Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pavilion COVID la Spitalul "Sf. Spiridon" pentru pacienţii cu forme uşoare

GALERIE
spital spiridon
  • spital spiridon
- +

Sunt alocate 65 de paturi unde era Secţia II Medicală. Cum zilnic sunt depistaţi în Urgenţe 15-20 de infectaţi este posibil ca numărul de paturi alocate să crească.

Spitalul "Sf. Spiridon" a devenit zilele acestea spital-suport COVID, în urma unui ordin de ministru fiind destinate 65 de paturi pentru pacienţii depistaţi pozitiv la infecţia cu coronavirus. Pacienţii vor fi astfel izolaţi într-un pavilion, unde se află Secţia II Medicală. Primii bolnavi au fost deja internaţi aici sâmbătă seara, parterul fiind destinat suspecţilor, iar la etaj sunt internaţi cei confirmaţi.

"Deocamdată, au fost internaţi 6-7 pacienţi care au ajuns mai întâi în Unitatea de Primire a Urgenţelor. Acolo ajung cam 200-250 de pacienţi în 24 de ore, dintre care 15-20 sunt depistaţi pozitiv. Sistemul pavilionar pe care îl avem ne-a permis acest lucru, am identificat spaţiul şi în urma discuţiilor cu Ministerul Sănătăţii s-a decis să îl folosim în acest scop. Pacienţii care vor fi internaţi aici sunt cei cu forme uşoare, simptomatici sau asimptomatici, cu precizarea că nu avem Terapie Intensivă. Când situaţia se va agrava, probabil că vom folosi şi parterul pentru internarea celor pozitivi, dar noi sperăm să facem faţă cât mai mult timp", a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului "Sf. Spiridon".

Pacienţii care se aflau internaţi aici au fost mutaţi în Secţia I şi III Medicală, iar personalul medical existent în secţie se va ocupa de pacienţii COVID. Conducerea unităţii medicale a precizat că dacă situaţia o va impune, va fi distribuit personal din secţiile cu adresabilitate mai redusă în această perioadă.

În timpul vizitei la Iaşi, ministrul Nelu Tătaru, a precizat că pe lângă cele 65 de paturi de la Spitalul Sf. Spiridon, se mai pregătesc şase paturi de Terapie Intensivă la Spitalul CFR şi că se reevaluează paturile de ATI de la Spitalul de Neurochirurgie, precum şi aparatura necesară, care "poate fi mobilizată la un anumit moment".

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri