Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Pasajele Socola și Alexandu intră în reparații. Pe cel din Bucium vor fi cinci benzi

GALERIE
reparatii pasaj bucium
  • reparatii pasaj bucium
- +

Pasajele supraterane Alexandru cel Bun și Socola vor intra în reparații capitale. Valoarea totală a celor două investiții este de aproape 72 milioane de lei. Documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru ambele obiective fac obiectul a două proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute în ședința Consiliului Local de vineri, 31 ianuarie.

Valoarea totală estimată a lucrărilor la pasajul Alexandru cel Bun este de 37.596.597,44 lei, inclusiv TVA, iar durata execuției acestora ar fi de 14 luni. Lucrările vor include reabilitarea pasajului și consolidarea zidurilor de sprijin din rampele de acces. Conform proiectantului, soluția aleasă de reprezentanții municipalității va asigura o durată viitoare de exploatare a pasajului de minim 55 de ani, în condiții de siguranță și confort pentru circulația rutieră, a tramvaielor și a pietonilor pe și sub pasaj.

Pasajul a fost construit în perioada 1977 - 1980 de Grupul de Șantiere Drumuri și Poduri Iași, în baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul de Cercetări și Proiectări Moldova Iași.

Pasajul are o lungime de 521,85 metri. Carosabilul are o suprafață de 8.767,80 metri pătrați, iar trotuarele de 2.435,40 metri pătrați. Obiectivul se încadrează în categoriei de importanță B (Construcții de importantă deosebită).

Valoarea totală estimată a lucrărilor la pasajul Socola este de 34.079.278,23 lei, inclusiv TVA, iar durata execuției acestora ar fi de 12 luni. Lucrările vor include reabilitarea pasajului, creșterea numărului benzilor de circulație (de la 4 la 5), a gabaritului și a clasei de încărcare (LM1 - Eurocod). Soluția aleasă de reprezentanții municipalității va asigura o durată viitoare de exploatare a pasajului de minim 100 de ani, în condiții de siguranță și confort pentru circulația rutieră, a tramvaielor și a pietonilor pe și sub pasaj.

Pasajul a fost construit în anul 1960 de Antrepriza Construcții Montaj nr. 2 - Brigada Iași, în baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul Județean de Proiectare Iași.

Pasajul are o lungime de 463,50 metri. Carosabilul are o suprafață de 5.392 metri pătrați, iar trotuarele de 2.322 metri pătrați. Obiectivul se încadrează în categoriei de importanță B (Construcții de importantă deosebită).

Sursa. pagina de FB Primaria Iasi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri