Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Microparticule de plastic, descoperite în eşantioane de sol marin din Noua Zeelandă

GALERIE
Marlborough Sounds
  • Marlborough Sounds
- +

Un studiu pilot, efectuat de Institutul Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA) şi de Universitatea din Auckland, a descoperit microparticule de plastic în eşantioane colectate de pe fundul mării în zona Marlborough Sounds, a anunţat vineri NIWA, relatează Xinhua.

Prezenţa microparticulelor de plastic în mediul înconjurător reprezintă o problemă la nivel global, acestea fiind găsite pe toată planeta, inclusiv în soluri alpine, în apele Antarcticii şi pe fundul oceanelor, la mii de metri adâncime.

Microparticulele de plastic sunt definite drept fragmente de plastic cu dimensiuni sub 5 mm, fie fabricate astfel, fie descompuse din materiale plastice mai mari. Studiul a fost condus de Sally Watson, geolog marin în cadrul NIWA, alături de Marta Ribo şi Lorna Strachan de la Universitatea din Auckland.

În iulie 2020, mai multe eşantioane de sedimente au fost colectate de nava de cercetare "Ikatere" a NIWA din rezervaţia marină Long Island - Kokomohua, la 30 km de localitatea Picton. Probele au fost colectate cu ajutorul unei carote care a extras sedimentele de la o adâncime de până la un metru în solul marin, în ape de 30-70 de metri adâncime.

În urma analizelor au fost identificate pelete de microplastic, fragmente şi fibre, albastre, negre, albe şi roşii. "Nu ne-am aşteptat să vedem o astfel de gamă variată de microplastic la o distanţă destul de mare de o zona urbană", a precizat Watson. Va fi necesară o analiză suplimentară pentru determinarea provenienţei acestor microparticule de plastic, însă Watson a declarat că sursele potenţiale ar putea include resturi de vopsea de pe ambarcaţiuni şi de plase de pescuit, dar şi microfibre din îmbrăcăminte.

Studii recente efectuate de NIWA şi Universitatea din Auckland au identificat microparticule de plastic în intestinele şi ţesutul muscular al mai multor specii de peşti prinşi în Golful Hauraki. Watson a explicat că vieţuitoarele marine se hrănesc cu sedimente de pe fundul mării şi ca microplasticul pătrunde astfel în lanţul trofic.

Particulele de nanoplastic (de 1.000 de ori mai mici decât microparticulele de plastic) pot pătrunde prin membranele celulare în ţesuturile vii. Este nevoie, însă, de studii suplimentare pentru evaluarea impactului nanoplasticului asupra organismului. Între 60 şi 90 de procente din deşeurile care se acumulează în zonele de ţărm, la suprafaţa şi pe fundul mării, sunt alcătuite din plastic.

În fiecare an, aproximativ 8 milioane de tone de plastic ajung în ocean, echivalentul deversării în mare a încărcăturii unui camion de gunoi în fiecare minut, potrivit unui raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

UNEP a lansat campania "Clean Seas" ("Mări Curate") în 2017 pentru a impulsiona demersurile globale împotriva materialelor plastice de unică folosinţă şi a particulelor de plastic folosite în general în produsele de igienă sau în cosmetice (microbeads). 

SURSA: Agepres

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri