Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Averile celor mai bogaţi oameni din lume au scăzut în 2018 pentru prima oară în ultimul deceniu

GALERIE
averi
  • averi
- +

Averile celor mai bogaţi oameni din lume au scăzut anul trecut pentru prima oară în ultimul deceniu, din cauza tulburărilor geopolitice şi a instabilităţii pieţelor de capital, potrivit unui raport realizat de banca elveţială UBS şi de firma de consultanţă PwC, transmite Reuters.

Astfel, averile miliardarilor au scăzut cu 388 de miliarde de dolari la nivel global, la 8.529 de miliarde de dolari, cu un declin accentuat în China, care este pe locul al doilea în funcţie de numărul miliardarilor, după Statele Unite, şi la nivelul regiunii Asia-pacific, arată UBS/PwC Billionaires Report. Băncile private, inclusiv UBS, cel mai mare administrator al averilor din lume, au resimţit efectele tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China şi ale incertitudinilor politice globale, clienţii evitând tranzacţiile şi contracând împrumuturi, în loc să strângă mai mult capital.

“Averile miliardarilor au scăzut în 2018 pentru prima oară din 2008, din cauza geopoliticii”, a afirmat în raport Josef Stadler, director pentru clienţii ultra-bogaţi ai UBS. Averile nete ale celor mai bogaţi oameni din China au scăzut cu 12,8%, calculate în dolari, pe fondul declinului pieţelor de acţiuni, a deprecierii monedei locale şi a încetinirii creşterii celei de-a doua mari economii a lumii la cel mai redus ritm din aproape trei decenii, în 2018, arată raportul.

În pofida accestui declin, China continuă să creeeze un nou miliardar la fiecare 2-2,5 zile. La nivel mondial, numărul miliardarilor a scăzut în toate regiunile cu excepţia Americilor, unde antreprenorii din sectorul tehnologiei au continuat să îngroaşe rândurile celor mai bogaţi oameni din Statele Unite. “Acest raport arată rezistenţa economiei americane”, unde la sfârşitul anului 2018 existau 749 de miliardari, a afirmat John Matthews, director pentru managementul averilor private la UBS în Statele Unite.

Chiar dacă piaţa de capital şi-a revenit după declinul puternic înrregistrat la sfârşitul anului 2018, contribuind la creşterea activelor managerilor de fonduri, cele mai bogate familii din lume rămân îngrijorate de tensiunile comerciale, populismul Brexitului şi schimbările climatice şi continuă să păstreze bani în numerar.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri