Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Camera de Conturi: Spitalul de Copii a pierdut 1,2 milioane lei din cauza sistemului informatic

GALERIE
Spitalul de copii Sfanta Maria Iasi1
  • Spitalul de copii Sfanta Maria Iasi1
- +

Controalele realizate de auditorii Camerei de Conturi la spitale din subordinea Consiliului Judeţean Iaşi evidenţiază ceea ce directorii unităţilor medicale spun de mai multe luni: sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu validează toate serviciile medicale oferite în spitale. În consecinţă, CNAS nu decontează spitalelor îngrijirile respective. Potrivit medicilor, principalii perdanţi sunt bolnavii şi unităţile medicale în cauză.

Cele mai multe servicii medicale prestate, dar nedecontate, s-au înregistrat la Pediatrie: spitalul a pierdut astfel peste 1,2 milioane de lei. „Poţi spune că este o pierdere pentru că tu primeşti banii pentru un bolnav, dar îi împarţi la 1-2 bolnavi pentru că, pe lângă cel validat, se adaugă şi cazurile nevalidate. Şi atunci ai o ofertă generală mai mică la toţi, adică rezultă o sumă mai mică pentru fiecare bolnav, decât cea pe care ar trebui să o primeşti. Aceste servicii se aruncă într-un coş al serviciilor neplătite. Ai tot atâţia bani dacă ai 1.000 de cazuri validate şi plătite, banii aferenţi acestor 1.000 de cazuri, chiar dacă tu ai făcut, în realitate, 1.200“, a explicat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase.

Acţiunile de audit efectuate de Camera de Conturi, în 2017, la unităţi medicale aflate în subordinea CJ au vizat Spitalul de Copii „Sfânta Maria“, Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ şi Maternitatea „Elena Doamna“. Controalele au fost efectuate în perioada februarie - aprilie 2017 şi s-au referit la activitatea spitalelor din 2016. În sinteza acţiunii efectuate la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“, auditorii arată că au constatat patru abateri, estimate la peste 1,3 mi­lioane de lei. Una singură, nedecontarea serviciilor medicale, a fost estimată la peste 1,2 milioane de lei. „Existenţa de servicii medicale prestate, dar invalidate (şi respectiv nedecontate de către Casa de Asiguări de Sănătate Iaşi) şi neevidenţiate în contabilitate. Nu au fost efectuate ana­lize cu privire la cauzele, împrejurările şi consecinţele invalidării acestor servicii medicale având în vedere cheltuielile efective avansate din bugetul unităţii pentru furnizarea acestora şi, în funcţie de rezultatele cercetărilor administrative, întreprinderea demersurilor legale în ve­derea clarificării şi recuperării, după caz, a sumelor în cauză“, se arată în documentul citat.

Dacă, potrivit acestuia, serviciile invalidate s-au adunat şi din cauză că echipa managerială a spitalului nu a analizat cazurile invalidate, conducerea spitalului arată că explicaţiile diferă de la caz la caz. „Eu am avut discuţie şi cu domnul director de la Curtea de Conturi şi l-am rugat să-mi indice cum recuperăm noi banii de la copiii care nu au avut cod numeric personal sau cum recuperăm banii dacă respectivele cazuri au fost efectuate peste valoarea de contract cu CJAS, adică au fost depăşiri de contract. Curtea de conturi îmi spune că trebuie să recuperez aceşti bani. Dar vă rog să-mi indicaţi cum anume, pentru că cei de la CJAS Iaşi au validat cazurile, Şcoala Naţională de Sănătate, adică Ministerul Sănătăţii, le-a validat, iar sistemul electronic le-a dat afară. Adică eu să mă duc să dau în judecată sistemul electronic sau pe cine să dau în judecată? Le-am spus că este o situaţie generală, valabilă în toată ţara. Corect ar fi să modifice legislaţia astfel încât cei care depăşesc contractele cu CJAS să primească bani în plus“, a arătat dr. Radu Terinte, mana­gerul Spitalului de Copii.

Printre situaţiile în care sistemul a invalidat serviciile oferite la Spitalul „Sfânta Maria“, directorul a enumerat serviciile medicale la nou-născuţi care nu au certificat de naştere cu CNP şi cele oferite bebeluşilor care au certificat de naştere, dar care nu sunt luaţi în evidenţa medicului de familie. „Când introducem în sistem un astfel de caz, cu CNP nedeclarat la medicul de familie, ne apare CNP inexistent. Ce putem face în acest caz? Pot spune că s-a ajuns astfel încât dacă vrei să tratezi un copil în România, trebuie să plăteşti“, a adăugat managerul. Spre deosebire de Pediatrie, la Maternitatea „Elena Doamna“, auditorii au estimat abateri financiare în valoare de aproape 110.000 de lei. Valoarea serviciilor medicale efectuate în maternitate, dar invalidate de sistemul informatic şi nedecontate de CJAS, nu depăşeşte suma 5.000 de lei. Potrivit specialiştilor, explicaţia principală are legătură cu faptul că spitalul este monospecialitate şi se adresează unei categorii limitate de pacienţi. Cu toate acestea, Camera de Conturi a recomandat conducerii maternităţii să analizeze cauzele şi consecinţele serviciilor medicale nedecontate de CJAS. La Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, auditorii au estimat abateri financiare în valoare de 1,3 milioane de lei, fără să identifice servicii medicale oferite, dar invalidate şi nedecontate de CJAS. Totuşi, în ianuarie 2017, conducerea spitalului arăta că numai în decembrie 2016 nu i-au fost validate în jur de 150 de cazuri medicale. „Odată cu încheierea lunii decembrie, am avut un număr important de servicii medicale prestate, însă, din nefericire, au fost validate mai puţine. În termeni financiari înseamnă un deficit de aproximativ 200.000 de lei“, a explicat atunci dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri