Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Multe si mărunte: Concurenţă pentru Cupa Davis

GALERIE
    - +

     

    Faza finală a Cupei ATP, o competiţie pe echipe asemănătoare Cupei Davis, dar organizată de Asociaţia Tenismenilor Profesionişti, nu de Federaţia Internaţională de Tenis, va avea loc la Sydney, în ianuarie 2020. Aceste eveniment "va reuni cei mai buni jucători din lume, la o competiţie pe echipe care va oferi puncte ATP", a declarat Chris Kermode, preşedintele executiv al ATP, care susţine că are sprijinul unor jucători importanţi, ca Novak Djokovic şi Roger Federer.  Premiile primei ediţii ar urma să fie în jur de 15 milioane de dolari. Cupa ATP s-a mai desfăşurat între 1978 şi 2012 la Stuttgart, dar s-a renunţat la ea din cauza lipsei interesului. Acum, competiţia ar urma să se dispute din 3 ianuarie, timp de zece zile, până cu o săptămână înaintea Australian Open. La turneu ar urma să participe 24 de echipe, de până la cinci jucători, împărţite în şase grupe de câte patru formaţii. Faza grupelor ar trebui să aibă loc la Sydney, Brisbane şi, probabil, Adelaide, iar faza finală, cu opt echipe, la Sydney. La fiecare întâlnire ar urma să se dispute două partide de simplu şi una de dublu.

    Andone se teme de “cormorani”

    Atacantul Florin Andone a declarat că echipa sa, Brighton, este într-un moment bun înaintea meciului cu liderul din Premier League, Liverpool. "Suntem într-un moment bun, nu ştiu dacă este cel mai bun, dar este bun şi urmează Liverpool. Poţi fi în cel mai bun moment şi Liverpool să te bată cu 5-0. Dar vom dat tot ce avem mai bun pentru fanii noştri, pentru familiile noastre şi vom încerca să câştigăm meciul", a declarat Andone, Întrebat dacă există vreun avantaj în faptul că Liverpool va veni la Brighton după înfrângerea cu Manchester City, atacantul român a răspuns: "Manchester City este una dintre cele mai bune echipe din lume, la fel ca Liverpool. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar ştiu că LIverpool este o formaţie foarte, foarte puternică, va fi foarte greu cu ei."Meciul Brighton - LIverpool va avea loc sâmbătă,d e la ora 17.00, în etapa a XXII-a din Premier League.

    Messi, dorit acţionar în Andorra

    Fotbalistul formaţiei FC Barcelona, Gerard Piqué, vrea să-l convingă pe coechipierul său Lionel Messi să devină acţionar la FC Andorra, formaţie cumpărată recent de fundaşul catalan.  Potrivit Sport.es, anunţul unei colaborări ar putea apărea în următoarele zile, când se va anunţa viitoarea structură a clubului. "Piqué îl vrea pe Leo Messi ca acţionar, însă îl doreşte mai mult pentru imaginea argentinianului care ar ajuta la dezvoltarea clubului FC  Andorra la nivel internaţional", a notat sursa citată. La 29 decembrie, grupul Kosmos, care aparţine fotbalistului spaniol Gerard Piqué, a preluat FC Andorra, echipă care evoluează în a cincea divizie spaniolă. Grupul a preluat şi datoria clubului, care este de 200.000 de euro.

     

    Schimbare de şef la Ferrari

    Maurizio Arrivabene va fi înlocuit de la conducerea echipei de Formula 1 Ferrari cu directorul tehnic Mattia Binotto, a scris, ieri Gazzetta dello Sport, citată de presa internaţională. Arrivabene este în funcţia de manager principal din noiembrie 2014 şi în cele patru sezoane în care a condus echipa de la Maranello nu a reuşit niciodată să o ducă pe primul loc în Marele Circ, nici la constructori, nici la piloţi.  Preşedintele companiei "mamă", John Elkann, moştenitor al familiei Agnelli, proprietara Fiat, şi Louis Camilleri, cel care l-a înlocuit ca preşedinte executiv pe Sergio Marchionne, decedat în iulie 2018, au decis că Binotto este omul potrivit să readucă Ferrari în fruntea Formulei 1.  În vârstă de 49 de ani, Binotto, absolvent al Politehnicii din Lausanne, oraşul său natal, este la Ferrari din 1995, construindu-şi cariera pas cu pas. Dezvoltarea actualului motor Ferrari, considerat cel mai puternic de pe grilă, a fost făcută sub directa coordonare a lui Binotto, iar proprietarii "scuderiei" consideră că a venit timpul ca elveţianul să preia în totalitate conducerea echipei.

    Şi fotbalistele ţipă ca maimuţele

    O jucătoare a echipei Tottenham (liga a doua), Renée Hector, a acuzat o avdersară de la Sheffield United de rasism. Hector, în vârstă de 23 de ani, susţine că fost ţinta unor sunete de maimuţă, imitate de o jucătoare de la Sheffield. "Ce ruşine că rasismul pare a apărea din nou în fotbal - am primit sunete de maimuţă azi, de la o jucătoare adversă. Singura reacţie a fost să las fotbalul să vorbească şi a vorbit", a scris Hector, pe o reţea de socializare. Federaţia engleză şi clubul Sheffield United au anunţat că tratează cu toată seriozitatea acest caz şi vor investiga acuzaţiile.

    Cu şezutul pe două bănci

    Jimmy Modeste, fost fotbalist profesionist, care a trecut în carieră şi pe la Brest, este acum antrenor secund la două echipe, Entente Sannois-Saint-Gratien şi Noisy-le-Grand. Week-endul trecut, el a trăit o experienţă extraordinară ca tehnician, reuşind calificarea în 16-imile de finală ale Cupei Franţei cu ambele formaţii. Entente SSG, din liga a treia, a reuşit, sâmbătă, o victorie de răsunet, scor 1-0, în faţa formaţiei Montpellier, locul 4 în Ligue 1, în timp ce Noisy-le-Grand, dintr-o ligă regională (divizia a şasea), a eliminat, duminică, echipa din liga a II-a Gazelec Ajaccio, cu scorul de 2-1. "Chiar nu am cuvinte, sunt obosit şi golit nervos... Niciodată nu mi-aş fi imaginat să trăiesc ceea ce am trăit în aceste două zile", a declarat el pentru Le Parisien. Pentru Modeste urmează alte emoţii, tragerea la sorţi a partidelor din 16-imile de finală ale Cupei Franţei.

     

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri