Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Aproapele şi departele

GALERIE
Ioan Milica
  • Ioan Milica
- +

Circulă pe net, de mai bine de o săptămână, un raport întocmit de cercetătorii britanici de la Imperial College London, privind impactul pe care o epidemie provocată de virusul SARS-CoV-2 l-ar putea avea asupra populaţiei din UK şi din SUA. 

Potrivit specialiştilor care au redactat documentul, răspândirea mondială a coronavirusului constituie, după cum am aflat deja, cea mai gravă ameninţare pentru sănătatea publică, de la pandemia de gripă spaniolă din 1918. După un secol de la consumarea unuia din cele mai crâncene episoade de îmbolnăvire în masă, omenirea se confruntă cu o criză având multiple implicaţii de ordin medical, social, economic şi ideologic. În viziunea autorilor, absenţa unui vaccin şi/sau a unui tratament medicamentos poate fi contracarată eficient prin măsuri de sănătate publică orientate spre reducerea vitezei de transmitere a virusului. Recentele declaraţii ale directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Dr. Tedros) semnalează că ritmul de contagiune se accelerează de la o zi la alta, astfel că ne putem întreba ce e de făcut pentru a opri răspândirea molimei. Măsurile avute în atenţie de specialiştii britanici le sunt astăzi cunoscute tuturor: carantină, (auto)izolare, suspendare a activităţilor desfăşurate în masă, distanţare socială.

Cele două scenarii principale de limitare a urmărilor nefaste sunt atenuarea, adică domolirea epidemiei şi protejarea celor ce riscă să dezvolte forme severe şi letale de îmbolnăvire, şi înăbuşirea, adică inversarea expansiunii epidemice şi menţinerea acestei stări. Spre deosebire de atenuare, care necesită un timp mai îndelungat de acţiune, înăbuşirea este posibilă pe termen scurt, însă are costurile sociale şi economice enorme. În ţări precum China şi Coreea de Sud, suprimarea a funcţionat cu succes, iar nota de plată a acestor eforturi nu va întârzia să ne fie adusă la cunoştinţă. Pe de altă parte, în ţările care au adoptat strategia atenuării, mortalitatea se poate dovedi ridicată, iar ştirile tragice provin, deocamdată, din regiunile mediteraneene.

Prin adoptarea unui algoritm pe care nu are rost să îl detaliem în textul de faţă, s-a estimat că, fără a aplica vreo măsură de combatere a epidemiei, peste 80% din populaţia Marii Britanii şi a Statelor Unite ale Americii s-ar infecta în aproximativ trei luni, iar numărul de decese înregistrate s-ar putea situa între jumătate de milion (UK) şi 2,2 milioane (SUA) de oameni. De asemenea, este precizată şi schema cea mai eficientă de atenuare, descrisă ca aplicare a unui set de patru măsuri elementare: carantina, izolarea cazurilor de îmbolnăvire, distanţarea socială şi suspendarea activităţilor de învăţământ public. Specialiştii consideră că aceste măsuri sunt eficiente dacă se aplică pe o perioadă de trei luni. Ideal ar fi ca astfel de decizii de limitare a răspândirii virusului să continue până la constituirea unor stocuri suficiente de vaccin, apreciindu-se că realizarea unui vaccin nu va fi posibilă mai devreme de 18 luni.

În tot cazul, efectele pandemiei vor fi profunde şi de durată, în condiţiile în care inamicul microscopic botezat SARS-CoV-2, Covid 19 sau coronavirus a distrus vieţile a mii şi mii de persoane, a infectat aproape 200.000 oameni într-o săptămână (16-23 martie 2020), a lăsat fără serviciu alte câteva milioane, a iscat o coronapanică de proporţii globale şi a pus la grea încercare sistemele de îngrijire spitalicească din multe părţi ale lumii.

Dintre măsurile preventive propuse de specialişti, distanţarea socială are potenţialul de a modela obişnuinţe şi mentalităţi, iar marii câştigători ai acestui plan global de protejare a celorlalţi prin restrângerea, uneori severă, a mobilităţii vor fi, fără dubiu, corporaţiile high-tech crescute în umbra internetului. Nu spunem nimic nou când afirmăm că pandemia SARS-CoV-2 aduce cu sine o lume nouă, necunoscută, născută din cenuşa trecutului imediat. Este, totuşi, evident că, sub ochii noştri, se plămădeşte un alt lut cu chip de om, omul distant, omul izolat, omul învăţat să ţină cont zilnic, în deprinderile sale comunicative, de siguranţa aseptică şi de libertăţile aparent nelimitate pe care ne le oferă mediul online în vremuri de coronacriză. Păstraţi, aşadar, distanţa! Aproapele nostru e, acum, departele nostru. Chiar şi atunci când #stăm acasă. Mai multe detalii despre această idee neconvenţională puteţi descoperi în captivantul roman al lui Michel Houellebecq, Posibilitatea unei insule (Polirom, 2005). Lectură plăcută!

P.S. Pentru cei interesaţi, raportul menţionat în text este disponibil la adresa: https://www.imperial.ac.uk/media/imperial-college/medicine/sph/ide/gida-fellowships/Imperial-College-COVID19-NPI-modelling-16-03-2020.pdf

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri