Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Lista domnului Orban

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Nu este deloc exclus ca, din dorinţa de a nu deschide drumul către anticipate, şi PSD să-şi mobilizeze discret parlamentarii în sprijinul guvernului propus, oricare va fi el. Până atunci, însă, trebuie să se dovedească în stare să-l blocheze pe acesta.

Acest text intră în atenţia cititorilor într-un moment dominat, din punct de vedere politic, de votul de învestitură pentru echipa propusă de premierul desemnat, domnul Ludovic Orban. Există o clară influenţă reciprocă între acest proces şi derularea campaniei pentru alegerile prezidenţiale. În cele ce urmează vor fi prezentate succint câteva consideraţii de etapă.

Echipa ministerială pare o formulă de guvernare, nu o listă creată în ideea că va fi, oricum, respinsă. Opţiunile pentru Externe şi pentru Apărare marchează recunoaşterea autorităţii şefului statului în aceste domenii, pentru că este vorba de persoane care au avut o strânsă colaborare instituţională cu preşedintele Iohannis. S-a jucat cartea experienţei profesionale şi manageriale, fără a se insista asupra notorietăţii la nivel naţional. De altfel, se poate spune că doar trei dintre candidaţi au un profil politic mai bine definit: este vorba despre domnii Florin Cîţu (Finanţe) şi Cătălin Predoiu (Justiţie) şi - în mai mică măsură - de doamna Violeta Alexandru (Muncă şi protecţie socială). Am asistat la un efort de conciliere a principiului "specialistului cu carnet de partid" cu nevoia de a respecta echilibrele regionale şi, foarte important, cu aceea de a nu marginaliza componenta ex-PDL - aici, un rol important îl joacă şi prezenţa doamnei Raluca Turcan, ca vicepremier.

Programul de guvernare încearcă să împace câteva obiective greu compatibile. Presupunând că va obţine învestitura, guvernul Orban va dura un an şi - fără a fi un guvern de criză - va trebui să echilibreze situaţia economică, în paralel cu îndeplinirea obiectivului politic al PNL, acela de a rămâne la putere după legislative. Soluţia aleasă este aceea de a nu agita spiritele vorbind despre reforme dificile: statul rămâne aşa cum e, PSD l-a administrat defectuos, dar liberalii vor repara situaţia. Companiile de stat vor funcţiona mai bine, se vor face investiţii publice, se va acorda atenţia cuvenită educaţiei şi sănătăţii - şi aşa mai departe. Desigur, un loc central este ocupat de tema domniei legii, un domeniu unde s-ar aştepta schimbări rapide şi hotărâte. Pe alocuri, acest program pare a fi un document construit avându-se în vedere un termen mai lung, probabil o reacţie naturală a unui partid ce a stat mult timp în afara guvernării. De asemenea, pare conturat în aşa fel încât să se armonizeze cu linia de campanie a domnului Iohannis, iar acesta din urmă nu are motive să neliniştească electoratul.

Dacă facem abstracţie de problemele întâmpinate în Comisii de candidatul desemnat pentru Ministerul Finanţelor - un critic perseverent al politicilor economice ale PSD - s-ar putea spune că audierile de până acum au fost relativ calme. Desigur că unii parlamentari ai actualei puteri oferă sprijin colegial în comisii, fără însă a vota lista, în plen. Dar, în perspectiva unui eşec al listei Orban şi în eventualitatea că preşedintele Iohannis ar oferi mandatul tot unui exponent al PNL, ar fi de aşteptat ca mulţi dintre cei prezenţi în această echipă să se regăsească şi în următoarea. Nu este deloc exclus ca, atunci, din dorinţa de a nu deschide drumul către anticipate, şi PSD să-şi mobilizeze discret parlamentarii în sprijinul guvernului propus, oricare va fi el. Până atunci, însă, trebuie să se dovedească în stare să-l blocheze pe acesta.

În mod normal, concentrarea asupra numelor de miniştri şi a votului de învestitură trece în plan secund dezbaterile de campanie - oricum, nu foarte pasionante. Ar fi o exagerare să presupunem că impactul asupra cursei prezidenţiale ar fi notabil: spre exemplu, o plecare a doamnei Viorica Dăncilă de la Palatul Victoria ar putea fi, în plan electoral, o mică oportunitate, nu o mare ameninţare. Pentru domnul Iohannis, un posibil eşec al listei Orban ar reprezenta un bun prilej de a repeta scenele belicoase cu care ne-a obişnuit în ultima vreme, dilatând ameninţarea reprezentată de PSD. Candidaţii din rândurile doi şi trei şi-ar putea ataca rivalii mai puternici în chestiunea responsabilităţii, a nevoii de buget şi aşa mai departe. Şi lista ar putea continua, fără însă a conţine ceva cu adevărat semnificativ. Votul cetăţenilor va fi, în această toamnă, mai puţin influenţat de momentul în care va lua naştere guvernul sau de configuraţia sa politică.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri