Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Iaşi: ai cu cine?

GALERIE
Claudiu Raus
  • Claudiu Raus
- +

De ce nu avem lideri politici influenţi la nivel naţional? Dar afaceri ieşene influente la nivel naţional avem? Voci sonore în întreaga ţară ale societăţii civile locale avem? Rectori, universitari care să ia atitudini ferme, de răsunet, nu să semneze adeziuni penibile, avem? Iaşul decade de la an la an, împins în jos de politicieni şi nu numai, dar ne încăpăţânăm cu toţii să n-o recunoaştem...

Pentru prima dată din 1990 încoace, cel mai mare judeţ din ţară după Bucureşti, şi cel mai mare oraş din ţară tot după Bucureşti, nu are în PSD, actualul partid de guvernământ, nici un om în structura centrală de conducere, nici un vicepreşedinte, secretar, trezorier, adjunct, băgător de seamă şef, nimic. Şi asta se întâmplă, culmea, după un congres al partidului, cel de acum două săptămâni, în care s-a decis mărirea numărului de vicepreşedinţi, de la 14 la 16. Avea însă Iaşul oameni care să ocupe un astfel de post, ce presupune, cel puţin în PSD, multă viclenie politică?

Maricel Popa... Poate că nu aţi observat, dar liderii PSD Iaşi ar trebui să spună „săru’ mâna“ că încă mai conduc o parte din judeţ, şi că nu le-au fost luate deja toate funcţiile de aici bine stipendiate de stat de către alţi baroni din judeţele vecine. Cum s-a întâmplat deja la Ape, cu om pus şef la Iaşi de baronul de Neamţ Ionel Arsene, momentan aflat la zdup. Sau la Agenţia de Finanţare a Infrastructurii Rurale din Copou, cu şef adus de la Botoşani încă de anul trecut de cea care s-a dovedit că şi-a extins influenţa peste Iaşi încă de atunci, nu neapărat de acum două săptămâni, când a fost „unsă“ vice al PSD responsabilă de întreaga zonă Nord-Est, senatoarea Doina Fedorovici. Şi cum s-a întâmplat deja la ultima instalare de guvern, când la Transporturi şi-a pus omul de încredere cel mai mare adversar al autostrăzii dorite de Iaşi, băcăuanul Dragoş Benea. Cum s-a întâmplat şi cu mutarea regionalei CFR Marfă la Galaţi, iar lista eşecurilor poate continua. Vorba e, aşadar: ai sau n-ai cu cine?

Chirica... Primarul Iaşului, fost vice PSD, a ales o strategie - disidenţa faţă de liderul de partid, urmată de independenţă politică - care poate ar fi mers cu un an înainte de alegeri, ca şmechereală politică pentru alegători, dar nu acum, cu trei ani până la acel moment. Când va trebui să le arăţi alegătorilor care e rezultatul zbenguielilor tale. Surprinzător este că această disidenţă este încă văzută de mulţi ca o mare calitate a primarului. Dacă disidenţa lui Mihai Chirica ar fi produs urmări în PSD, dacă ar fi creat, alături de alţi lideri, un curent care să ducă acolo la schimbări majore, poate chiar la schimbarea liderului în final, ar fi fost ceva. Aşa, însă, cu ce s-a ales el şi cu ce ne-am ales noi? Să vă spunem, pe scurt: ieşenii au pierdut fonduri importante din alocările guvernamentale, în timp ce primarul Iaşului, odată cu eliminarea din partid, a devenit o voce dogită, ce nici nu mai este băgată în seamă la nivel naţional. Nici măcar atât cât o auzeai când era văzut ca un adversar politic din interior în PSD, ceea ce acum nu mai e cazul.

Da, auzim că a copiat modelul Simirad. Ba mai mult, că e sfătuit chiar de acesta, Chirica fiind de altfel „pupilul“ lui încă de acum 20 de ani. Dar Simirad ce a rezolvat pentru Iaşi, cu disidenţa lui continuă, în afară că a tot fost ales? Să vă spunem tot noi: nici o mare investiţie din bani publici nu s-a făcut la Iaşi în acea perioadă. Măcar Simirad a încercat, la final, marea lovitură politică cu Partidul Moldovenilor. Nu i-a reuşit, deşi ar fi putut fi o lovitură benefică Moldovei. Chirica nu mai are însă nici arma asta, altele fiind acum vremurile. Vom discuta însă în campania din 2020, după ce vom vedea că Mihai Chirica nu are de pus pe taraba electorală nici măcar proiecte mari din bani europeni, cum ar fi putut avea Gheorghe Nichita în 2016 dacă nu-l înhăţau procurorii. Ca să nu mai vorbim de investiţii guvernamentale notorii. Probabil că Mihai Chirica ne va povesti în 2020 că s-a luptat, estimp, cu balaurul Dragnea şi cotoroanţa Olguţa, şi că nu a mai avut timp de alte mizilicuri. Acum mulţi îl cred; o vor mai face şi atunci?

PNL, USR, PMP? Trebuie să recunoaştem că, din punct de vedere al influenţei politice la nivel naţional, liberalul penal Relu Fenechiu este încă o referinţă. Într-o clasă politică cu peşti hrăpăreţi, rechinul e jupânul cel mare. Dacă cele trei partide ar ajunge acum la guvernare, ar fi Iaşul influent? La PNL, Costel Alexe nici măcar pe la dezbaterile televizate nu-l vedem, pe plan local fiind prins în hăţişul propriilor afaceri, ce necesită, se pare, multe complicităţi politice. Iar liderul pe municipiu, Marius Bodea, se mişcă bine, e net mai vizibil, dar e în tabăra opusă liderului Orban. USR sau PMP Iaşi ar putea da oare vreun ministru? O întrebare la care nu avem răspuns.

Un lucru este aşadar cert: nu avem acum lideri politici care să genereze influenţă de anvergură naţională. Dar, excluzând o excepţie sau poate două, ce se menţin într-o discreţie publică totală ca voce cu influenţă, afaceri locale cu impact la nivel naţional avem? Oameni de afaceri independeţi, credibili şi cu vocea ridicată în viaţa economică sau publică avem? Voci din societatea civilă care iau atitudini tranşante şi vizibile la nivel naţional avem? Universitari, rectori, academicieni care critică deschis şi tare atunci când este de criticat, sau care refuză să semneze „adeziuni“ atunci când nu e de semnat, avem? Atunci, ar trebui să avem măcar altceva: puterea de a recunoaşte că, ajutat de o clasă politică bleagă, obedientă şi incapabilă, Iaşul decade de la an la an într-o mocirlă generală din care nu vom ieşi prea curând. Şi că, dacă vom recunoaşte asta mai întâi, vom şti poate ce ar fi de făcut ca să ieşim din acest marasm malefic şi copleşitor.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri