Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ninsori moderate, vânt puternic şi polei, în majoritatea regiunilor din România

GALERIE
drum-inchis
  • drum-inchis
- +

O informare meteo de ninsori moderate, vânt puternic şi polei pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat a intrat în vigoare de joi, de la ora 23.00 şi este valabilă până duminică, 4 martie, la ora 10.00. Meteorologii avertizează că, temporar, vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor.

Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul ţării, iar în zona Munţilor Banatului şi în cea de vest a Carpaţilor Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent.

Temporar intensificări ale vântului vor fi în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55-60 km/h, precum şi în zona montană înaltă, cu viteze de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40-50 km/h, vor fi şi în regiunile extracarpatice.

În toată ţara se circulă în condiţii de iarnă. Recomandări către şoferi / Drumurile judeţene pe care circulaţia mai este oprită

Nu mai există drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile, informează Centrul Infotrafic. Traficul mai este oprit pe doar nouă drumuri judeţene.

Nu mai există drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii, iar în aproape toată ţara se circulă în condiţii de iarnă. În mare parte drumurile sunt curate şi nu creează probleme de circulaţie.

În continuare sunt nouă drumuri judeţene cu circulaţia oprită, respectvi 2 în judeţul Călăraşi, 3 în Olt şi 4 în Teleorman.

”Având în vedere că pe parcursul zilei sunt semnalate precipitaţii mixte în majoritatea regiunilor, cu ninsori, ploi şi lapoviţă, care vor forma depunerea de polei, le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să reducă semnificativ viteza, acordând o atenţie sporită, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu efectueze depăşiri riscante, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor. Vă sfătuim să conduceţi cât mai responsabil”, arată Centrul Infotrafic.

mediafax.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri