Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

IMAGINI: Când și pe ce rute vor intra în circulaţie noile tramvaie aduse la Iași

GALERIE
tramvai
  • tramvai
- +

Cele două tramvaie noi ajunse ieri la Iaşi vor circula pe străzile oraşului începând cu a doua jumătate a lunii august. Vehiculele, produse în Polonia de către PESA, au costat câte 2 milioane euro/bucata, banii fiind asiguraţi din fonduri europene.

Alte două tramvaie PESA vor ajunge la Iaşi în următoarele 10 zile, iar polonezii s-au angajat că vor finaliza livrările la sfârşitul acestui an. Contractul, semnat în aprilie 2020, prevede furnizarea, în total, a 16 tramvaie.

În paralel, turcii de la Bozankaya vor începe livrările către Iaşi în această lună, când sunt aşteptate primele două vehicule. Primăria Iaşi are semnate trei contracte cu Bozankaya, aferente celor trei proiecte integrate privind reabilitarea de căi de rulare: două contracte au fost semnate în noiembrie 2019, iar celălalt în iulie 2020. Turcii vor livra tot 16 tramvaie, până la mijlocul anului 2022, la un preţ similar cu cel solicitat de PESA. Ambele achiziţii sunt finanţate cu fonduri UE.

Ultimele tramvaie noi achiziţionate la Iaşi au fost vehiculele Tatra, în anul 1977, tramvaie scoase, între timp, din circulaţie. Ulterior, Primăria a achiziţionat doar tramvaie rulate.

Pe ce trasee vor circula tramvaiele

Înainte de a fi puse în circulaţie, cele două vehicule ajunse ieri la Iaşi trebuie înmatriculate. În acelaşi timp, vatmanii CTP trebuie să treacă printr-o sesiune de instruire, la fel ca în cazul personalului de instruire. Traseele pe care ar urma să circule tramvaiele PESA sunt 1, 3, 7, 8 şi 13, acestea fiind stabilite încă de la momentul întocmirii documentaţiei de licitaţie. Pe toate traseele vor fi alocate câte 3 tramvaie cu excepţia traseului 7, unde vor fi repartizate 4 vehicule.

În context, Primăria pregăteşte punerea în funcţiune a noii căi de rulare din zona Pădurii, astfel că traseele de tramvai spre Tătăraşi vor fi redeschise la sfârşitul acestei săptămâni (după 7 august).

„Tramvaiele au nevoie de o pregătire specială pentru a fi puse în circulaţie care presupune dotarea cu toate echipamentele, altele decât cele cu care au venit din Polonia, care vizează în special partea de control asupra călătorilor (sistemele de numărare, cele de supraveghere, ticketing), care vor fi montate în depou. Trebuie să continue partea de teste şi la Iaşi, în afara testelor din Polonia. Practic, certificatul final de omologare va fi semnat după ce vor parcurge măcar 500 km de probă în municpiul Iaşi, probe care se vor face şi pe timp de zi, şi pe timp de noapte, atât în zone plate, cât şi în zone cu declivitate“, a explicat ieri primarul Mihai Chirica.

Potrivit edilului, în următoarele două săptămâni vor fi obţinute toate acreditările necesare pentru ca tramvaiul PESA să poată fi pus în circulaţie. În context, amintim că acest tip de vehicul circulă deja şi în alte oraşe europene.

Ce dotări au tramvaiele PESA

Tramvaiele PESA au o lungime de 30 metri şi o capacitate de transport de 230 pasageri. Printre dotările vehiculelor se numără aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior. Scaunele pentru călători sunt singulare şi nu de tip banchetă. Alte dotări vizează diverse echipamente wireless, comandă automată de schimbare a macazurilor sau monitorizare GPS. Durata de utilizare fără reparaţii generale a fost stabilită la minimum 8 ani, iar cea normală de funcţionare la minimum 17 ani.

Tramvaiele PESA au făcut obiectul unei licitaţii organizate de către Ministerul Dezvoltării, în numele Iaşului. Primăria a semnat contractul de furnizare în aprilie 2020. În schimb, tramvaiele Bozankaya au fost contractate în urma unei proceduri organizate de Primăria Iaşi. În prima parte a anului 2022, la Iaşi vor ajunge şi primele 20 de autobuze electrice care se află în producţie în Polonia, la unitatea Solaris. În cazul altor 24 de autobuze, Ministerul Dezvoltării nu a atribuit încă contractul de furnizare, licitaţia fiind în desfăşurare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri