Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Filmul „Colectiv“ va rula marți la Iași. Regizorul și actorii vor discuta cu publicul

GALERIE
colectiv
  • colectiv
- +

Filmul „Colectiv“ va putea fi urmărit la Iaşi pe 25 februarie, de la ora 19.00, în Sala Unirii de la Cinema Victoria, publicul ieşean având ocazia să discute atât cu membrii echipei de producţie, dar şi cu o parte dintre protagonişti. Producţia ajunge la Iaşi în cadrul Caravanei Colectiv, timp de două săptămâni echipa de filmare trecând printre cele mai mari oraşe ale ţării şi vor participa la întâlniri şi dezbateri cu publicul.

Ieşenii vor putea dialoga cu regizorul filmului, Alexander Nanau, cu Mihai Grecea, Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac.

„Momentul Colectiv a fost pentru noi toţi o traumă. Ca orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine uşor de manipulat şi de minţit. După Colectiv, decizia de a face un film prin care să înţeleg mai bine cum funcţionează societatea şi mai ales relaţia cetăţean - stat a venit natural. Mi-am îndreptat atenţia către presă şi pe parcursul unui an am putut observa din interior şi în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnaliştilor cu autorităţile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au şi acoperit intenţionat corupţia din sistemul de sănătate, luând în calcul, fără să clipească, moartea propriilor cetăţeni“, a declarat regizorul Alexander Nanau.

Pelicula va fi introdusă de pe 28 februarie şi în programul Cinema Ateneu, ieşenii având astfel ocazia să urmărească modul în care a fost portretizat cazul atât în presă, dar şi cum s-a văzut acesta din cabinetele miniştrilor, coridoarele instituţiilor sau din sălile de şedinţe.

Filmul a fost pentru prima dată prezentat publicului la Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian. La Festivalul de Film din Zurich a obţinut premiul pentru cel mai bun film documentar.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri