Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Două zone din Iași se schimbă complet. Cum vor arăta Parcul Copou şi Cinema Trianon

GALERIE
cinema trianon
  • cinema trianon
- +

Consilierii locali se vor reuni săptămâna viitoare într-o şedinţă ordinară. Până ieri, fuseseră incluse pe ordinea de zi peste 30 de proiecte de hotărâre. Unele dintre acestea fac referire la investiţii pe care le pregăteşte Primăria, dar pentru care nu există o finanţare asigurată. În schimb, în plenul Consiliul Local (CL) de marţi, 30 iunie, vor fi aprobaţi indicatori tehnico-ecomomici. Două exemple în acest sens vizează proiectele de refacere a parcului Copou (26,2 milioane lei) şi de reabilitare a Cinema „Trianon“ (28 milioane lei).

În Parcul Copou, Primăria vrea reabilitarea aleilor, conservarea „Teiului lui Eminescu“, reconstrucţia foişorului (extindere capacitate), restaurarea împrejmuirii monumentale, reorganizarea compoziţiei obiectelor de artăşi restaurarea acestora (busturi personalităţi, fântâna arteziană etc.), dotarea cu mobilier urban, înfiinţarea unui teatru de vară, reabilitarea sistemului de canalizare, înfiinţarea unei peluze, modernizarea sistemului de iluminat, înfiinţarea unui sistem de sonorizarea ambientală şi intervenţii vegetale.

La Cinema „Trianon“ (fost „Republica“), municipalitatea vrea să consolideze clădirea aflată în starea avansată de degradare, să fie realizate unele recompartimentări, să fie asigurată o acustică necesară sălii de cinema, dotarea cu diverse echipamente şi un nou acoperiş cu şarpantă de lemn ignifugat. „Piesa centrală este reprezentată de sala de cinema structurată pe trei nivele (parter, balcon 1 şi balcon 2), cu capacitate de 757 persoane pe scaune“, se arată în proiectul de hotărâre.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri