarea a mii de părinţi şi prieteni ai absolvenţilor, cât şi de întreaga conducere a universităţii.
Decanii şi rectorul au luat pe rând cuvântul pe scenă şi i-au încurajat pe tineri să profeseze în domeniu cu gândul mereu la pacienţi şi la respectarea profesiei, urându-le succes şi la examenele ce urmează pentru a putea intra într-un program de rezidenţiat. Entuziasmul tinerilor a trecut de căldura care a atins şi 40 de grade în cursul zilei de ieri, aceştia declarându-se fericiţi să ridice certificatul de absolvire şi să rostească împreună cu colegii lor jurământul lui Hippocrate.
„Alegerea Universităţii a fost de asemenea o piatră de încercare, ardeleancă fiind, am ales Moldova, şi în special Iaşi (după cum spune soţul meu, Iaşul marilor iubiri), în ciuda sugestiilor făcute de unele cadre universitare şi colegi din facultăţile anterioare. Ca familie, desigur că timpul şi distanţa ne-au ţinut departe unul de celălalt, dar dragostea în primul rând, încrederea, devotamentul şi credinţa ne-au ţinut unul lângă celălalt, în toţi aceşti ani“, a spus Ioana-Maria Ţepeş-Bobescu, absolventă a Facultăţii de Medicină Generală a UMF.
Şi Andreea Iordan, absolventă a Facultăţii de Medicină Dentară, crede că studenţia la Iaşi va rămâne cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, chiar dacă cei şase ani au trecut într-o clipă.
„Au fost ani în care am râs, am plâns din cauza examenelor, am pierdut nopţi, am adunat amintiri pe care nu le pot uita niciodată. Ani în care am creat legături puternice atât între colegi, cât şi cu cadrele didactice care ne-au îndrumat spre o pregătire profesională fără cusur. Am muncit şase ani, dar drumul nostru nu se opreşte aici. Noi, tinerii absolvenţi, suntem viitorul sistemului medical, iar asta nu ne face decât să ne motiveze şi mai mult pentru anii de muncă ce vor urma de acum încolo“, crede Andreea.
Un moment impresionant al ceremoniei a fost parada steagurilor, când drapelele a peste 30 de ţări de unde provin studenţii UMF Iaşi au fost arborate în Piaţa Naţiunilor.
Cuvinte cheie: + absolvenți umf, jurământul lui hippocrate
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |