Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Bărbat de 60 de ani, judecat după ce şi-a pierdut leafa la „păcănele”

GALERIE
pacanele
  • pacanele
- +

Nervos că a pierdut 1.400 de lei, a dat cu pumnul în ecran şi l-a spart. I-a plătit paguba patronului, dând alţi 2.345 lei, dar tot nu a scăpat de proces. Aici însă a trezit compasiune judecătorilor.

 

Procurorii par să vrea cu orice preţ să-l vadă condamnat pe un bărbat care a spart ecranul unui aparat de poker electronic. Omul s-a arătat de acord să plătească paguba, iar proprietarul aparatului nu a emis alte pretenţii. În primă instanţă, magistraţii au renunţat la aplicarea pedepsei. În vârstă de 60 de ani la data comiterii faptei, P.N. mersese într-o seară la o sală de jocuri de pe strada Anastasie Panu.

A jucat până a reuşit să piardă 1.400 de lei. Enervat, a lovit cu pumnul ecranul aparatului la care juca, crăpându-l. Managerul sălii s-a înţeles cu P.N. ca acesta să achite prejudiciul, de 2.345 lei. Bărbatul a fost trimis totuşi în judecată pentru distrugere, faptă pedepsită cu amendă sau cu închisoare pe o durată cuprinsă între trei luni şi 2 ani.

La primul termen al procesului, desfăşurat în decembrie 2020, P.N. nu s-a prezentat. A fost citat din nou, cu mandat de aducere. Judecătorul i-a citit actul de sesizare a instanţei şi i-a explicat inculpatului în ce constă învinuirea, înştiinţându-l cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie. P.N. nu a făcut nicio declaraţie verbală, dar nu pentru că ar fi sfidat instanţa. Suferise o operaţie de traheotomie. A comunicat prin semne, ridicând braţul atunci când răspunsul era afirmativ. Nu a cerut numirea unui avocat din oficiu şi şi-a recunoscut fapta.

Procurorul de instanţă a propus amânarea aplicării pedepsei, date fiind gradul redus de pericol social al faptei săvârşite, situaţia medicală gravă a inculpatului şi posibilităţile sale de îndreptare. Amânarea presupune un termen de supraveghere de doi ani, pe durata căruia persoana respectivă trebuie să se prezinte periodic la serviciul de probaţiune, să primească vizitele consilierului desemnat cu supravegherea sa, să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile şi, eventual, să urmeze cursuri, să presteze o muncă neremunerau sau să frecventeze programe de reintegrare socială.

Magistraţii au considerat că nici măcar supravegherea nu este necesară, dispunând renunţarea la aplicarea pedepsei şi înlocuirea acesteia cu un simplu avertisment. Parchetul de pe lângă Judecătorie a declarat apel, acesta urmând să fie judecat în septembrie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri