Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Secretul teribil al unuia dintre presupuşii autori ai crimei din Dalas

Cel care a recunoscut crima din Dalas a stat degeaba în pușcărie în alt caz de omor

GALERIE
sin
  • sin
- +

Crima din Dalas: victima, rudă cu unul dintre suspecţi, au aflat ieri anchetatorii. Femeia ucisă a fost identificată abia ieri. Avea 59 de ani şi locuia singură. „Ziarul de Iaşi“ a descoperit că nepotul său, arestat deja, a făcut 15 luni de închisoare, acum un deceniu, pentru o crimă pe care nu ar fi comis-o şi pentru care a fost achitat definitiv.

Misterul crimei din cartierul ieşean Dalas, care a ţinut cu sufletul la gură locuitorii din zonă în primele zile ale acestui an, a fost elucidat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribu­nalul Iaşi au aflat ieri identitatea femeii care a fost găsită moartă, pe jumătate dezbrăcată, vinerea trecută. Este vorba de o femeie de 59 de ani pe nume Rodica Onofrei, care locuia singură în zona Podu de Piatră şi care era mătuşa unuia dintre suspecţii din acest caz. Narcis Sîn este, de altfel, singurul care a fost deja încarcerat, complicele său fiind internat la Instititul de Psihiatrie „Socola“ pentru a fi expertizat.

Narcis Sîn este membru al clanului Gangal din Iaşi şi acum mai mulţi ani a fost victima unui erori judiciare de proporţii a justiţiei ieşene. În 2009, individul a fost arestat într-un dosar de tâlhărie urmată de moartea victimei, fiind acuzat la acea vreme că ar fi ucis un profesor care ajunsese să trăiască în condiţii modeste în zona Dacia. Timp de 15 luni, individul a fost ţinut în arest preventiv, el fiind achitat ulterior, pe motiv că fapta nu ar fi fost comisă de el. A fost achitat definitiv inclusiv de Înalta Curte de Casaţie, îndreptându-se împotriva statului român în mai multe rânduri pentru a cere daune morale pentru perioada de detenţie. Nu a avut succes, însă doar din cauza unor erori procedurale, acţiunile sale fiind respinse pe formă. Când, în sfârşit, a depus o cerere corectă de acordare de daune, judecăto­rii au constatat că dreptul de a cere despăgubiri era prescris. Se întâmpla în iunie 2015.

Cum a scăpat statul de plata daunelor morale

În cererea sa de atunci, Sîn preciza că arestarea de acum un deceniu i-a furat adolescenţa şi i-au mutilat caracterul. „Într-o perioadă în care majoritatea oamenilor se bucură de instrucţie şi educaţie, în care se descoperă fiorii sentimentelor tipic adolescentine şi în care se pregătesc pentru viaţă, el a fost încarcerat mai bine de 15 luni, fiind aruncat într-un mediu ostil şi murdar, atât obiectiv, cât şi afectiv, sub acuzaţii extraordinar de grave, statul, prin instituţiile sale represive nefăcând altceva decât să-i mutileze, pentru tot restul vieţii, sufletul şi trupul. Arată că această lungă perioadă de detenţie ilegală, care l-a privat de deliciile vieţii de adolescenţă, maturizându-se şi îmbătrânindu-l înainte de vreme, a fost de natura a-l afecta psihic, intelectual, afectiv şi emoţional, coşmarul prin care a trecut neputând fi şters din mintea lui niciodată“, spunea Sîn în 2015, în cererea prin care a cerut daune morale de 1 milion de lei.

Alături de un alt bărbat, ce urmează a fi expertizat, Narcis Sîn este acuzat că a ucis-o pe Rodica Onofrei vineri, 3 ianuarie. În acea zi, cei trei au consumat alcool la un bar şi, spre prânz, bărbaţii i-au cerut victimei să întreţină raporturi sexuale cu ei. Pentru că a refuzat, femeia a fost lovită puternic şi a murit. Trupul i-a fost aruncat, apoi, pe câmpul unde a fost găsit de un trecător.

Potrivit unor surse judiciare, Sîn a recunoscut că şi-a ucis mătuşa. Aseară, judecătorii Tribunalului l-au arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri