Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Omagiu adus profesoarei de franceză Ecaterina Ilisei:”Ultima insulă de decență pe care ne-a oferit-o comunismul”

GALERIE
ecaterina elisei
  • ecaterina elisei
- +

Scriitorul Grigore Ilisei a reamintit celor care au cunoscut-o cât de apreciată și iubită a fost soția lui, Ecaterina, fostă profesoară de franceză..

”Au revoir, a bientôt, madame professeur !

Prin voalul cernit al tristeții parcă nemărginite, ce devenea durere greu de îndurat, pricinuită de trecerea neașteptată la cele veșnice, acum șase luni, în 20 septembrie 2020, a Doamnei mele Ecaterina, au răzbit, străpungând zăbranicul cel negru, luminându-l, raze de soare. Era reacția de admirație și părere de rău a celor care o cunoscuseră, a foștilor ei elevi și colegi de cancelarie. Știam că soția mea era o profesoară de certă vocație, înzestrată cu puterea de a întrupa chemarea hărăzită de Dumnezeu. Mă uimise întotdeauna iscusința ei de a ține drept balanța, ce avea pe un talger exigența, seriozitatea, asumarea jertfei întru împlinire, iar pe celălalt  afecțiunea, emotivitatea, solidaritatea, mereu exteriorizate în dozele prescrise în codul bunei cuviințe. Se impunea prin ținuta distinsă, elegantă, princiară. Respectul pentru Doamna profesoară, care nu lua niciodată loc pe scaun la catedră, se năștea spontan, firesc, și izvora din adâncul ființei. Iubea această profesie. De asta în 1973, când eu fusesem mutat la București, nici n-a vrut să audă de o plecare în capitală cu prețul părăsirii îndeletnicirii de dascăl. Elevii o adorau. Ea, la rându-i, îi iubea, fără a fi expansivă în sentimente. Dragostea pentru discipolii se manifesta printr-o grijă ca de părinte în stare a cheltui și ultima fărâmă de energie pentru odrasla sa.

Cunoscând toate acestea, mă așteptam ca dispariția sa să genereze emoție. Însă dimensiunile empatiei, răsunetul acesteia au depășit previziunile mele. Ceea ce m-a impresionat în mesajele de pe rețelele sociale a fost sublinierea, ca un leit motiv, a rolului pe care l-a avut Doamna profesoară Ecaterina Ilisei în viața lor în anii terni și potrivnici ai ceaușismului. Prin lecțiile de franceză, cu doar o oră pe săptămână, ea reușea să-i  ducă pe copii  în fabuloase călătorii imaginare pe tărâmuri ale normalității încântătoare. Nu avea cine știe ce mijloace, dar cu discuri, cărți poștale, cărți și reviste deschidea porțile visării. Am ales tocmai din acest motiv să reproduc o astfel de consemnare, semnificativă tocmai din această perspectivă. E semnată de fosta elevă Irina Ochișor, Irina Păcurariu, teleastul de notorietate de azi, căreia Doamna i-a fost profesoară de franceză și diriginte timp de patru ani. Irina excela la limba și literatura română, luând parte an de an la fazele naționale ale Olimpiadei. Aflând de urcarea la cer a celei care i-a fost călăuzitor în anii licealului la Informatică, Irina a scris un scurt, dar emoționant text de omagiere. Am rugat-o să mi-l trimită spre a-l publica la marcarea unei jumătăți de an de la intrarea în eternitate a dragei ei profesoare. Am primit repede însemnarea cu o croială de tabletă. I-am mulțumit, semnând: „Dirigintele tău din clasele primare și secundare de televiziune.”. A fost un zbenghi jucăuș în amintirea concursului cu aproape150 de participanți pentru câteva posturi de jurnaliști de televiziune la TVR Iași. A promovat cu succes în fața unei comisii pe care o prezidam. Abia după concurs  am aflat că fusese eleva soției mele. Intrase în presă cu atuurile ei indiscutabile și reușise în scurt timp să atingă treptele de sus ale excelenței profesionale. Într-un nou mail Irina m-a gratulat cu aceste cuvinte plăcute sufletului meu: „ Mulțumesc, vorbele acestea contează mult, Domnule Diriginte!”. Dar iată prețioasa mărturisire a fostei eleve despre profesoara și diriginta ei, Ecaterina Ilisei.      

„ La liceul din Copou unde am învățat patru ani găurile în cer erau rare și apăreau, atunci când apăreau, din vreun algoritm matematic prea complicat pentru mintea mea. Norocul, imensul noroc, a fost că pe cei ca mine Parisul ne-a salvat. Acolo am evadat cu una dintre doamnele care m-a însemnat fără să știe.
          Prima dată intra în clasă zarva brățărilor ei, apoi apărea pe tocuri, impecabilă, la fel de calmă, statuară și desăvârșită cum visam toate să fim pentru o zi și cum a fost ea o viață. Profesoară de franceză, soție de scriitor, descendenta unei familii încercate de intelectuali, doamna Ecaterina Ilisei a fost ultima insulă de decență pe care ne-a oferit-o comunismul.
         Până astăzi am știut că doamna dirigintă era acolo, la Iași, la fel de discretă cum a fost mereu, dar acolo pentru oricare dintre noi. Acum câteva ore ceea ce speram că e incredibil, s-a certificat cu un mesaj: « Doamna mea Ecaterina a trecut la Domnul. Grigore Ilisei»

         Au revoir, a bientôt, madame professeur!”                                                                                  Irina Păcurariu

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri