Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Francezii arată cu degetul spre procesele cu CET gestionate prost de Primărie, primarul invocă încălzirea planetei

De ce pleacă Veolia şi cum ne afectează? Primarul vorbește de încălzirea planetei

GALERIE
Veolia&Mihai Chirica
  • Veolia&Mihai Chirica
- +
Un comunicat sec şi intempestiv al operatorului de agent termic din Iaşi, făcut public ieri, i-a prins în ofsaid pe şefii Primăriei. Veolia a anunţat că, din aprilie, se va retrage din Iaşi deoarece merge an de an numai în pierdere aici, cu subvenţii de la firma mamă. Prima reacţie a primarului a fost să găsească soluţii de continuare a contractului, inclusiv prin scumpiri ale gigacaloriei. Drept cauze, Veolia a vorbit de chestiuni concrete, locale: migrarea clienţilor din sistemul centralizat, tarifele menţinute în zona socială pentru toţi, unele procese cu CET al căror final poate periclita activitatea de furnizare. Primarul vorbeşte însă de alte cauze, mai profunde şi cu pricini mai îndepărtate de Primărie: încălzirea climatică a planetei, care a adus ierni negeroase, şi schimbările legislative de la Bucureşti, care au micşorat veniturile Veolia. Ce urmări va avea decizia în buzunarul ieşenilor?

Veolia Energie Iaşi i-a prins, ieri, în ofsaid pe şefii Primăriei. Prin intermediul unui comunicat, oficialii companiei au anunţat că, în aprilie 2021, va înceta contractul de concesiune în baza căruia Veolia asigură agent termic. „De când a preluat sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, Veolia Energie Iaşi a înregistrat pierderi semnificative“, se arată, sec, în comunicat.

Informarea publică a Veoliei i-a luat prin surprindere pe şefii municipalităţii, dar prima reacţie a primarului Mihai Chirica a fost în favoarea continuării relaţiei contractuale. Edilul a vorbit despre mai multe posibile soluţii, inclusiv o creştere („rezonabilă“) a tarifului la gigacalorie, dar, în acelaşi timp, a susţinut că Primăria este pregătită să preia serviciul de termoficare dacă contractul cu Veolia va înceta.

Veolia: contractul a devenit deficitar

În comunicatul trimis redacţiei, Veolia spune că va demara acţiunile necesare pentru predarea gestiunii serviciului către Primărie. În ceea ce priveşte salariaţii (în 2019, operatorul declara circa 390 de angajaţi), compania va acorda plăţi compensatorii şi va asigura preluarea acestora de către noul operator.

„Încă de la început, ne-am luat un angajament ferm faţă de ieşeni, acela de a furniza apă caldă şi încălzire la cele mai înalte standarde de calitate, dar prezentul ne pune în faţa unei situaţii extraordinare, care nu ne mai permite asigurarea continuităţii activităţii. De când a preluat sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, Veolia Energie Iaşi a înregistrat pierderi semnificative, generate în principal de scăderea numărului de consumatori şi de un tarif care nu a reflectat condiţiile de piaţă. Astfel, compania a fost nevoită să finanţeze activitatea de zi cu zi pentru asigurarea apei calde şi a căldurii pentru oraş din împrumuturi de la compania-mamă, pentru ca niciun ieşean să nu fie afectat. În ciuda eforturilor susţinute pentru a continua acest parteneriat în condiţii de echilibru financiar, Contractul de Concesiune a devenit neperformant şi deficitar“, au declarat oficialii companiei.

Veolia, cea mai mare companie de furnizare apă din lume listată la bursă, este o firmă din Franţa, statul francez fiind aici cel mai mare acţionar.

Potrivit comunicatului, continuitatea serviciului este periclitată şi de procesele juridice aflate pe rol, între compania CET SA şi autorităţile locale, procese care pun sub semnul întrebării proprietarul de facto al echipamentelor de producţie a energiei termice şi al sistemului de distribuţie, şi care fac din ce în ce mai dificilă operarea acestora. Oficialii companiei au mai spus că încă din anul 2016 au fost iniţiate discuţii cu Primăria pentru echilibrarea economică a contractului. Nu în ultimul rând, Veolia a comunicat că a plătit impozite şi taxe locale de peste 151 milioane lei în perioada 2012 - 2020.

Ce scenarii de lucru are Primăria

În primă fază, Primăria speră că, până la sfârşitul lunii aprilie 2021, „prin dialog şi negocieri oneste“ să fie identificată „o soluţie convenabilă pentru ambele părţi şi sustenabilă atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic“.

Primarul Mihai Chirica a vorbit ieri inclusiv despre o creştere „rezonabilă“ a preţului la gigacalorie, dublată de o creştere a subvenţiei acordate de Primărie.

Un alt aspect ţine de procesul de investiţii al sistemului de termoficare menit să atragă noi consumatori. De exemplu, există finanţări accesate pentru extinderi ale reţelei în cartierele Copou şi Bucium.

Dacă Veolia spune că pierderile de până acum se datorează în principal reducerii numărului de consumatori şi tarifului la gigacalorie, Primăria vede alte cauze: schimbările climatice (ierni mai blânde), modificări legislative (scăderea cotei de cogenerare plătită operatorului), impactul creşterilor salariilor, procesul de investiţii (unele fonduri au fost asigurate şi de către operator) sau impactul creşterii altor costuri.

Despre debranşări, primarul a susţinut ieri că sunt nesemnificative, şi a dat, ca exemplu, faptul că în 2020 au fost debranşate 160 de apartamente „rămase izolate prin diverse scări de bloc“.

În cazul în care Primăria nu va ajunge la un acord cu Veolia privind continuarea re­laţiei contractuale, municipalitatea susţine că este pregătită pentru preluarea activităţii de termoficare cu păstrarea angajaţilor, continuarea furnizării serviciilor şi continuarea in­ves­tiţiilor. „Nu există niciun pericol de întrerupere a fur­nizării agentului termic şi nici a investiţiilor, cu fonduri locale şi europene, în modernizarea sistemului de termoficare“, a susţinut conducerea Primăriei, într-un comunicat.

Cum arată situaţia financiară a Veolia

Veolia Energie Iaşi a fost înfiinţată în 2012, an în care a fost semnat şi contractul de delegare a serviciului de termoficare. Firma are doi asociaţi: Veolia Energie România (90%) şi Consiliul Local Iaşi (10%). Compania a înregistrat profit doar în primul an de funcţionare, respectiv de 2,1 milioane lei. Ulterior, în perioada 2013 - 2019, firma a avut, în medie, pierderi anuale, de peste 23 milioane lei. Cea mai mare pierdere declarată a fost în anul 2018: de aproape 80 milioane lei. În total, pierderile Veolia Iaşi se ridică la circa 163 milioane lei pe parcursul a 7 ani. Din comunicatul Veoliei de ieri rezultă că şi în anul 2020 compania a avut pierderi, chiar dacă acest lucru nu este detaliat.

Din punct de vedere financiar, Veolia nu o duce mai bine nici în Ploieşti, celălalt mare oraş din ţară unde asigură furnizarea agentului termic, din anul 2004. Până în anul 2014, Veolia Energie Prahova a avut profit anual, dar, din 2015, a început să înregistreze pierderi. Astfel, în perioada 2015 - 2019, pierderile totale au fost de peste 156 milioane lei, respectiv o medie de circa 31 milioane lei pe an. În 2019, contractul de delegare, încheiat iniţial pe 15 ani, a fost prelungit până în 2022.

La Iaşi, contractul ar putea înceta cu 11 ani mai devreme faţă de termenul stabilit între cele două părţi (2032). În 2019, Veolia Energie Iaşi a avut o cifră de afaceri de peste 107 milioane lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri