Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Accident groaznic în Turul Poloniei

GALERIE
accident--jakobsen
  • accident--jakobsen
- +

Un accident grav a avut loc, miercuri, în prima etapă a Turului Poloniei, desfăşurată între Chorzow şi Katowice (195 de kilometri), cu doar câţiva metri înaintea linie de sosire. Doi ciclişti olandezi au fost implicaţi în acest accident, Dylan Groenewegen (Jumbo-Visma) şi Fabio Jakobsen (Deceuninck-Quick Step). La sprint, pe un fals-plat în coborâre, la viteza de aproximativ 80 de kilometri/oră, Groenewegen era la conducere cu câţiva metri de linia de sosire când i-a tăiat calea lui Jakobsen, care încerca să-l depăşească prin dreapta. Groenewegen s-a ciocnit cu Jakobsen, iar acesta din urmă a fost proiectat violent în panourile publicitare de pe marginea drumului, lovind şi un oficial. Jakobsen a fost reanimat pe loc, apoi transportat la spital în stare gravă şi plasat în comă artificială. Conform medicilor de la spitalul din Sosnowiec, Jakobsen a fost operat la cap timp ce cinci ore în noaptea de miercuri spre joi. „A pierdut mult sânge, dar am reuşit să-l intubăm, căile respiratorii erau libere. I s-a administrat oxigen, toate medicamentele necesare. Inima funcţiona bine. El nu are vătămări la nivelul cutiei toracice, este în principal afectat craniul”, a explicat Barbara Jerschina, medicul cursei pentru televiziunea poloneză Polsat Sport. „Ciclistul are mai multe răni la nivelul capului şi la piept „, spunea Pawel Gruenpeter, neurolog la spitalul din Sosnowiec. Conform directorului echipeiJumbo-Visma, Richard Plugge Groenewegen a suferit o fractură de claviculă. “L-am vizi tat astăzi pe Dylan pentru scurt timp la spital, unde a fost operat pentru o fractură la claviculă. Dylan se simte teribil pentru ce s-a întâmplat. Era profund afectat de asta. Pentru el tot ce contează acum este ca Fabio şi ceilalţi răniţi în acest teribil accident să îşi revină”, a afirmat Plugge. De asemenea, Dylan regretă accidentul. “Ceea ce s-a întâmplat ieri este teribil. Nu am cuvinte ca să exprim cât de dezolat sunt pentru ce a păţit Fabio şi ce li s-a întâmplat tuturor celor care au căzut sau au fost atinşi. La ora actuală, sănătatea lui Fabio este cea mai importantă. Mă gândesc la el tot timpul”, a notat Groenewegen, în social media.În schimb, managerul echipei Deceuninck, Patrick Lefevere, a confirmat că va depune plângere împotriva lui Groenewegen, „Ar trebui aruncat în închisoare”, a declarat Lefevere după sprintul de la sosire, în timpul căruia Jakobsen a fost proiectat peste barierele de protecţie. „A fost o acţiune foarte murdară a lui Groenewegen. Asemenea lucruri nu se fac. Am depus deja o plângere la UCI şi vom înainta o plângere şi la poliţia din Polonia. Nu vom lăsa lucrurile aşa”, a precizat responsabilul echipei Deceuninck.

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a condamnat ferm „comportamentul periculos” al lui Groenewegen, pe care l-a considerat „inacceptabil” şi a precizat că a sesizat Comisia de disciplină, cerând „sancţiuni proporţionale cu gravitatea faptelor”. „Mă duc la tribunal. Aceste tipuri de acţiuni trebuie eliminate din ciclism. Este un act criminal”, a reacţionat pe Twitter Patrick Lefevere, şeful echipei Deceuninck.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri