Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Halep a câştigat mai greu decât pare

GALERIE
halep-dohagorges-julia
  • halep-doha
  • gorges-julia
- +

Simona a debutat cu noul său antrenor şi a trecut cu 6-2, 6-3 de Lesia Ţurenko. Ea va juca în sferturi la Doha cu germana Julia Görges. S-a retras şi Karolina Pliskova

 

 

Simona Halep a învins-o, ieri cu scorul de 6-2, 6-3, pe ucraineanca Lesia Ţurenko (24 WTA) calificându-se în sferturile de finală ale Qatar Open, turneu de categorie Premier, cu premii totale de 900.000 de dolari. În urma acestui rezultat, românca va urca, începând de luni, pe locul 2 WTA.  Simona Halep a câştigat primul meci cu noul antrenor Thierry Van Cleemput în loja sa. Jucătoarea română a fost întinsă un pic de Lesia Ţurenko, dar ea s-a mişcat destul de bine după FedCup. Sportiva din Ucraina a ţinut pasul în game-uri cu mai valoroasa ei adversară, dar a cedat în momentele importante. Fără se a întrebuinţa serios, Simona Halep şi-a păstrat calmul şi şi-a ridicat nivelul când a trebuit, pentru o importantă victorie.

Halep a condus cu 5-0 în primul set, dar şi-a construit acest avantaj mai greu decât pare. Game-urile  al patrulea, mai ales, cu nouă egalităţi, pe serviciul Lesiei Ţurenko, şi al cincilea au fost foarte lungi şi doar risipa făcută de ucraineancă le-a trecut în contul fostului lider WTA. Simona  a coborât apoi garda, iar Ţurenko a început să apară mai mult în joc şi mai bine. Ea a câştigat următoarele două jocuri, dar l-a cedat pe al optulea şi setul, cu 2-6, după 44 de minute de joc. Simona a mai câştigat un game pe propriul serviciu, în debutul setului secund, înainde a ceda iniţiativa adversarei. Lesia s-a desprins la 3-1, după ce nu a pierdut niciun punct în game-urile trei şi patru, ratând apoi o minge de 4-1. Halep a oprit apoi iureşul venit din partea cealaltă a fileului, cu cinci jocuri câştigate la rând, al doilea, un break, fiind obţinut după ce Ţurenko a reuşit să-şi adjudece un punct după un şir de lovituri ce părea interminabil. La căpătul celor cinci jocuri a venit şi victoria, cu 6-3 în al doilea set, după 80 de minute de joc. În faza următoare, Simona Halep va evolua cu germana Julia Görges, locul 16 WTA, care întrecut-o, cu scorul de 6-1, 6-7, 6-4, pe americanca Alison Riske, locul 52 WTA, intrată pe tablou ca lucky loser. Anterior, germana a învins-o, în ultimul meci al zilei de marţi, cu scorul de 6-2, 6-2, pe australianca Ajla Tomljanovic (41 WTA), venită din calificări. Românca are 2-1 în întâlnirile directe. Primul meci a revenit Juliei, în sferturile turneului de la Paris-Bercy în 2009, scor 6-4, 2-6, 6-3. Simona a câştigat în 2014  la Madrid şi 2016 la Miami cu 6-2, 6-0, respectiv, 6-4, 6-1. “A fost un meci bun, în opinia mea. Vin din sală, aşa că nu este uşor să-mi adaptez jocul pentru afară. Dar am simţit bine mingea, am jucat bine azi, a fost un pic dificil în setul secund pentru că am fost condusă cu 3-1, dar am rămas concentrată şi mi s-a părut că am fost suficient de puternică să revin. Nu contează acum clasamentul, joc doar ca să câştig fiecare meci, intru pe teren, joc şi încerc să văd cât de bună pot fi. Dacă sunt a doua acum, voi lupta să devin numărul 1 din nou”, a declarat Simona Halep, la interviul de pe teren.  Simona Halep a fost chestionată şi despre victoria României în Cehia, în FedCup. “A fost un sentiment extraordinar să câştigăm întâlnirea cu cea mai bună echipă din lume, Cehia, nu este uşor să joci împotriva acelor fete, sunt campioane, iar câştigarea acelei întâlniri a însemnat mult pentru noi, toate. Avem o echipă mare, suntem apropiate una de alta, ne împingem una pe alta şi e o plăcere să-l avem pe căpitanul nostru pe teren. A fost un sentiment frumos să câştig pentru ţara mea şi vreau să câştigăm şi semifinala, aşa că haideţi fetelor”, a spus ea.

Vestea cea mai importantă din turneu a fost retragerea favoritei nr. 2, Karolina Pliskova (5 WTA). Karolina a spus că s-a simţit foarte obosită după jocul de Fed Cup din weekend, contra României, şi s-a simţit nevoită să abandoneze. “Încă din prima zi aici nu m-am simţit bine. Este normal să te simţi obosită când călătoreşti atât de mult şi joci multe meciuri. Simt că nu am corpul pregătit, am avut şi temperatură câteva zile. Nu am dureri în gât, dar mă simt foarte obosită, iar muşchii mă dor de când mă trezesc, fără să fac nimic. Nu pot concura la capacitate maximă”, a declarat Karolina Pliskova, 26 de ani, potrivit site-ului WTA. Pliskova ar fi trebuit să debuteze ieri direct în turul secund la Doha şi să joace împotriva belgiencei Elise Mertens. Locul său a fost luat chiar de sora sa geamănă, Kristyna (90 WTA), care a intrat pe tabloul principal din postura de lucky loser. Kristyna a pierdut clar, cu 2-6, 6-7 în faţa Elisei Mertens. Reamintinm că alte patru jucătoare din top 20 WTA s-au retras de la turneul din Qatar: Caroline Wozniacki, Ashleigh Barty, Caroline Garcia şi Naomi Osaka.

Alte rezultate din turul II la Doha: Barbora Strycova (Cehia) – Anna Blinkova (Rusia) 6-0, 3-6, 6-0; Karolina Muchova (Cehia) – Hsieh Su Wei (Taiwan) 6-2, 6-4; Elina Svitolina (Ucraina) – Jelena Ostapenko (Letonia) 6-4, 6-4; Kiki Bertens (Olanda) – Carla Suarez (Spania) 2-6, 6-1, 6-1; Angelique Kerber (Germania) – Anett Kontaveit (Estonia) 6-1, 7-6. La dublu, Mihaela Buzărnescu şi poloneza Alicja Roskolska au învins cu 3-6, 6-3, 10-4 perechea Darija Jurak / Maria José Martinez (Slovenia / Spania) şi s-au calificat în semifinale.

* Horia Tecău şi partenerul său olandez, Jean-Julien Rojer, au trecut în turul II a; turneului de la Rotterdam. Iniţial, Horia şi Juls trebuiau să întâlnească în primul tur perechea rusă Karen Hacianov / Daniil Medvedev. Cu o zi în urmă, Hacianov (11 ATP) a fost învins, surprinzător la simplu, de către olandezul Tallon Griekspoor, scor 6-3, 3-6, 2-6, şi astăzi a abandonat şi la dublu. Tecău şi Rojer au întâlnit cuplul Nikoloz Basilaşvili / Matthew Ebden (Georgia / Australia) pe care l-a învins cu 6-3, 6-4. Ei vor juca în turul următor cu perechea Wesley Koolhof / Jürgen Melzer (Olanda / Austria), care a dispus cu 6-4, 6-4 de cuplul Raeven Klaasen / Michael Venus (Africa de Sud / Noua Zeelandă). Rezultate din proba de simplu: Marton Fucsovics (Ungaria) – Martin Klizan (Slovacia) 7-6, 6-4; Daniil Medvedev (Rusia) - Jérémy Chardy (Franţa) 7-6, 6-2; Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) – Thomas Fabbiano (Italia) 6-1, 6-4; Gaël Monfils (Franţa) –Andreas Seppi (Italia) 4-6, 6-1, 6-3;

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri