Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Regină pe un tron din paie

GALERIE
Cristina Danilov
  • Cristina Danilov
- +

În rolurile de conducere, spune o vorbă, adeseori, femeile îşi tratează subordonaţii de sex feminin mult mai aspru decât bărbaţii sau decât îi tratează pe subordonaţii-bărbaţi. Instrumentele lor, de cele mai multe ori, spune aceeaşi vorbă, includ lovituri sub centură, remarci răutăcioase, alteori nepăsare, ignoranţă, marginalizare ce conduc la demisii sau transferuri din partea salariatelor. Cât adevăr cuprind aceste afirmaţii?

Sindromul albinei-regină, numit Queen Bee, a fost descris pentru prima dată în 1973 şi spune aşa: o femeie aflată într-un post de conducere nu are absolut nici o intenţie să contribuie la succesul altor femei din aceeaşi organizaţie.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul, facem, pentru început, o incursiune în adolescență, când fetele se organizează în grupuri-grupulețe, întotdeauna controlate și conduse de cele mai populare dintre ele. De altfel, figura „divei”, a fetei „cool”, de obicei atrăgătoare, carismatică, manipulatoare, ușor arogantă și cu multă autoritate, apare chiar în această perioadă a vieții. Aceste tinere, centrul atenției tuturor, adună admirație, invidie și dispreț, în părți egale. Celelalte, mai puțin populare în grup, mai „șterse”, ca să spunem astfel, își doresc să fie ca suratele lor puternice, pline de șarm și inițiative, în lumina reflectoarelor sociale, admirate de băieți, dar eforturile lor sunt zadarnice, fiindcă nu posedă nici o calitate care să le aducă în atenția celorlalți. Ajunse, mai târziu, în poziții cheie într-o instituție, aceste femei, care altădată priveau cu jind la succesul altora, își păzesc cu toată ființa lor statutul, disprețuiesc colegele care își fac datoria sub diverse pretexte, le marginalizează sau le concediază, ca să scape de ele, în bloc, iar când se simt în pericol, și, de regulă, se simt mereu, fără un motiv concret, fac totul pentru a-și doborî închipuitele „rivale” din instituție.

Fetele care au abilități sănătoase de adaptare în pubertate devin femei care nu au aceste probleme ca cele descrise anterior. Ele învață devreme să depășească rănile invidiei și comparației constante, astfel încât comportamentul agresiv, care se poate instala în urma resentimentelor, nu devine parte din viața lor. Ele nu au nevoie să calce „pe capul altora”, să anihileze prezența altor persoane de același sex pentru a-și arăta competența, frumusețea, șarmul sau inteligența, și, în cazul în care ajung în funcții de conducere, nu se tem de colegele lor fiindcă un manager cu o pregătire solidă și un psihic sănătos nu se va teme niciodată într-o instituție de un alt coleg bine pregătit profesional, ci va coopera cu el pentru buna funcționare a echipei pe care o conduce. Doar că aceste Queens Bee, cum sunt denumite, nu sunt atât de valoroase profesional precum dau impresia. Credem că din acest punct de vedere există multiple similitudini între sindromul Queen Bee, dacă îl vom considera, până la capăt, a fi un sindrom, și efectul Dunning-Kruger. Cum multe asemănări am putea găsi și în workaholism, despre care am mai scris.

Există multe stereotipuri în mintea noastră atât despre bărbați, cât și despre femei. Cât de reale sunt aceste lucruri? Este adevărat, de exemplu, că femeile vorbesc prea mult la serviciu? O femeie lucrează, într-adevăr, mai bine având un șef bărbat? E oare adevărat că șefii de sex feminin se comportă despotic la locul de muncă? Câteva cercetări menite să răspundă la aceste întrebări au produs și rezultate interesante, punând presupozițiile noastre despre cele două genuri într-un statut care ar trebui cel puțin luat în considerare, explicând, într-o altă lumină, comportamentul femeilor față de femei la locul de muncă.

Că bărbații vorbesc mai puțin la serviciu decât femeile nu este adevărat. Potrivit unui studiu care examinează comunicarea între bărbați și femei în organizații, se pare că bărbații sunt cei care țin în mână mai des microfonul la ședințe. În plus, este adevărat că femeile sunt întrerupte mult mai des în timpul unui discurs. Bărbații aproape întotdeauna au mai multe de spus despre problemele instituției sau au mai multe nelămuriri decât colegele lor.

O altă preconcepție ar fi aceea că un manager sau șef de sex feminin este exact opusul omologilor ei masculini în ceea ce privește stilul de conducere. În timp ce bărbații sunt percepuți a fi tăcuți, nu vorbesc prea mult cu sau despre subalterni, iar dispozițiile lor sunt previzibile, se poate spune exact opusul despre femei – adevărat sau fals?

O altă cercetare efectuată de Standard &Poor's, una din cele mai importante agenții de rating din lume, face lumină în privința acestor dileme, dându-le o notă ușor diferită decât ne așteptăm noi. Pe parcursul cercetării, s-a studiat managementul a 1500 de companii pe o perioadă de 20 de ani. Conform rezultatelor obținute, femeile cărora li s-a acordat un loc în conducerea companiei, au simțit că trebuie să dovedească mai întâi colegilor lideri bărbați competența lor, așa că nu au încercat, fiind preocupate cu asta, să ajute alte femei membre ale organizației să ajungă într-o funcție similară, iar atunci când au făcut-o, s-a constatat că tocmai colegii lor bărbați au fost cei care nu au susținut alegerile lor, bărbații preferând tot colegii-bărbați și nu femeile din companie. O altă concluzie la care s-a ajuns e că de îndată ce o femeie a devenit nu doar senior manager, ci și CEO, adică singurul factor de decizie, șansele de avansare ale colegelor ei au crescut foarte mult. Deci, ce presupune acest lucru? Că în timp ce o femeie lider ia decizii împreună cu colegii ei de sex masculin, iar femeile din subordinea ei nu evoluează, ea nu este singura vinovată că a împiedicat progresul femeilor în instituția respectivă, vinovați sunt și bărbații din board, în aceeași măsură. Când a fost singurul factor de decizie, subordonatele au avut câștig de cauză. Au urmat cursuri de perfecționare, au coordonat proiecte, au devenit șefi la rândul lor. Din această perspectivă teoria că managerul sau directorul-femeie e cel mai mare dușman al subordonatului-femeie cade, iar sindromul Queen Bee se dovedește a fi doar o legendă instituțională.

Practic, dacă e să despicăm firul în patru, există două tipuri de fixare culturală asupra rolurilor femeilor la locul de muncă. Pe de o parte, există principiul „femeilor corecte”, conform căruia femeile corecte fac tot posibilul de a se ajuta reciproc, referindu-se la un fel de „sorație” consensuală, o uniune feminină imbatabilă. Există multe instituții unde acest principiu funcționează cu brio: vedem că nu doar directorul este femeie, ci și șefii de servicii și birouri. Principiul „reginei albinelor” spune exact opusul, adică femeile șef, pur și simplu, nu se pot înțelege la locul de muncă cu subordonatele lor, femeile, preferându-i pe bărbați. Acest lucru se poate datora, pe de o parte, faptului că unele femei nu doresc să aibă parte de concurență sau, pe de altă parte, pentru că femeilor care ocupă poziții mai înalte le place să se amestece și să lucreze mai mult cu colegii bărbați, pe care îi consideră mai pregătiți decât femeile. Din această cauză, această categorie de femei-lider are tendința de a supracompensa față de bărbați, oferindu-le mai mult sprijin și sfaturi decât femeilor din subordine. Apoi, o altă fixare culturală presupune că femeile ajunse în funcții de conducere preferă să-și etaleze mai mult calitățile masculine pentru a arăta că își merită locul pe care în trecut doar bărbații îl puteau ocupa, decât calitățile feminine care par a le eclipsa. Trăsăturile feminine sunt asociate, de regulă, cu prea multă sensibilitate sau emoție, considerate a fi necorespunzătoare cu munca într-o organizație. Pentru a se alia cu omologii lor bărbați, aceste femei vor prelua nu doar din atitudinea bărbaților aflați în funcții de conducere, ci vor căuta, aderând la astfel de stigmate culturale, să se opună altor femei din instituție care caută succesul.

Stereotipurile de gen ne determină să vedem lucrurile într-un mod alb-negru, atunci când vorbim despre atitudinea femeilor față de colegi astfel că, în timp ce bărbații la locul de muncă par a fi mai „duri”, mai rezervați emoțional în comunicarea cu cei din jur, femeile par opusul lor, sunt amabile, empatice, comunicative. Aceste stereotipuri duc în punctul în care, dacă o femeie- manager acționează cu fermitate într-o anumită problemă profesională, avem tendința de a-i cataloga atitudinea drept una nepoliticoasă, agresivă. Iar motivul este următorul: nu ne așteptăm, conform stereotipului, de la o femeie, chiar dacă e manager, să aibă un comportament dur. Dorim din partea ei delicatețe. Acest fapt ne determină să concluzionăm că femeia-șef e, atunci când manifestă fermitate în relație cu subordonații, mai „agresivă” cu angajații decât ar fi un bărbat-manager, în aceeași ipostază, fapt, desigur, eronat.

Prin urmare, înainte de a ne grăbi să afirmăm că o femeie manager ar suferi de sindromul Queen Bee, doar pentru că nu promovează într-o funcție o colegă, ar fi util să examinăm problema mai atent. Poate într-o situație dată, într-o anumită organizație, un bărbat merită mai mult o promovare decât o femeie – pur și simplu, pentru că este mai bun în ceea ce face. Asta nu presupune că respectiva șefă ar avea ceva cu femeile din instituție, aceasta e doar impresia salariatelor care nu s-au putut ridica la nivelul colegului lor, mai bine pregătit decât ele. Apoi, ar mai fi tipurile de personalitate ale salariaților, nu toate femeile sunt pregătite pentru a prelua o funcție de conducere sau să conducă un proiect, chiar având o pregătire profesională excelentă. Poți avea o pregătire corespunzătoare, dar posibil să nu ai abilitățile necesare unui lider, să fii incapabilă să conduci un birou cu patru oameni sau să împarți echitabil sarcinile de serviciu, manifestând emoții, anxietate, iritare și frustrare în fața situațiilor stresante, iar un superior ierarhic, femeie sau bărbat, va ține cont și de acest aspect când va dori să propulseze pe cineva într-o funcție importantă. Aceasta nu presupune că managerul, fie ea femeie, are o problemă cu subordonatele, ci că subordonatele emotive pot avea o problemă pe care nu și-o pot asuma.

În concluzie, dacă vom elimina din ecuație aceste situații descrise anterior care au de-a face mai degrabă cu contextul, nu cu atitudinea, putem spune că ceea ce numim sindromul Queen Bee, controversatul sindrom asupra căruia nici psihologii nu au ajuns la un deplin acord, este mai degrabă, credem, un profund complex de inferioritate al unor femei ajunse într-o funcție de conducere care, pur și simplu, nu doresc să aibă parte de colaborare, de cooperare cu colegele lor. Desigur, putem generaliza: și al unor bărbați, nu doar al unor femei. Aceste persoane, ce își proiectează nesiguranța pe altele din jur, pe care le îndepărtează conștient din preajma lor în instituție, privesc pregătirea profesională a altora drept un atac la propria lor evoluție – reacția e aceeași ca atunci când își priveau prietenii, în adolescență, cu jind, admirație și invidie totodată, din conul lor de umbră. Nu au nevoie de prezențe inteligente în preajmă, nu-și vor încuraja colegii care au inițiative, iar dacă ai ghinionul să îți faci un transfer la serviciul pe care îl conduc, fii convins că timpul va sta pentru tine în loc. Prima întrebare pe care și-o vor pune e dacă ești venit cumva „cu dedicație”, pentru a-i lua locul. Astfel, singura cale de evadare din acest mic infern paranoido-static, în care evoluția ta profesională e în pericol, e să-ți dai demisia fără să te mai uiți vreodată în urmă. Dincolo de funcție și de puterea pe care le-o conferă funcția, există, dacă le privești cu ochiul unui profesionist, doar persoane rănite și fragile emoțional, cu o stimă de sine deplorabilă și multe nesiguranțe existențiale ce, încă, așteaptă rezolvare. În interiorul lor, o regină sau un rege stă cocoțat pe un tron din paie, iar tu vei fi mereu văzut ca omul care poate aduce cu sine, în poșetă, benzina și chibritul.

 

Cristina Danilov este psiholog

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri