Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Multe si mărunte: Mari competiţii de judo în România

GALERIE
Andreea_Chitu_judo_x
  • Andreea_Chitu_judo_x
- +

 

Uniunea Europeană de Judo şi Federaţia Română de specialitate au ajuns la un acord pentru ca Bucureştiul să găzduiască Liga Campionilor şi Liga Europa la feminin şi masculin, în perioada 7-9 decembrie 2018. Potrivit informaţiilor, competiţiile se vor desfăşura în Sala Polivalentă. Cele două competiţii intercluburi se vor desfăşura în premieră în aceeaşi ţară. Înfiinţate în 2014, turneele aveau loc în state diferite, fiind împărţite de federaţiile statelor europene. Uniunea Europeană de Judo a stabilit şi programul de desfăşurare. Astfel, pe 7 decembrie vor avea loc luptele din Liga Campionilor la feminin şi la masculin, pe 8 decembrie se desfăşoară partidele masculine din Liga Europa, iar ultima zi este destinată duelurilor feminine.

Dacă nu-i Vettel, e Hamilton!

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al statului Singapore, a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Hamilton, este al şaptelea succes din acest sezon. Pe locul doi a terminat olandezul Max Verstappen (Red Bull), iar pe trei germanul Sebastian Vettel (Ferrari). După cursa din Singapore, în clasamentul piloţilor conduce Hamilton cu 281 de puncte, urmat de Sebastian Vettel (241), Kimmi Räikkonen (174) şi Valtteri Bottas (171). Primele locuri în clasamentul constructorilor: 12. Mercedes – 452 p; 2. Ferrari – 415 p; 3. Red Bull – 274p.  Etapa următoare, Marele Premiu al Rusiei, este programată în 30 septembrie.

 

Antal, bombardierul din Vilnius

Zalgiris Vilnius a învins, sâmbătă, în deplasare, formaţia Kauno Zalgiris, cu scorul de 3-0, calificându-se în finala Cupei Lituaniei. Românul Liviu Antal a marcat în minutele 11 şi 62. Celălalt gol a fost marcat de Malec, în minutul 30. Mijlocapul Liviu Antal joacă la Zalgiris Vilnius din iunie 2017, după ce şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj. De atunci, el a marcat 21 de goluri pentru formaţia baltică.

Starea Ligii a II-a

Formaţia Academica Clinceni a învins echipa UTA Arad, scor 1-0, sâmbătă, în deplasare, în etapa a şaptea a Ligii a II-a şi se menţine pe primul loc în clasamentul ligii. Alte rezultate: Ripensia Timişoara - CS Baloteşti  2-1; Dacia Unirea Brăila - Pandurii Târgu Jiu 0-4; Farul Constanţa - Metaloglobus Bucureşti  1-2; Daco-Getica Bucureşti - Chindia Târgovişte  2-1; CS Mioveni - ACS Energeticianul  2-1; Aerostar Bacău – Luceafărul Oradea 3-1; ACS Poli Timişoara - Sportul Snagov 1-2; Petrolul Ploieşti - ASU Politehnica Timişoara 2-0. Meciul FC Argeş - “U” Cluj se dispută astăzi.Academica se află pe primul loc cu 18 puncte, urmată de Sportul Snagov, 17 puncte şi Petrolul – 15 p.

Ruşii, aproape de reintegrare

Comitetul independent de verificare a conformităţii recomandă reintegrarea Agenţiei Ruse Antidoping (RUSADA), suspendată în noiembrie 2015, a anunţat, ieri, Agenţia Mondială Antidoping (WADA). Agenţia Rusă Antidoping (RUSADA) a fost suspendată în urmă cu aproape trei ani, după dezvăluirile cu privire la existenţa unui sistem de dopaj instituţionalizat în Rusia.

Record mondial la maraton

Atletul kenyan Eliud Kipchoge a stabilit un record mondial la maraton, după ce a încheiat cursa de la Berlin în două ore, un minut şi 39 de secunde.  Sportivul de 33 de ani a depăşit performanţa compatriotului său Dennis Kimetto, care a alergat cei 42,195 km în 2:02:57, la Berlin, în 2014. Kipchoge este unul dintre cei mai mari maratonişti din lume, fiind campion olimpic şi de trei ori câştigător al competiţiei de la Londra. La feminin, maratonul de la Berlin a fost câştigat de Gladys Cherono din Kenya în 2:18:11. Românul Alexandru Corneschi, cu timpul de 02:21:54, a ocupat locul 31.

Un nou meci al secolului?

Floyd Mayweather (41 de ani) şi Manny Pacquiao (39 de ani) se vor lupta din nou, la trei ani distanţă de la "Meciul Secolului". Americanul a făcut anunţul pe pagina sa de Instagram. Acuzat de mulţi că a câştigat pe nedrept disputa din urmă cu trei ani, Mayweather a acceptat să urce din nou în ring cu "Pacman". În postarea sa de pe Instagram, Mayweather a spus că se întoarce în ring pentru încă o zi în care va încasa o sumă de nouă cifre. Nu există detalii cu privire la data la care ar urma să aibă loc revanşa. Mayweather nu a mai luptat de la acel meci cu McGregor din Las Vegas, câştigat prin K.O. tehnic. Americanul are la activ 50 de meciuri la profesionişi şi a reuşit să le câştige pe toate.

 

Accidentare gravă în Bundesliga

Mijlocaşul francez al echipei Bayern München, Corentin Tolisso, a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, după ce s-a accidentat la meciul cu Bayer Leverkusen, din campionatul Germaniei. Tolisso a marcat golul egalizator al echipei Bayern şi s-a accidentat în minutul 42, el fiind înlocuit cu James Rodriguez. Jucătorul va fi indisponibil mai multe luni.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri