Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Deputatul stetoscop: Un mare traseist politic vrea sa bifeze și Bruxelles-ul

GALERIE
ciuhodaru
  • ciuhodaru
- +

Tudor Ciuhodaru va fi pe poziţia a 7-a pe lista PSD pentru europarlamentare. „Deşi nu ne dădea nimeni prea multe şanse, iată că organizaţia PSD Iaşi a impus pe poziţie eligibilă un candidat“, arată mulţumit şeful CJ, Maricel Popa.

PSD Iaşi are un candidat eligibil pe lista naţională a partidului pentru alegerile europarlamentare. Varianta finală a listei, aprobată ieri de Comitextul Executiv Naţional al partidului, îl plasează pe deputatul Tudor Ciuhodaru pe locul 7, în condiţiile în care PSD mizează pe cel puţin 12 locuri eligibile.

Candidatura lui Ciuhodaru are un dublu efect: fostul ministru Bogdan Cojocaru va intra în Parlamentul României (Cojocaru este următorul pe lista PSD din 2016 pentru parlamentare), iar o candidatură a lui Ciuhodaru la Primăria Iaşi în 2020 devine improbabilă.

Medicul-deputat a apărut în ultimul moment pe lista PSD, el nefigurând pe niciuna dintre variantele iniţiale. În ultimele săptămâni, organizaţia Iaşi a fost intens criticată pentru lipsa de influenţă la Bucureşti în impunerea unui candidat.

Săptămâna trecută, şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, declara că filiala locală „nu se află într-o poziţie favorabilă de negociere“, în contextul în care, anterior, timp de două mandate consecutive, organizaţia l-a susţinut pe Cătălin Ivan, iar acesta a intrat, în ultimii ani, în conflict deschis cu liderii centrali ai PSD şi, în cele din urmă, a părăsit barca social-democrată.

„Mă bucur că avem şansa de a trimite la Bruxelles un nou reprezentant al Iaşului. Deşi nu ne dădea nimeni prea multe şanse, iată că organizaţia PSD Iaşi a impus pe poziţie eligibilă un candidat“, a comentat ieri Maricel Popa. El s-a arătat convins că Tudor Ciuhodaru va face faţă „rigorilor Parlamentului European“.

„Sper ca, de această dată, trimisul nostru să facă într-adevăr politica României, a regiunii şi a partidului, şi nu să aibă doar o agendă personală, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu fostul europarlamentar Cătălin Ivan“, a mai spus Maricel Popa.

Tudor Ciuhodaru nu a răspuns ieri apelurilor telefonice, dar, într-un comunicat al PSD, deputatul spune că este „onorat“ de nominalizare.

„Este un lucru care mă obligă. Aşa cum am procedat şi până acum voi apăra problemele ieşenilor şi ale Moldovei. Este momentul ca aceste politici bune pentru oameni, din sănătate, dar şi din celelalte domenii de activitate, să fie continuate şi la nivel european“, a menţionat Ciuhodaru, citat de comunicatul PSD.

Ciuhodaru, unul dintre cei mai cunoscuţi traseişti politici

De-a lungul timpului, Tudor Ciuhodaru s-a remarcat prin desele schimbări ale orientării politice, majoritatea venind în contextul dorinţei lui de a candida pentru funcţii publice. În 2008, a intrat în Camera Deputaţilor din partea PSD, partid pe care l-a părăsit în ianuarie 2010.

Până în octombrie 2011, Ciuhodaru a fost ba independent, ba reprezentant al PC. În iunie 2012, a candidat la Primăria Iaşi din partea unei alianţe formate din UNPR, PNG şi PER. În toamna aceluiaşi an, candidează din nou pentru un loc de deputat, dar, de data aceasta, din partea PPDD Vaslui, partid în care a rezistat până în aprilie 2015, moment în care s-a reînscris în UNPR Iaşi.

Cum alegerile parlamentare băteau din nou la uşă, Ciuhodaru a reapărut, în martie 2016, pe lista PSD pe un loc care i-a asigurat al treilea mandat consecutiv de deputat.

Medicul-deputat s-a remarcat şi prin desele schimbări în plan profesional, în ultimii 10-12 ani el lucrând în cinci spitale (inclusiv o unitate din Vaslui, atunci când era membru PPDD), ultimul pe listă fiind Spitalul de Neurochirugie, unde este, în prezent, medic primar la unitatea de primire urgenţe.

În Parlament, în actuala legislatură Tudor Ciuhodaru a fost, faţă de alţi colegi de ai săi din PSD Iaşi, ceva mai activ.

A avut dese luări de cuvânt (117 în 46 de şedinţe), a susţinut 49 declaraţii politice, a semnat pentru 93 de propuneri legislative (19 promulgate ca legi), a votat în favoarea aprobării unei moţiuni de cenzură împotriva propriului guvern (condus de Sorin Grindeanu) şi a adresat membrilor executivului un număr de 15 întrebări şi interpelări.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri