Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Topul veniturilor din instituţiile subordonate Primăriei

Directorii lui Chirica, salarii mai mari decât Iohannis. Șmecheria pe care o aplică să le plătim veniturile

GALERIE
bani
  • bani
- +

Șeful de la Salubris a avut anul trecut, în medie, 4.300 de euro net pe lună. La Compania de Transport va fi dezmăţ pe banii ieşenilor: din calculele Ziarului de Iaşi, în acest an, patru directori vor încasa între 3.400 şi 4.000 de euro. Conform unei decizii a Consiliului de Administraţie, orice director din CTP care are peste 110% grad de realizare a indicatorilor de performanţă are dreptul la încă 12 indemnizaţii. Astfel, se dublează veniturile directorilor.

Directorii instituţiilor din subordinea Primăriei încasează, în medie, mii de euro lunar. Zilele acestea, pe site-urile instituţiilor din subordine sunt publicate declaraţiile de avere. Cu această ocazie, putem vedea cât a încasat fiecare director anul trecut şi ne putem face o impresie despre venitul din acest an: nu există şef al vreunei instituţii care să aibă un venit lunar sub 2.000 euro, în timp ce unii ridică şi peste 4.000 euro/lună. În unele cazuri, veniturile sunt completate cu sinecuri: calitatea de membru în consilii de administraţie sau alte foruri.

La CTP, dezmăţul este total: patru directori vor încasa fiecare, în medie, peste 3.400 euro lunar în acest an, conform calculelor „Ziarului de Iaşi“. În schimb, performerul de anul trecut este şeful Salubris: 4.300 euro/lună. Iar acestea sunt indemnizaţiile nete. Spre comparaţie, şeful statului, Klaus Iohannis, încasează circa 3.000 euro/lună. Iohannis conduce o ţară, iar directorii de la Iaşi se ocupă de salubritate, administrare de pieţe, administrare de imobile, transport public, spaţii verzi şi reparaţii de drumuri.

În martie 2020, s-a iscat un scandal după ce plenul Consiliul Local (CL) a vrut să majoreze salariile directorilor de la Salubris, Ecopiaţa,Termo-Service, CTP, Servicii Publice Iaşi (SPI) şi Citadin. În urma presiunii publice, CL a decis plafonarea salariilor directorilor la nivelul lunii decembrie 2019. Dar, indemnizaţiile acestora oricum erau şi aşa destul de mari. La vremea respectivă, în încercarea de a limita efectele scandalului, Primăria a trimis presei lista cu indemnizaţiile directorilor, dar fără a include şi alte venituri stabilite prin contractele de mandat. Astfel, faţă de ceea ce a făcut public Primăria şi situaţia reală sunt diferenţe notabile.

Studiind declaraţiile de avere şi unele hotărâri ale consiliilor de administraţie, indemnizaţiile nete lunare ale directorilor anul trecut au fost de 4.300 euro (Cătălin Neculau, Salubris), 3.400 euro (Cristian Stoica, CTP), 2.900 euro (Cristi Stărică, EcoPiaţa), 2.700 euro (Laurenţiu Ivan, Servicii Publice Iaşi) şi 2.100 euro (Alin Aivănoaiei, Termo-Service). Dar, unii dintre directori au obţinut venituri suplimentare care le-au ridicat remuneraţiile totale până la concurenţa sumelor de 4.500 euro (Neculau este şi în consiliul de administraţie la Citadin), 4.300 euro (Stărică este vicepreşedinte la ACSM Politehnica Iaşi) şi 3.000 euro (Aivănoaiei este şi în CA la SPI, dar a obţinut venituri şi de la ATOP - o autoritate de ordine publică la nivel judeţean).

Dintre cei şase directori ai instituţiilor din subordinea Primăriei, doar în cazul lui Marius Ionescu (Citadin) nu am putut afla detalii despre salariu: site-ul companiei nu funcţionează, iar Ionescu nu a răspuns ieri apelurilor telefonice. În situaţia oferită de Primărie în luna martie, Ionescu figura cu o indemnizaţie de aproape 2.500 euro/lună, dar, probabil, venitul cumulat este mai mare.

Din declaraţiile de avere mai putem afla că şeful Salubris, Cătălin Neculau, a donat unei rude suma de 120.000 euro, iar în conturi a rămas cu peste 55.000 euro. Şeful Salubris deţine cinci terenuri şi patru locuinţe. De remarcat că şi soţia sa are un venit consistent (o medie de circa 4.000 euro/lună), ea lucrând în mediul privat. În acelaşi timp, cei doi soţi au venituri din chirii (aproape 10.000 euro pentru întregul an 2019).

Venitul semnificativ de la stat i-a permis şi şefului EcoPiaţa să facă economii: în conturile din bănci declară peste 45.000 euro. Stărică are trei terenuri, o locuinţă, două maşini şi o barcă. Şi lui Ivan de la Servicii Publice îi place să navigheze: are şi el în proprietate o şalupă.

Studiu de caz: 4 directori şi-au dublat salariile

Pe site-ul CTP nu au fost publicate încă declaraţiile de avere, dar, recent, a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie pentru a fi aprobate situaţii financiare pe anul 2019. Din deciziile CA putem afla indemnizaţiile fiecărui director pe anul trecut şi putem face estimări pentru indemnizaţia de anul acesta. Venitul unui director este format din două componente, la fel ca în cazul celorlalte instituţii: indemnizaţia netă lunară şi o componentă variabilă care se acordă dacă se îndeplinesc anumiţi indicatori de performanţă stabiliţi prin contractul de mandat. În general, această componentă variabilă oferă şansa directorilor să-şi dubleze indemnizaţia: legea le permite să primească anual echivalentul a 12 indemnizaţii, dar acesta este plafonul maxim - la negocierea contractului de mandat putea fi stabilit un număr mai mic de indemnizaţii. Nu a fost cazul nici la CTP, nici la celelalte instituţii din subordinea Primăriei: peste tot s-a mers pe plafonul maxim şi s-a introdus o ierarhie în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor de performanţă.

Anul trecut, veniturile nete medii lunare ale directorilor din cadrul CTP au fost următoarele: 3.400 euro (director general), 3.000 euro (director economic), 2.500 euro (director exploatare) şi 1.800 euro (director tehnic - în 2019 acest post nu a avut componentă variabilă, fiind nou-înfiinţat).

Una dintre deciziile recente ale CA a vizat evaluarea făcută în cazul indicatorilor de performanţă pentru a se stabili valoarea componentei variabile aferentă anului 2019 care va fi achitată în acest an. Conform deciziei, orice director din CTP care are peste 110% grad de realizare are dreptul la încă 12 indemnizaţii, respectiv îşi dublează salariul. Toţi cei patru directori au avut peste 110%, dar doi au avut „emoţii“: directorul tehnic (Maricel Ghercă, fost şef al RATP, reangajat anul trecut la CTP) şi directorul de exploatare (Cristinel Valentin Talef) au avut fiecare un grad de realizare de 110,10%. Dacă ar fi avut „doar“ 110% grad de realizare atunci ar fi încasat echivalentul a 10 indemnizaţii şi nu a 12.

Potrivit unor estimări făcute de „Ziarul de Iaşi“, în baza informaţiilor oficiale din deciziile CA, rezultă că, pentru anul în curs, cei patru directori vor ridica lunar, în medie, între 3.400 euro (Lavinia Dobrescu, director economic) şi aproape 4.000 euro (Cristian Stoica, director general). Ceilalţi doi directori ar urma să aibă fiecare peste 3.800 euro, în medie lunară. Calculul a fost făcut adunând indemnizaţia netă lunară cunoscută pentru fiecare director în parte şi componenta variabilă care a fost deja acceptată la plată prin decizia CA (fiecare director va încasa în 2020 încă 12 indemnizaţii aferente anului 2019). Astfel, chiar dacă nu a fost făcută efectiv o majorare de salariu în martie 2020, veniturile anuale ale directorilor din CTP tot au crescut în acest an. Explicaţia constă în faptul că toţi cei patru directori au ocupat postul interimar, fiecare pe o perioada distinctă în cursul anului trecut, şi, ulterior, au intrat pe o altă treaptă de salarizare când au devenit directori „plini“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri