Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Orban: În ciuda discursurilor populiste, bugetul pe 2021 este unul al investiţiilor şi al dezvoltării

GALERIE
Ludovic Orban
  • Ludovic Orban
- +

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a transmis, marţi seară, că, în ciuda discursurilor populiste, ”bugetul pe 2021 este unul al investiţiilor şi al dezvoltării, nu al austeritătii”, fiind construit ţinând cont de rigorile impuse de Tratatul UE şi de faptul că există declansată procedura de deficit excesiv.

”Parlamentul României, cu nouă majoritate de dreapta, a dat votul, astăzi, după două zile de dezbateri, pe legea bugetului de stat şi pe legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2021. Principalul obiectiv al legii bugetului, asumat de coaliţia PNL, USR-PLUS şi UDMR este relansarea economică, care să se bazeze pe o creştere a investiţiilor, a absorbţiei fondurilor europene, şi pe o adoptare cât mai rapidă a Planului Naţional de Relansare şi Rezilientă”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că, în 2020, Guvernul pe care l-a condus ”a gestionat o criză economică generată de pandemie, care s-a manifestat la nivel global”. ”Cu toate acestea, într-o perioadă grea, am reuşit să majorăm pensiile şi alocaţiile, am susţinut angajaţii afectaţi de închiderea activitătilor economice si am asigurat susţinere pentru companii. Bugetul de anul acesta a fost construit ţinând cont de rigorile care sunt impuse de Tratatul UE şi de faptul că există declansată procedura de deficit excesiv şi că atare noi trebuie să respectăm toate ţintele de deficit care au fost negociate cu partenerii noştri din UE. În ciuda discursurilor populiste, bugetul pe 2021 este unul al investiţiilor şi al dezvoltării, nu unul al austeritătii”, a mai scris Orban.

Liderul PNL afirmă că ”anul 2021 trebuie să fie anul care să pună bazele relansării economice, a refacerii graduale a echilibrelor bugetare şi să permită creşterea calitătii serviciilor furnizate către cetătenii români şi creşterea pe bază realistă a veniturilor românilor”.

”Felicit coaliţia de guvernare şi majoritatea parlamentară PNL, USR-PLUS, UDMR pentru implicare şi pentru lucrul intens, în realizarea unui buget responsabil, precum şi colaborarea dintre Parlament şi Guvern, pentru adoptarea acestei legi fundamentale pentru evoluţia ţării noastre. Continuăm, impreună, planul de reforme şi dezvoltare început în 2020”, a mai scris prşedintele Camerei Deputaţilor.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri