Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

IPS Teofan: „Să primim împărtăşania după modalitatea cu care Biserica ne-a obişnuit“

GALERIE
teofan
  • teofan
- +

„Să primim împărtăşania după modalitatea cu care Biserica ne-a obişnuit, nu se cuvine să schimbăm rânduielile“, spune Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Declaraţia vine după ce Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut o serie de recomandări restrictive cu privire la revenirea credincioşilor în biserici după momentul 15 mai.

Biserica Română a anunţat că, în acest weekend, pe 17 mai, peste tot în ţară, inclusiv la Iaşi, slujba de Sfânta Liturghie va fi organizată cu participarea credincioşilor în curţile lăcaşelor de cult, însă credincioşii nu se vor putea împărtăşi. Reprezentanţii Bisericii au anunţat că va fi amânată Sfânta Împărtăşanie până ce va fi găsită o soluţie în acord cu celelalte biserici ortodoxe, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a avut o predică duminica trecută în care a militat întocmai pentru continuarea împărtăşaniei în forma în care este şi astăzi, insistând asupra importanţei acestui gest şi a păstrării tradiţiilor bisericeşti.

„(...) Să ne întoarcem cât mai devreme la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, să o primim după modalitatea cu care Biserica ne-a obişnuit de foarte multă vreme, pentru că nu se cuvinte conjunctural şi în raport cu anumite situaţii - mai grave sau mai puţin grave - să schimbăm rânduielile noastre în Biserică. Dacă schimbăm ceva acum, ne pregătim apoi să schimbăm ceva mai mare ulterior, de aceea e bine să ne ataşăm, să fim puternic înrădăcinaţi în respectarea rânduielilor pe care le-am moştenit de la sfinţii noştri înaintaşi, ca şi cei care vin după noi să primească aceeaşi modalitate în care ne-am născut şi noi în Biserică“, a spus IPS Teofan în predica sa.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a spus şi în începutul cuvântării sale că toţi credincioşii, împreună cu preoţii, se roagă pentru momentul în care se vor întoarce cu toţii în biserici, moment care speră ca să ajungă cât mai repede, unde să ne bucurăm împreună „împărtăşindu-ne cu sfintele taine“.

„În calitate de credincioşi, mirenii din bisericile noastre, alăturându-se preoţilor de la sat şi de la oraş, ne rugăm ca normalitatea vieţii bisericeşti să fie la ea acasă, să se arate, să se mărturisească, să se releveze“, a mai spus IPS Teofan.

Dezbaterea în jurul tainei Sfintei Împărtăşanii a apărut după ce, în urmă cu câteva zile, Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut o serie de recomandări cu privire la revenirea credincioşilor în biserici după momentul 15 mai, când se încheie starea de urgenţă. INSP propune ca bisericile să îşi poată deschide porţile în momentul relaxării măsurilor doar sub condiţii foarte stricte. Spre exemplu, se propune purtarea de măşti pentru toţi cei care intră în biserică, atât preoţii, cât şi enoriaşii, iar în ceea ce priveşte distanţarea socială se recomandă „respectarea unei suprafeţe de 8 metri pătraţi per persoană“.

Bisericile vor trebui să pună la dispoziţia oamenilor dezinfectant pe bază de alcool, şi toţi cei care intră în biserică trebuie să îşi dezinfecteze mâinile. Totodată, odată intraţi în biserică, oamenii nu vor săruta sau vor atinge obiectele de cult, este recomandat ca în locul acestor gesturi ca enoriaşii să îngenuncheze sau să se încline în faţa acesta. Binecuvântarea se va oferi de la o distanţă de cel puţin un metru.

Despre împărtăşanie, INSP a recomandat ca aceasta să nu se ofere decât dacă nu pot fi asigurate linguriţe sau pahare de unică folosinţă. „Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mânerele uşilor, obiectele de cult, icoanele, supra­feţele. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericeşti/religioşi, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase“, se mai menţionează în recomandările INSP.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri