Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

S-au săturat

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Ziua de marţi a fost una extrem de nefavorabilă pentru puterea de la Bucureşti, în peisajul instituţional al Uniunii Europene

Votul din Parlamentul European asupra rezoluţiei referitoare la statul de drept în România a trecut cu o majoritate clară şi convingătoare, în timp ce raportul emis de Comisie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost cel mai dur, din 2012 încoace.

Cititorii acestui text pot afla, din paginile specializate ale ziarului, datele esenţiale despre cele două evenimente. Nu vom intra, aici, în detalii referitoare la texte sau la primele comentarii ale politicienilor. Ne interesează mai degrabă dacă se poate desprinde – eventual, corelând veştile de astăzi cu alte evoluţii recente – o concluzie preliminară în privinţa relaţiei dintre guvernul român şi autorităţile UE. Şi, cel puţin din câte se vede în ultima vreme, ea există şi poate fi bine sintetizată astfel: s-au săturat.

Indiferent dacă ne sunt simpatici sau nu, ar trebui să acceptăm că responsabilii din instituţiile europene însărcinate să ţină România sub observaţie nu sunt chiar atât de stupizi încât să nu sesizeze cum, în spatele discursului juridic specializat şi aparent inofensiv, puterea de la Bucureşti încearcă să rezolve problemele penale ale unei întregi cohorte de politicieni şi administratori de vârf.

Cum, utilizându-se abuziv vocabularul nobil al drepturilor şi libertăţilor individuale, se încearcă nu doar repararea abuzurilor suferite de mulţi justiţiabili – şi pentru care, da, procurorii, judecătorii şi toţi ceilalţi responsabili implicaţi ar trebui să răspundă – ci albirea tuturor şefilor şi clienţilor, aleşi sau numiţi, care conduc în dispreţul legii şi al normelor scrise sau nescrise ale bunei guvernări. Cum, în umbra gesturilor de aparentă conformare la exigenţele (e drept, tot mai numeroase şi mai complexe) din MCV, guvernul de la Bucureşti devine tot mai indiferent şi chiar mai ostil faţă de principiile de bază ce ar trebui asumate prin intermediul acestui mecanism. Şi, pentru a ne referi la episodul 10 august, reflectat în rezoluţia Parlamentului, probabil că eurodeputaţii au înţeles că s-a încercat intimidarea acelei părţi a societăţii civile care se opune activ tendinţelor de acest gen.

Pe de altă parte, aceşti responsabili europeni înţeleg că electoratul român a votat cu o majoritate convingătoare pentru legitimarea acestor măsuri. Pentru ei, argumentul potrivit căruia nu scria nimic despre dezincriminări, graţieri sau alte jonglerii legislative în programele forţelor politice care au câştigat alegerile din 2016 nu stă în picioare nici măcar o secundă. Desigur că o majoritate relativă a românilor a votat pentru aşa ceva, iar a presupune că au făcut-o în necunoştinţă de cauză ar însemna să le adreseze o insultă.

De aici şi forma bizară pe care o ia discuţia despre România, prin comparaţie cu Polonia sau Ungaria. În ultimele două ţări, sugerează unele voci de la Bruxelles şi Strasbourg, e o chestiune de ideologie, asistăm la eforturi coerente şi declarate de a construi un alt tip de stat decât cel pe care societăţile respective s-au angajat să-l edifice, în momentul aderării. În România, însă, continuă aceleaşi voci, e o chestiune clientelară – trebuie doar să scape cutare sau cutare lider, plus suitele lor. Cu alte cuvinte, situaţia nu e chiar atât de rea.

Acest tip de logică este pe cale să fie abandonat, dacă ne uităm la rezultatele zilei de ieri. În momentul în care Parlamentului i se solicită să modifice texte de lege votate alert, dar cu surle şi trâmbiţe, în momentul în care Guvernului sau Ministerului Justiţiei li se cere să revină asupra unor decizii de maximă importanţă pentru gestionarea sistemului judiciar, nu mai suntem pe terenul lui „în timp, îi convingem“. În sfârşit, şi-au dat seama şi responsabilii UE că procesul aflat sub lupă este parte dintr-un program coerent, întemeiat nu pe o ideologie, ci pe ceva mai vechi şi mai adânc: pe principiul dominaţiei arogante şi non-responsabile a unei elite prădătoare asupra unei populaţii dependente.

Luate împreună, textul rezoluţiei votate la Strasbourg şi raportul MCV oferă autorităţilor române un ultim traseu de dialog, înainte de a se ajunge la îngheţ în relaţia bilaterală. Dar, tocmai pentru că nu sunt naivi, responsabilii europeni ştiu că Bucureştiul nu va ceda tocmai acum. Miza e mare, jocul trebuie să se termine, ambele părţi s-au săturat.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri