Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Himalaya nu-i dă pace lui Alex Gavan

GALERIE
gavan-alex
  • gavan-alex
- +

 

Alpinistul roma+n încearcă să escaladeze doi “optmiari”, unul după altul, fără oxigen suplimentar

 

Alpinistul Alex Găvan vizează escaladarea a două vârfuri de peste opt mii de metri din munţii Himalaya, Dhaulagiri (8.167 m) şi Nanga Parbat (8.125 m), fără oxigen suplimentar, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. 
Niciun român nu a reuşit până acum acest lucru, deşi au mai fost încercări, precizează sursa menţionată.  Expediţia presupune două etape distincte, lunile aprilie şi mai fiind dedicate ascensiunii vârfului Dhaulagiri, iar iunie şi iulie pentru Nanga Parbat. În acest proiect, Alex Găvan face echipă cu doi alpinişti experimentaţi cu care împărtăşeşte aceeaşi filosofie asupra ascensiunilor extreme. Pentru Dhaulagiri, în Nepal, partener de coardă îi va fi Pawel Michalski (patru vârfuri de peste opt mii de metri la activ, membru în echipa naţională de himalaysm hivernal a Poloniei şi fost adjunct al acesteia), alături de care Alex a urcat în premieră românească vârful Gasherbrum 1, 8.068m, din Pakistan, în 2007.  Apoi, alături de Tunç Findik (Turcia, unsprezece vârfuri de peste opt mii de metri la activ), Alex Găvan se va întoarce pe Nanga Parbat, în Pakistan. Perioada coincide cu trecerea unui an după ce, pe acelaşi munte, a trebuit să renunţe la ascensiunea acestuia pentru a organiza o operaţiune de căutare şi salvare pentru alpiniştii Alberto Zerain (Spania) şi Mariano Galvan (Argentina), dispăruţi într-o avalanşă în timp ce încercau parcurgerea crestei Mazeno. împreună cu Tunc, Alex Găvan a reuşit escaladarea în premieră românească a vârfului Shisha Pangma (8.027 m), din Tibet, în 2013.
''Voi încerca să realizez în această expediţie ceea ce noi numim un hat-trick:  două vârfuri de peste opt mii de metri, unul după altul. Pentru aceasta, mă voi folosi de aclimatizarea reziduală rămasă în urma ascensiunii pe Dhaulagiri, pentru a realiza o ascensiune rapidă pe Nanga Parbat, eventual dintr-o singură bucată şi fără a reveni în tabăra de bază înainte de atingerea vârfului., a mărturisit Găvan. O dublă reuşită pe cele două vârfuri ar reprezenta al şaptelea, respectiv al optulea vârf de peste opt mii de metri escaladat de Găvan fără a folosi oxigen suplimentar sau porteri de altitudine.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri