Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Premierul kosovar Ramush Haradinaj, victima unei farse ruse

GALERIE
Ramush Haradinaj
  • Ramush Haradinaj
- +

Şeful Guvernului kosovar n-a putut decât să se înfurie după ce umorişti ruşi l-au sunat dându-se drept preşedintele ucrainean, faţă de care şi-a exprimat susţinerea pe Twitter, alături de un premier imaginar, relatează AFP.

Ramush Haradinaj i-a urat astfel, sâmbătă seara, cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale ucrainene, pe care preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko le-a abordat de pe o poziţie foarte dificilă, atât acestuia, cât şi ”viitorului său premier Vovan Lexusov”, ”victoria pentru a conduce Ucraina către o integrare euro-atlantică”. "Vovan Lexusov" este un necunoscut în clasa politică ucraineană - odată ce este o invenţie a umoriştilor ruşi. Însă "Vovan" şi "Lexus" sunt nişte obişnuiţi ai unor astfel de farse, a declarat unul dintre ei duminică.

Vladimir Kuzneţov - alias ”Vovan” - a declarat, citat de agenţia rusă RIA Novosti, că acest cuplu pe care-l formează împreună cu Aleksei Stoliarov ("Lexus") a purtat ”trei conversaţii la telefon cu premierul kosovar din ianuarie”. ”El nu a părut să aibă cea mai mică îndoială că ar vorbi cu preşedintele ucrainean”, iar ”noi i-am cerut să-şi afirme pe Twitter susţinerea faţă de preşedintele Poroşenko”, a adăugat umoristul. ”Este uimitor că Haradinaj nu este informat cu privire la «Vovan Lexusov» şi că şi-a şters tweetul abia după ce a aflat din presa străină că a căzut în capcană”, a declarat el.

Contactat de AFP, cabinetul lui Ramush Haradinaj a anunţat că avea să reacţioneze ”în curând”. "Vovan" a avertizat că înregistrările farselor telefonice urmează să fie difuzate după turul doi ale alegerilor prezodenţiale ucrainene de duminică. Potrivit site-ului kosovar de investigaţie Insajderi, falsul Petro Poroşenko l-ar fi ademenit pe interlocutorul său cu o recunoaştere a Kosovo de către Ucraina în cazul unei victorii.

Kievul nu recunoaşte - la fel ca Rusia - independenţa Kosovo, proclamată în 2008. Vetoul al Moscovei închide poarta ONU acestei foste provincii a Serbiei, locuită majoritar de albanezi. "Vovan" şi "Lexus" nu s-au aflat tocmai la prima încercare. Ei i-au prins în capcană pe Elton John, pe fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson sau pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko. Ţintele lor privilegiate sunt, în general, adversari ai Kremlinului, indiferent că sunt străini sau ruşi. În 2016, "Vovan" spunea că vrea ”să arate faţa reală a anumitor parlamentari din Rusia, ipocrizia lor”. ”Noi facem doar lucruri care sunt în interesul ţării noastre”, spunea, la rândul său, "Lexus".

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri