Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Festivalul „George Enescu” - capodopere de secol XX

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

O surpriză plăcută oferită de organizatorii ediţiei din 2019 a Festivalului Internaţional a fost seria de opere rămase de la compozitorul germano-britanic Georg Friedrich Händel (1685-1759), creaţii ce nu se găsesc, toate, nici măcar în vasta reţea Youtube, discurile sunt foarte rare şi scumpe, iar de prezentarea lor pe scenele româneşti nici nu poate fi vorba. Memorabile au rămas nopţile de septembrie de acum doi ani, în care muzica Barocului Târziu izvărâtă din uimitorul corn al abundenţei care era inspiraţia lui Händel şi-a negat cu superbie statutul de exponat istoric, liniştind, fermecând ascultătorul oarecum blazat din primul sfert de secol XX.

Anul acesta, dirijorul Vladimir Jurowski îşi încheie mandatul de director artistic al Festivalului optând pentru luminarea insistentă a capodoperelor veacului trecut. Este o idee potrivită vieţii muzicale româneşti, din care opusurile moderne lipsesc masiv pentru că nu există exerciţiul permanent al interpretării muzicii moderne şi recente de către orchestrele filarmonicilor (cele câteva formaţii şi festivaluri captează doar atenţia unor formaţii mici, a unui public restrâns), pentru că nu se pot plăti drepturile de autor cuvenite opusurilor recente şi pentru că este mai comod de acceptat dorinţa publicului de a asculta creaţiile clasice-romantice, uitându-se că acelaşi public acceptă şi apreciază muzica de valoare chiar dacă a fost compusă cu decenii în urmă sau foarte recent. Un exemplu de necontestat a fost luni seara Concertul în la minor opus 77 de Dmitri Şostakovici, prezentat în Sala Palatului de violonistul Maxim Vengherov împreună cu Orchestra Naţională a Franţei dirijată de Cristian Măcelaru.

Tragedia şi destinul de Ianus al muzicii, de care a avut parte Şostakovici, au nutrit apariţia Primului Concert pentru vioară. O tragedie sau o probabilitate ce au retezat elanul creator, curajul multor compozitori. Recrudescenţa violentă a proletcultismului în anii 1947-1953 a însemnat pentru cel mai valoros compozitor sovietic/rus umilinţe publice şi suferinţe greu de imaginat astăzi. Criticat aspru că a preluat (cu echilibru) tehnici şi modalităţi de expresie moderne occidentale, Şostakovici a trecut prin momente de teroare psihică, dar şi-a găsit în aceleaşi zile determinarea, inspiraţia, energia pentru a compune Concertul în la minor, pe care nu a putut decât să-l păstreze timp de opt ani în sertar, aşteptând să vină 1956 pentru a fi sigur de libertatea partiturilor mai puţin înregimentate politic. De atunci, muzica aceasta subliniat romantică de la jumătatea secolului XX (moment temporal marcat în Vestul Europei de radicalismele modernităţii) a cucerit publicul şi muzicienii lumii, fiind exportată cu succes de primul interpret, violonistul David Oistrah, pentru care Şostakovici a compus-o. Partitura sa conţine întreg arsenalul scriiturii şi expresivităţii tipic romantice, dar cu o abundenţă a inspiraţiei, cu un simţ al contrastelor de caracter şi de ritm, cu o frumuseţe, cu o spectaculozitate ce menţin atenţia neîntrerupt. Spectacol al climatului interior dramatic, al scriiturii virtuoze, strălucitoare pentru solist şi orchestră. Versiunea oferită de Maxim Vengherov şi Orchestra Naţională a Franţei dirijată de Cristian Măcelaru a fost nu doar un eveniment pentru cunoscătorii acestui opus, ci pentru întreg publicul numeros adunat în Sala Palatului şi pentru cei care au putut urmări transmisiunea directă pe site-ul Festivalului. Un succes uriaş.

Evident, ansamblul simfonic din Hexagon a promovat valorile universale şi cele care aşteaptă validarea, create la Paris. Opţiunea directorului muzical şi dirijorului Orchestrei, Cristian Măcelaru, pentru lucrarea lui Henri Dutilleux Misterul clipei (1989) a respectat legislaţia muzicală impusă natural în urmă cu jumătate de veac, legislaţie din care modernismul insolent s-a autoexclus pentru că a fost dezinteresat de receptivitatea publicului. Dutilleux a rămas până la cei 97 de ani împliniţi în 2013 un modern temperat, pentru care scriitura orchestrală aerată a rămas de neînlocuit.

Am scris mai înainte cuvântul „export”, revin asupra semnificaţiei sale în privinţa baletului Daphnis şi Chloé de Maurice Ravel, marcă înregistrată a creaţiei franceze. Dacă unii se miră cum a ajuns Cristian Măcelaru, acum în vârstă de numai 41 de ani, dirijor (şi director muzical, am precizat) al Orchestrei Naţionale a Franţei, dirijor principal la Ansamblul Simfonic al Radiodifuziunii din Köln, fiind considerat în Germania cel mai valoros posesor român al baghetei după Sergiu Celibidache, un nou argument a fost versiunea sa şi a instrumentiştilor francezi conferită opusului ravelian. O pictură muzicală cu dublă înfăţişare caracterologic-expresivă: romantică şi impresionistă. Cele trei tablouri din Suita a II-a (Zorile, Pantomimă şi Dans general) şi-au păstrat în varianta Orchestrei Naţionale a Franţei şi a Corului Filarmonicii din Bucureşti pregătit de Iosif Ion Prunner zonele imprecis melodice, opulenţa cromatică, avântul romantic, impetuozitatea de bacanală din final, lăsând impresia stabilă a interpreţilor francezi care îşi iubesc muzica sincer, total, cu echilibrul maturităţii şi experienţei, fără accente patriotarde.

Încă un argument în această privinţă a fost primul bis: o Bachanală chiar aşa numită de alt compozitor-brand al culturii franceze: Camille Saint-Saëns. Cea mai cunoscută operă a sa, Samson şi Dalila, conţine în actul a III-lea, ultimul, momentul dansului senzual-orgiastic al filistinilor îmbătaţi de victoria în război asupra evreilor. Supremaţia melodiilor lirice sau ritmic-dezlănţuite, atinse şi de parfumul oriental ameţitor, culorile timbrale, masivitatea vălurită, strălucitoare, a sonorităţii de ansamblu fac deliciul acestui moment muzical realizat de oaspeţii francezi ca un minispectacol virtuoz.

Al doilea bis, Hora mărţişorului, capodopera minusculă a lui Grigoraş Dinicu, a fost un joc cu perle măiestru, ingenios, spiritual dispuse în aranjamentul său de compozitorul Dan Dediu. Un joc admirabil jucat de instrumentiştii francezi, cărora s-a văzut, s-a auzit că le-a plăcut hora românească deoarece muzica este veselă, frumoasă şi le-a dat încă odată prilejul să-şi etaleze omogenitatea, profesionalismul păstrat neîntrerupt la cotele virtuozităţii. 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri