Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

ONU acuză Rusia de ”crime de război” în Ucraina

GALERIE
crime-razboi
  • crime-razboi
- +

Anchetatori ONU acuză vineri Rusia de faptul că a comis atrocităţi în Ucraina, după invazia de la sfârşitul lui februarie, după ce Organizaţia a vorbit, până acum, de presupuse crime de război în Ucraina, iar preşedintele Comisiei ONU de anchetă, Erik Mose, evocă bombardamente ruseşti ale unor zone civile, numeroase execuţii, tortura şi violenţe secuale, relatează AFP.

Comisia ONU ancehtă privind Ucraina a fost lansată în martie, de către Consiliul ONU al Drepturilor Omului (CDH), cu scopul de a ancheta încălcări ale drepturilor omului comise de către trupele ruse în războiul din Ucraina.

Consiliul a aprobat, în mai, o nouă rezoluţie prin care cerea Comisiei să ancheteze în mod specific încălcări grave ale drepturilor omului comise de către trupe ruse în regiunile ucrainene Kiev, Cernihiv, Harkov şi Sumî.

”ACUZAŢII CREDIBILE”

În cadrul unor anchete în cele patru regiuni, Comisia a vizitat 27 de oraşe şi localităţi şi a intevievat peste 150 de victime şi martori, anunţă preşedintele Comisiei, Erik Mose, în prima dare de seamă, orală, în cadrul Consiliului.

”Pe baza probelor adunate de către Comisie, aceasta a conchis că s-au comis crime de război în Ucraina”, a anunţat el, enumerând bombardamente ruse în zone civile, numeroase execuţii, tortură şi rele tratamente, dar şi violenţe sexuale.

”Am fost izbiţi de numărul mare de execuţii în regiunile pe care le-am vizitat. Comisia anchetează în prezent cu privire la aceste morţi în 16 oraşe şi locuri. Am înregistrat acuzaţii credibile cu privire la multe alte cazuri de execuţie, pe care suntem pe cale să le documentăm”, a anunţat Erik Mose.

Corpurile găsite au fost descrise ca prezentând semne vizibile de execuţie, şi anume aveau mâinile legate la spate, răni împuşcate în cap sau gâtul tăiat.

Erik Mose a denunţat, de asemenea, bombardamentele ruse în zone civile.

TORTURĂ ŞI VIOLURI

În plus, matorii, a declarat el, au prezentat versiuni concordante ale unor rele tratamente şi torturii comise în timp ce erau deţinuţi în mod ilegal.

Unele dintre victime au declarat că, după o primă detenţie a forţelor ruse din Ucraina, au fost transferate în Rusia şi încarcerate timp de săptămâni de zile, în închisori.

”Interlocutorii au descris bătăi crunte, şocuri electrice şi o nuditate forţată, dar şi alte tipuri de încălcări în aceste locuri de detenţie”, a subliniat Erik Mose.

El a subliniat  că, după ce au fost transferate în detenţie în Rusia, unele victime au ”dispărut”.

CRIME ÎMPOTRIVA COPIILOR

Cazuri de violenţe sexuale au fost, de asemenea, raportate anchetatorilor ONU.

În anumite cazuri, rude au fost obligate să asiste la acste infracţiuni.

În cazurile anchetate de Comisie, vârsta victimelor violenţelor sexuale sau în în funcţie de sex ajunge până la 82 de ani.

Comisia a documentat, de asemenea, cazuri în care au fost violaţi copii, torturaţi şi şi închişi ilegal.

”Copii au fost ucişi şi răniţi în atacuri orbeşti cu armament exploziv”, denunţă Erik Mose.

El a anunţat că această Comisie a investigat două cazuri de tratament la care au fost supuşi militari ruşi de către forţe ucrainene.

”Deşi mai puţin numeroase, aceste cazuri continuă să obiectul atenţiei noastre”, a dat el asigurări.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri