Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

INTERVIU ZDI: Andrei Pleșu - „Te trezeşti cu câte un inginer care a devenit avocat la 47 de ani şi face legile ţării!“

GALERIE
andrei plesu
  • andrei plesu
- +

Interviu cu Andrei Pleşu, filosof, scriitor şi istoric al artei. În această săptămână, Pleşu a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Al.I. Cuza“.

- Unde credeţi că a greşit naţionalismul, pornit până la urmă ca o formă de a păstra identitatea unui popor în contextul globalizării agresive, de s-a transformat în formele acestea extreme din Ungaria, Polonia şi, mai nou, România?

- De obicei, naţionalismul intră în derivă atunci când devine discursul cuiva care nu are o identitate bine definită, o calitate alta decât aceea de a aparţine unei colectivităţi. Oameni care nu au profil propriu, care nu se disting prin nimic, pot măcar să spună că sunt urmaşii lui Ştefan cel Mare. Ideea că virtuţile se moştenesc genetic, ideea că eşti rudă cu Mihai Viteazul, cu Ilie Năstase sau cu toţi care au avut o performanţă de un tip sau de altul, îţi dă un fel de (falsă) justificare, o identitate pe care, de fapt, nu o ai. E uşor să spui „sunt român“. Important este cu ce acoperi această apartenenţă care este un dat, nu un merit. Nu am ales noi să ne naştem într-un anumit loc. Ce este însă important e ca, odată acceptat acest dat care nu depinde de noi, să îl onorăm cum se cuvine, să ne comportăm astfel încât să nu ne fie nici nouă, nici ţării, nici concetăţenilor noştri ruşine că suntem în acest loc. |sta-i patriotismul. Să nu accepţi ca darul pe care l-ai căpătat prin naştere să fie utilizat demagogic. Trebuie să pui ceva pe masă. La noi, din păcate, discursul ţine loc de faptă.

„Uitaţi-vă în jur cum arată miniştrii noştri“

- Unul dintre motivele pentru care am ajuns aici, aţi mai spus-o şi dumneavoastră, este că nu avem o clasă politică reprezentativă. Aş vrea să vă întreb de ce credeţi că intelectualii de succes din România, cei care sunt dispuşi să se afişeze public, nu mai au acces la politică? Refuză sau nu e loc pentru oameni buni în politica din România? 

- Constat, deocamdată, că nu prea e loc, pentru că criteriile de selecţie nu includ exigenţa pregătirii solidă, a profesionalismului, a instrucţiei culturale. M-am uitat odată cum arată programa de admitere la École Nationale d’ Administration, care este, în Franţa, un fel de „pepinieră de cadre“ pentru politicieni. La admitere trebuie să treci probe de politică europeană, legislaţie europeană şi cultură generală. Uitaţi-vă în jur cum arată miniştrii noştri, din toate punctele de vedere: cu dificultăţi de a se exprima normal româneşte (fiind mari patrioţi de altfel), incapabili să construiască, până la capăt, o frază coerentă şi convingătoare. Şi mai e ceva: s-a reuşit distribuţia publică a unei idei negative despre elite. Or, spunea cineva, nu poţi să ai elite într-o comunitate care nu respectă şi nu iubeşte elitele. Dacă nu sunt asumate şi preţuite ca atare, elitele nu ajung la vârf, şi când folosesc cuvântul „elită“, nu mă refer la o oligarhie. Nu e vorba de câţiva aleşi care fac pe nebunii. Elită înseamnă, etimologic şi istoric, pur şi simplu o categorie de profesionişti care, în meseria lor, sunt cei mai buni. Când vrei să te operezi, cauţi doctori de elită. Când vrei să bei un vin bun, cauţi un „vin ales“ - care înseamnă un vin de elită. În orice domeniu e la fel: există o elită ţărănească, o elită muncitorească, există o elită a avocaţilor etc. E vorba, pur şi simplu, de oameni foarte bine pregătiţi. Or dacă noi ajungem să socotim că elitele sunt dăunătoare, că sunt prost orientate, atunci ele nu sunt încurajate să se implice. În schimb, li se spune că sunt „sinecurişti, stau deoparte şi ne dau lecţii, dar nu fac nimic“. Păi cum să facă, dacă sunt ţinuţi la distanţă? Personal, ca să mă refer la o experienţă pe care am traversat-o, m-am trezit, după ’89, implicat în diverse organisme politice şi am înţeles să accept, nu pentru că asta visam eu, ci pentru că m-am crezut dator să accept o ofertă cu posibile beneficii publice.

- Cum vă explicaţi starea actuală a clasei politice în condiţiile în care multe persoane remarcă faptul că par mai buni politicienii care au venit imediat după 1990? Erau neexperimentaţi, fără experienţă politică, dar par la un alt nivel decât cei de astăzi care totuşi au avut 27 de ani să se uite în spate şi să înveţe din greşelile trecutului.

- Şi eu mi-am pus problema aceasta, pentru că ştim ce severă era opinia publică cu guvernele de după Revoluţie. Dar când îmi aduc aminte de miniştrii de atunci, trebuie să recunosc - mă scot pe mine din cauză - că erau oameni incomparabil mai bine aşezaţi decât sunt ăştia de acum. Aveau un profil. Cei mai mulţi dintre ei practicaseră o meserie. Eu i-aş întreba pe fiecare dintre membrii Parlamentului şi ai Guvernului: „Domnule, ce ştii să faci?“ Că dacă nu ştii să faci nimic ca lumea, dacă nu poţi să pui pe masă isprăvi profesionale consistente, nu poţi nici să apreciezi calităţile altuia şi calitatea în general. În plus, nu mai vrei să pleci din politică, fiindcă dacă pleci de acolo, nu ai unde să te duci. Eu am fost coleg de guvern, în anii ’90, cu oameni de o perfectă croială profesională. Unii, chiar dacă avuseseră funcţii şi înainte de 1989, aveau o anumită experienţă a răspunderii de stat. Da, făceau greşeli, fiindcă se confruntau cu o realitate pe care n-o mai trăiseră. Dar erau articulaţi, aveau o anumită experienţă „tehnică“, o anumită viziune. Or nu prea mai există aşa ceva din păcate. Dacă te uiţi la CV-urile miniştrilor şi parlamentarilor de astăzi, te sminteşti. Toţi au făcut Colegiul Naţional de Apărare, Academia Naţională de Informaţii şi, eventual, Institutul Diplomatic. Calificări socotite obligatorii şi suficiente. Aşa te trezeşti cu câte un inginer care a devenit avocat la 47 de ani şi face legile ţării! Numai nişte genii ar face faţă unei astfel de provocări. Chiar neşcolită, genialitatea poate fi eficientă. Dar nu e cazul. La noi, puterea nu are autoritate, iar autoritatea reală nu are putere.

În învăţământul secundar sunt probleme dramatice

- E înfiorător să deschizi televizorul astăzi şi să vezi cum se vorbeşte întruna despre statistici alarmante - testele PISA care arată dezastruos, analfabetismul funcţional care a ajuns la aproape 40%, copii care abandonează şcoala sau care nu au urmat-o niciodată. Uitându-ne la acest prezent, la cum arată el astăzi, cum credeţi că va arăta viitorul în care aceşti copii vor creşte mari?

- Sunt îngrijorat, sunt foarte îngrijorat. Păi e suficient să vedem cum arată ministrul Educaţiei. Când ministrul Educaţiei are dificultăţi de exprimare, când în mod vădit e depăşit de problematica domeniului, iar educaţia lui personală e grav lacunară, cum vrem să meargă bine sistemul? Pe de altă parte, se vorbeşte mult despre universităţi, dar nu se vorbeşte suficient despre învăţământul secundar. Acolo sunt probleme dramatice - şi manualele, şi programele, şi, îmi permit să spun, şi profesorii nu mai au calibrul necesar, iar rezultatul se vede... Câteva instituţii tradiţionale sunt grav avariate: instituţia dascălului, instituţia cărţii şi instituţia lecturii. Acestea sunt toate în criză. Şi dacă nu se face ceva, nu putem spera la nimic bun. Nu putem decât să contăm pe excepţii spectaculoase, dar nu astea fac o ţară.

- Nu credeţi că oamenii de astăzi s-au radicalizat, s-au vulcanizat şi avem o societate care funcţionează reactiv: nu stăm să gândim şi să clădim, ci reacţionăm faţă de situaţiile care ni se pun în faţă ca societate?

- Lucrurile au devenit foarte complicate. Trebuie să vorbim şi despre noile mijloace de comunicare. Comunicarea prin SMS şi pe Facebook e de alt tip decât comunicarea de până acum. E eliptică şi, în mod paradoxal, produce mai curând singurătate decât comuniune. Am văzut cupluri, el şi ea, vizibil într-o relaţie de dragoste, la cafenea, fiecare cu telefonul în mână şi dându-şi SMS-uri. Asta nu mai e comunicare, e un schimb de tăceri eliptice, care modifică cu totul afectele, limbajul, substanţa unei relaţii. Acum nu putem să ne revoltăm, asta este direcţia în care se merge, trebuie să vedem cum să facem ca aceste noutăţi tehnice să recupereze şi comunicarea reală, autentică, nu să o abandoneze. Vestea bună din punctul meu de vedere este totuşi ce am văzut în februarie şi ce vedem acum în stradă. De ce? Pe lângă oamenii mai în vârstă care participă, am fost frapat, mai ales în februarie de faptul că erau, preponderent, oameni tineri. Or aceştia sunt oameni care nu au apucat să fie deformaţi de frică, de suspiciune, de arbitrarul statului demolator, sub care s-au format generaţiile anterioare. Ei nu mai pot fi înregimentaţi. Ies în stradă şi spun ce cred. Se vede că nu le mai este frică, că nu mai au gânduri ascunse şi experienţe traumatizante. E ceva nou şi asta, din punctul meu de vedere, e un câştig care îmi dă speranţă. În sensul acesta, mă bucur că există reactivitate la nivelul societăţii civile şi al tinerii generaţii, pentru că altfel activitatea guvernamentală s-ar dezlănţui fără niciun fel de oprelişti. Dar, dincolo de toate, avem de a face cu o există o criză a comunicării agravată şi de şcoală şi de presă. Sunt ultimul care să ţină discursuri nostalgice, dar, înainte de 1989, până şi simplii crainici de radio şi de televiziune aveau un nivel profesional, cultural, lexical, superior celor de azi. Am văzut, uneori, la televizor, spectacole de varietăţi mai vechi. De pildă, un episod parodic, în care Stela Popescu, Margareta Pîslaru şi Vasilica Tastaman cântau laolaltă cuplete satirice, cu aluzii la Tristan şi Isolda, sau la Odiseea. Asta înseamnă că exista un public, capabil să recepţioneze aceste referinţe culturale. Mă întreb dacă mai există şi astăzi un asemenea public, dacă tipul acesta de spectacol mai are, astăzi, auditoriu. Rezultă că în contextul atât de viciat de comunism supravieţuise un tip de educaţie decent. Asta avem de recuperat. Dar pentru asta e nevoie de oameni, de elite active, de decizie politică, competenţă şi, aş spune, de abnegaţie. Ca să nu mai vorbim de patriotism. Ai de jucat un rol? Joacă-l până la capăt corect. Cât poţi tu de corect.

„Nu am senzaţia catastrofei, am mai curând senzaţia unei mediocrităţi generalizate“

- Credeţi că e argumentat acest pesimism al oamenilor în legătură cu viitorul ţării în condiţiile în care România împlineşte anul viitor abia 100 de ani de când există ca stat unitar, consolidat? A trecut prin două războaie mondiale, au fost 50 de ani de comunism care au făcut extraordinar de mult rău, dar să fie guvernul acesta şi momentul acesta finalul la toate sau vorbim de o societate care se dezvoltă atât de rapid încât nu mai avem timp să ne aşezăm ca naţiune?

- Speranţa nu e o problemă de logică sau de argumente; e o virtute a sufletului şi a minţii, o înclinaţie de a vedea lucrurile ca fiind orientate spre un orizont promiţător. E adevărat că momentul de faţă nu prea ajută. Trebuie să ai o natură puternică, un tonus vital viguros, ca să rezişti cu adevărat în faţa unor provocări imediate care nici măcar nu sunt de anvergură. Nu am senzaţia catastrofei, am mai curând senzaţia unei mediocrităţi generalizate, a unei forme de incapacitate profesională, intelectuală şi morală care riscă să blocheze tot. Poate că, în cazul meu, e de vină şi vârsta. Împlinesc la anul 70 de ani şi stau tot mai prost cu iluziile şi cu încrederea în viitor. Am obosit. România e o ţară obositoare, iar dacă nu eşti suficient de „descurcăreţ“, de dinamic, dacă nu ai o natură pozitivă, rişti să gâfâi clipă de clipă. Îmi aduc aminte de o vorbă de-a lui Adam Michnik care, întrebat după schimbările din 1989, ce îşi doreşte pentru Polonia, a spus - „vreau să ajungem o ţară în care să ne plictisim“. În privinţa asta stăm mai bine decât Polonia: nu ne plictisim. Fiecare zi are trauma ei, perplexitatea ei, niciodată nu ştii ce te aşteaptă. Pe scurt, o spun mereu: dacă umblăm după argumente, ne deprimăm. Dacă însă ne spunem: cum am scăpat până acum, poate mai scăpăm odată, atunci putem spera un oarecare echilibru.

Interviu realizat de Cătălin HOPULELE

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri