Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Parabola celor 15.000 de specialişti

GALERIE
catalin onofrei
  • catalin onofrei
- +

Dacă neamţul îl admiră în secret pe rus?

Baranga, comediograful bolşevicilor, nu strungarul numit şef la Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, făcea, prin anii 1970, o distincţie foarte clară între licheaua din perioada interbelică şi cea din timpul comunismului. Prima, scria autorul „Mielului Turbat”, se străduia să păstreze aparenţele, în vreme ce a doua nu dădea nici două parale pe reputaţie. De fapt, cu cât erai perceput mai ticălos în societate cu atât celorlalţi le era mai frică de tine. Căci regimul comunist - se ştie - se baza mai ales pe teamă.  

Ajungând în zilele noastre şi referindu-ne la întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare, ne miră oarecum modul diferit în care PSD şi PNL se pregătesc pentru scrutinul de pe 6 decembrie. În vreme ce Marcel Ciolacu depune eforturi vizibile pentru a salva aparenţele, prezentându-ne un partid al penalilor chipurile înnoit, din care au dispărut câteva canalii celebre, liberalii se comportă exact pe dos. Nu numai că PNL nu vrea cu niciun chip să renunţe la personajele controversate, dar partidul lui Orban s-a umplut de secăturile care au măcelărit legile justiţiei. În plus, liberalii înşişi, prin acest nou Florin Iordache - l-am numit pe Florin Roman -, par nerăbdători să stopeze definitiv orice tentativă de a mai aduce dreptatea în societatea românească. Nu e vreo întâmplare că, de un an de zile, marii corupţi sunt declaraţi nevinovaţi pe bandă rulantă.  

Chestiunea pare cu atât mai bizară, cu cât mascatul Ludovic Orban a anunţat solemn că scopul guvernării PNL va fi acela de a reforma instituţiile statului distruse de PSD. Cu cine le va reforma? Cu Roman antidemocratul şi iubitorul de imunitate? Cu Turcan - avocata traseiştilor? Cu Gorghiu - ce voia ca pedepsele de până-n şapte ani să se consume în sânul familiei, ca să nu mai fie stresaţi bandiţii? Cu Baranga analfabetul? Cu piţipoancele buzate numite în administraţia centrală? Cu nulităţile năsoase ce iau cu asalt administraţia locală? 

Nu trebuie să fii profet ca să anticipezi că urmează nişte ani foarte grei - şi din pricina pandemiei, dar şi fiindcă pesediştii şi-au bătut joc ani de zile de economie, înlocuind investiţiile importante cu pomenile electorale. Chiar şi unui partid sănătos la minte, la suflet şi la trup i-ar fi dificil să găsească soluţiile optime pentru a diminua pagubele produse de criză, dar ce măsuri deştepte ar putea gândi o formaţiune ca PNL, deja pradă imposturii?

Cu 24 de ani în trecut, conducerea CDR, cu Emil Constantinescu şi PNŢCD pe post de vedete, promitea că, în numai 200 de zile, cei 15.000 de specialişti aduşi la manete vor schimba radical România. A fost invers! Dezastrul economic pe care l-am trăit atunci a aruncat PNŢCD la groapa de zoaie şi i-a transformat pe ţărănişti, în frunte cu jenantul Constantinescu, în paiaţele tranziţiei, ce nu se mai încheie.

Şi, totuşi, printre ţărănişti, mai dibuiai câte unul - doi oameni mai acătării, ce au lansat programe economice ce se bucură de succes şi astăzi. În PNL, care-s specialiştii?

Brusc, preşedintele Iohannis şi-a exprimat recent intenţia de a participa, împreună cu viitoarea putere, la un amplu proces de reformare a Constituţiei României. Ieri, aş fi aplaudat iniţiativa (pe care chiar o consider un veritabil proiect de ţară!), dar azi mă întreb cu îngrijorare: dacă neamţul îl admiră în secret pe rus?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri