Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O tabără în Japonia nu a mai avut loc din cauza pandemiei, dar organizatorul nu vrea să dea banii înapoi. Un client care a rămas cu ochii în soare a plătit 11.917 lei

GALERIE
anulare, tabara, japonia, pandemie
  • anulare, tabara, japonia, pandemie
- +

O firmă specializată a încasat banii pentru participarea unei fete la o tabără educaţională în străinătate, deşi condiţiile pandemice făceau organizarea imposibilă. Cazul a ajuns în faţa judecătorilor, mama fetei nereuşind să-şi recupereze banii pe cale amiabilă.

În decembrie 2019, V.M., medic la Spitalul de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, a încheiat cu SC ISS Edu SRL un contract privind participarea fiicei sale la o tabără educaţională ce urma să fie organizată în iulie 2020, timp de o săptămână, în Manchester. Cu această ocazie, a achitat un avans de 3.000 de lei. Izbucnirea pandemiei cu noul coronavirus a dat însă toate planurile peste cap, tabăra din Marea Britanie fiind anulată. În aceste condiţii, în aprilie 2021, V.M. a încheiat cu firma un act adiţional prin care se schimba data şi locul taberei. A mai plătit 8.917 lei pentru ca fiica sa să meargă timp de două săptămâni în tabără în Japonia, la Kyoto. Ce nu ştia V.M. era că Japonia sistase deja eliberarea de vize pentru cetăţenii străini, inclusiv pentru români şi cei care trecuseră prin România, din cauza riscului pandemic.

Ministerul român al Afacerilor Externe anunţase acest lucru pe pagina sa de internet încă din 25 martie 2020. Tabăra nu mai putea fi organizată, dar firma luase totuşi banii. În plângerea adresată ulterior Judecătoriei ieşene, V.M. afirmă că ultimul lucru la care se gândise fusese să verifice personal condiţiile de deplasare în Japonia. Medic infecţionist, ocupându-se de cele două pavilioane ale spitalului ocupate cu bolnavii de COVID, nu mai avea timp să urmărească şi ştirile despre Japonia. Şi-a cerut banii înapoi, a acceptat chiar ca ISS Edu SRL să-şi reţină 100 de euro pentru serviciile prestate până atunci, dar degeaba. Până la urmă, în decembrie anul trecut, şi-a cerut banii înapoi în instanţă.

De cealaltă parte, reprezentanţii firmei au respins acuzaţiile de rea-credinţă. Ei au apreciat că tocmai calitatea de medic a lui V.M. îi conferea posibilitatea să aprecieze mult mai bine evoluţia pandemiei. Agenţia făcuse toate demersurile pentru organizarea taberei, prezentând în instanţă şi o factură de la partenerul japonez. Anularea taberei se înscria deci în cazurile de forţă majoră. Nu de aceeaşi părere au fost însă judecătorii. V.M. nu ceruse organizarea taberei, pentru a se putea invoca forţa majoră care să justifice neîndeplinirea contractului. Ceruse pur şi simplu banii înapoi, drept pe care îl avea în conformitate cu legislaţia privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate.

Magistraţii au obligat agenţia la returnarea către V.M. a celor 11.917 lei plătiţi de aceasta. Sentinţa nu este încă definitivă. Apelul declarat de ISS Edu SRL a intrat marţi pe rolul Tribunalului. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri