Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Printre alţi liberali, însă, se spune că va câştiga, dintre Orban şi Cîţu, cel care ştie ca în filialele în care are şeful de partea lui să tragă sfori şi curmeie în aşa fel încât adversarul să nu aibă delegaţi la congres, la vot. Ce te faci însă într-o filială precum cea de la Iaşi, unde şeful e de-al lui Cîţu, başca vniversitar nehârşâit în sfori de partid, iar restul oamenilor sunt de-ai lui Orban, mulţi unşi cu toate alifiile?

Din ce am tras cu urechea înspre Bucureşti zilele astea, prin tabăra Cîţu, care e la butoane cu pandemia, şi care vrea să-şi maximizeze şansele, se pune la cale un plan potrivit căruia din cauza creşterii cifrelor Covid să fie decisă regândirea numărului total de participanţi la congres. Iar apoi, odată
declanşat procedeul, să se umble la numărul de delegaţi per judeţ, aşa încât la judeţele neclare sau pro Orban, cum e şi Iaşul, să fie tăiată macaroana cât de mult se poate. Ce brânză o să iasă de aicea şi cât de mare, pentru sau anti Iaşi, om vedea. Dar măcar c-o macaroană cu brânză poate ne-om alege la final...

Se va umbla sau nu la cifrele Covid, ca să iasă cine trebuie?

Apropo de pandemie, Covid şi congres, cică treaba ar fi chiar groasă, şi se discută tot mai intens în tabăra Cîţu şi la Guvern. Lucrurile stau cam aşa: dacă incidenţa creşte în ritmul actual, e posibil ca până sâmbătă Bucureştiul să intre în scenariul galben, ba chiar şi roşu cu niţel ghinion.

Asta înseamnă că adunarea celor 5.000 de delegaţi la congres nu va fi posibilă potrivit legilor valabile acum. Urmarea? Sunt două variante teoretice: 1 - schimbarea legii, 2 - schimbarea cifrelor. Poate nu aţi fost pe fază, dar cică la ambele se lucrează. Schimbarea legii înseamnă să permiţi adunarea a 5.000 de oameni în sală închisă pe cod galben, dar să fie vaccinaţi sau testaţi. Treaba asta e însă cu mari riscuri, căci poţi pierde oameni la vot.

Schimbarea cifrelor înseamnă să-l aduci de partea ta şi pe mister Raed, aşa încât să temporizeze puţin raportarea cifrelor, ca să aflăm că Bucureştiul intră în galben de duminică încolo, după congres, nu înainte. Mai e şi varianta 3 - amânarea congresului. Dar asta, fiind favorabilă lui Orban, nu a mai fost pusă pe masă. A, că uitam: huoo, jos pandemiaaa!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri